Rep : Doamna Ilie Teodora, va rog sa imi spuneti cum, cand si de ce ati inceput
aceasta munca titanica cu fundatia Trebuie ?
Ilie Teodora : In luna noiembrie a anului 1996 o studenta braileanca, Carmen Goras,
voluntara la Organizatia Nationala TREBUIE
Bucuresti, ne-a contactat pentru a infiinta
o filiala in orasul nostru. La vremea aceea legislatia impunea 24 de membri fondatori
si de aceea ne-am adunat 24 de parinti cu copii cu dizabilitati severe, care nu
erau primiti nici macar la scoala speciala pentru a infiinta un centru de
zi . Eu am doua fete. Prima nascuta, Irina, a fost diagnosticata cu
autism dupa multe vizite la medici. Cu 2 ani inainte reusisem sa obtin avizul
ministerului educatiei pentru o clasa speciala pentru copii autisti dar am
nascut un al doilea copil si acest proiect s-a naruit. Astfel ca am pornit la
drum cu sprijinul financiar modest al organizatiei suedeze Radda Barnen(
Salvati Copiii), cu o imensa dragoste fata de copiii nostri si cu curajul
incepatorului. Ma uit in urma si am crampe la stomac cand imi amintesc cat de
greu a fost.
Rep : Cum a fost la inceputurile Trebuie
si care sunt scopurile pe care vi le-ati propus in activitatea dumneavoastra in
urma cu peste un deceniu ?
Rep : In linii mari in ce fel se desfasoara activitatea celor de la
fundatie ?
I.T. : Noi suntem o organizatie de partinti. Noaptea veghem copiii, unii dintre
noi pleaca dimineata la servici si in restul timpului muncim pentru ca usa
micutului nostru centru sa se deschida zilnic.
Rep : Spuneti-ne cu ce se ocupa concret fundatia Trebuie.
I.T. : TREBUIE
este un furnizor de servicii sociale pentru copii si adulti cu dizabilitati
mintale si asociate. Suntem acreditati pentru servicii de recuperare,
socializare informare si consiliere.
Rep : Toata aceasta munca titanica dar incununata de reale succese se
desfasoara dupa anumite programe, exista anumite proiecte pe care le
urmati ?
I.T. : Principalul program este cel de dezvoltare de abilitati de trai
independent pentru 24 de copii si tineri in program de tip « centru
de zi ». Zilnic, un microbuz ia din fata locuintei de dimineata pe
fiecare din cei 24 de tineri si copii si apoi ii aduce acasa dupa-amiaza.
Rep: Vazandu-va pe dumneavoastra, doamna Ilie, impreuna cu celelalte doamne
si domnisoare din jurul dumneavoastra, felul cum vorbiti si cum lucrati cu
copiii, am inteles ca aceasta munca necesita nu numai bani sit imp dar ncesita
in acelasi timp multa ardere interioara – mult suflet, sentimente umane
consummate cu pasiune pentru suflete nevinovate aflate in nevoi uriase. Cum e
sa te daruiesti total copiilor cu nevoi speciale ? Eu asta am vazut si am
simtit : copiii acestia sunt oameni normali !
I.T. : Noi nu ne-am abandonat copiii in institutiile de ocrotire. Copiii nostri
sunt ingrijiti acasa dar beneficiaza zilnic de un program terapeutic care sa-i
ajute sa traiasca mai bine.
Rep : Doamna presedinte Ilie, care sunt rezultatele de pana acum ale ONG-ului Trebuie? De unde pot afla oamenii care
vor si pot ajuta cu ceva fundatia Trebuie ori parintii cu copii cu dizabilitati
severe?
Rep : Cine v-a ajutat si va ajuta in minunata dumneavoastra munca cu copiii cu
dizabilitati intelectuale?
I.T. : Foarte multi oameni ne-au fost alaturi. Prieteni, specialisti, voluntari.
Rep : E foarte greu ceea ce faceti dumneavoastra personal, doamna Ilie Teodora…!
