În cadrul manifestărilor legate de Ziua Bibliotecarului (23 aprilie) şi a Săptămânii Bibliotecilor (23-29 aprilie), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) - Filiala Brăila, organizează o expoziţie inedită, intitulată „Bibliotecarii au talent!”
Vitrinele din holul Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati”
includ materiale decorative pe teme diverse, confecţionate de
bibliotecarii instituţiei în tehnici variate, precum şi tipărituri sau
lucrări publicistice şi literare aparţinând slujitorilor cărţii din
Brăila. La expoziţie au contribuit bibliotecarii: Alina Armega, Carmen
Bordei, Laura Caplea, Angela Chiriac, Valentina Chiriac, Carmen Damian,
Elena Drăgan, Violeta Eftimie, Monica Ionescu, Georgeta Jugănaru, Ana Maria Lazarec, Mihaela Lungu, Cătălin Lungu, Nataliţa Nicolescu, Jeni Petrof, Leta Răileanu, Doiniţa Stanciu, Ion Volcu, Aurel Furtună.
Expoziţia este completată în mod fericit de o prezentare grafică a bibliotecarilor, pe simeze fiind aşezate portretele acestora realizate de prof. Elisabeta Volcu într-o manieră caricaturală.
Tot în cadrul acelor manifestări, vineri, 20 aprilie, de la ora 12.00, va avea loc o întâlnire profesională, cu participarea tuturor bibliotecarilor publici din judeţul Brăila, unde vor fi acordate Premiile ANBPR - Filiala Brăila, pentru bibliotecarii care s-au remarcat în mod deosebit în activităţi profesionale şi extraprofesionale în anul 2011. Astfel, în intervalul orar 12.00 – 16.00, instituţia nu va avea program cu publicul.
Manifestările dedicate
bibliotecarilor şi bibliotecilor, nu se vor încheia aici, pentru că o
delegaţie de bibliotecari brăileni va fi prezentă la inaugurarea
oficială a sediului Bibliotecii Naţionale a României (24 aprilie) şi,
ulterior, va participa la Conferinţa ANBPR BiblioPublica de la
Târgu-Mureş (25 – 28 aprilie). În ambele situaţii reprezentanţii
bibliotecarilor brăileni vor susţine prezentări de specialitate şi vor
vorbi colegilor din ţară despre realizările Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” Brăila.
0 Comentarii