I.T. : E greu pentru mine, deoarece nu mai sunt tanara si fiica mea autista de
27 de ani imi consuma foarte mult din resurse dar nu e deloc greu sa lucrezi
pentru oamenii cu dizabilitati. E minunat, chiar! Mai ales daca ai aplecare.
Rep : Si sunt multi oameni… Ati intalnit multi oameni care sa aiba
dumnezeiescul har de care vorbiti?
I.T. : Putini oameni au aplecare spre aceasta munca.
Rep : Dupa eforturi
uriase cred ca exista bucurii de nedescris !
I.T. : Da, satisfactiile si implinirile sunt imense. Sunt atat de sinceri in
recunostinta lor, sunt atat de gingasi si neajutorati…si chiar daca uneori iti
intind nervii la maxim nu te poti supara pe ei pentru ca nu o fac intentionat.
Rep : Rezultatele sunt satisfacatoare, din punctul de vedere al scopului
urmarit?
I.T. : Da, ati puncat esentialul – rezultatele satisfacatoare ne dau puterea si
vointa de a merge mai departe !
Rep : De ce ar mai avea nevoie fundatia Trebuie
pentru ca activitatea voluntarilor
sa dea rezultatele cele mai bune pentru copii ?
I.T. : Am sperat sa pot construi un Complex de servicii dar nu am reusit pana
acum. Tot mai sper ca cineva ne va dona o casa. E foarte greu sa ne desfasuram
activitatea intr-un apartament de bloc chiar daca e la parter.
Rep : Care va sunt planurile de perspectiva ?
I.T. : Sper sa se reglementeze concesionarea de servicii si TREBUIE sa gaseasca resurse pentru a dezvolta servicii
specifice fiecarui tip si grad de dizabilitate: ateliere protejate, complex de
servicii pentru copii autisti, centru de zi pentru tineri cu dizabilitati
asociate…locuinte protejate.
Rep : Cum colaborati cu administratia locala si judeteana dar si cu societatile
private si cu cetatenii braileni?
I.T. : Faptul ca benficiem de subventie in procent de 25 % de la bugetul local,
faptul ca reprezentanti ai Primariei si DAS de la nivel decizional au venit in
centrul nostru si recunosc nevoia de servicii pentru persoane cu dizabilitati e
o bila alba. Dar in urna e loc pentru foarte multe bile albe !
Rep : Aveti o colaborare cu guvernul romaniei, in ce consta si cum se
desfasoara aceasta ?
I.T. : Prin Organizatia Nationala TREBUIE
colaboram cu Ministereul muncii solidaritatii si protectiei sociale in
aplicarea prevederilor legii 34/1998 dar si pentru alte actiuni de promovare a
drepturilor persoanelor cu dizabilitati.
Rep : La sarbatorirea a 15 ani de existenta v-ati propus obiective necesare,
obligatorii, curajoase si utile pentru copiii cu deficiente intelectuale,
credeti ca le veti atinge si in ce fel ?
I.T. : Doar intr-un alt context economic si legislativ. Despre cel politic nu
vreau sa ma pronunt. Doar daca o persoana cu dizabilitati sau un sustinator al
ei ar ajunge in posturi de decizie politica ar putea aparea schimbari majore.
Altfel ne bucuram ca EXISTAM.
Dar de 15 ani noi am sperat
mereu ca vom merge mai departe…iar ochii si zambetul copiilor nostri ne
sunt puterea !
Rep : Va doresc mult succes in demersurile fundatiei dvs si va rog sa va
exprimati un un gand pentru viitor in ceea ce tine de relatia fundatiei cu presa
locala. V-a ajutat pana acum ? In ce fel ?
I.T. : Presa locala este cel mai fidel prieten al copiilor de la TREBUIE !
Eu nu cred ca jurnalistii si-au propus acest lucru dar asa s-a intamplat.
Nimeni nu i-a tratat cu mai multa prietenie, deschidere, respect si drag pe
copiii nostri. Poate pentru faptul ca jurnalistii sunt mereu in contact cu
realitatea vietii, poate pentru faptul ca sunt suflete sensibile.
Cert este ca mereu am descoprit
in privirile fiecarui jurnalist sau operator de camera o mare toleranta si
prietenie.
Postări
0 Comentarii