- Virgil ANDRONESCU -



Audierea publică este o procedură transparentă de colectare de opinii prin care orice grup, organizaţie, instituţie şi persoană fizică interesată îşi poate aduce contribuţia în definirea şi adoptarea politicilor publice de interes local şi / sau naţional.



In data de 21.09.2012 la BRAILA, în clădirea situată pe strada Apolo nr. 43 (colț cu strada Mărului), s-a desfasurat audierea publica, in cadrul evenimentului au avut loc dezbateri şi consultari ale expertilor in domeniu energiei- audierea a fost publica si a fost organizata de Lobby Group Brăila format din: Filiala Brăila a Patronatului Român - Necula Stănel Ionel, și Sindicatul Lucrătorilor din Administrație - Șerbu Lina Temele discutate au fost urmatoarele: 1. Credeţi că autorităţile locale ar trebui să utilizeze fonduri din bugetul local pentru rezolvarea problemelor legate de încălzirea locuinţelor sau să identifice un partener privat dispus să investească din fonduri proprii? 2. Ţinând cond de situaţia oraşului Brăila, apreciaţi că un sistem performant centralizat de încălzire este oportun în comparaţie cu soluţia centralelor individuale?
Evenimentul a avut ca scop principal formularea unor concluzii legate de subiectul „Încălzirea un lux sau o necesitate”, subiect deosebit de important atat pentru cetatenii brailei cat si pentru autoritatile locale, acesta fiind expus de către Comisia de Inițiere în cadrul motivatiei. Alăturat motivației, pentru informare si facilitare a procesului de consultare publica, au mai fost puse la dispoziția celor interesați următoarele documente: procedura de desfășurare a audierii publice, îndrumarul de redactare a opiniei / depoziției și regulamentul de desfășurare a evenimentului de audiere publică.
In ceea ce priveste procedura audierii publice, toţi cei interesaţi în a-și expune punctele de vedere, au formulat în prealabil, în scris, o opinie sub forma unei depoziţii. Din totalul de 8 depoziții scrise colectate au fost sustinute verbal în cadrul audierii publice propriu-zise un număr de 5 opinii. La audierea publică au mai participat un numar de 36 persoane. In cadrul audientei publice, au participat 6 jurnalişti în calitate de observatori. În vederea pregătirii audierii publice, iniţiatorii acesteia au întreprins următoarele actiuni: au lansat Motivaţia şi Chemarea la acţiune; au expediat 16 invitaţii prin Chemarea la acţiune către un spectru larg de părţi interesate; au transmis anunțul în toată presa locală, dar au publicat anunţul doar România Mereu Absentă (19.09.2012) și Obiectiv Vocea Brailei (20.09.2012); au transmis Comunicat de presă şi invitaţii de participare, în calitate de observatori tuturor publicațiilor si posturilor TV din Brăila; au creat un blog si o sectiune pe facebook pe urmatoarele adrese: https://www.facebook.com/#!/groups/358838627529953/ si http://grupuldelobbybraila.wordpress.com/ ; au constituit o Comisie de Experţi independenţi, formată din: 1. dr. ing. Bitir Istrate Ioan Sevastian – Facultatea de Energetică, Universitatea Politehnică Bucureşti, Bucureşti; 2. ing. Constantinescu Mihail, specialist în inginerie termică şi mecanică, membru al asociaţiei profesionale Danish-Romanian Business Association, România și alumnus al Salzburg Seminar in American Studies, Austria; 3. ing. Dumitrescu Aurelian, consilier pe probleme de legislaţie a serviciilor municipale, membru ASER si Cogen, Bucureşti. Membrii Comisiei de experţi au analizat toate cele 8 depoziţii scrise colectate, din
care 5 au fost susţinute şi verbal, în cadrul audierii publice. Fişierul audio este găzduit pe pagina de internet la adresa https://www.facebook.com/#!/groups/358838627529953/ .
Raportul de sinteză cuprinde urmatoarele: Dupa analiza depoziţiilor scrise si depuse la Comisia de Iniţiere si a celor susţinute verbal, precum şi a materialelor documentare, care au stat la baza fundamentării Motivaţiei de a recurge la o consultare publică a părţilor interesate, au fost scoase în evidenţa câteva aspecte, care sunt redate, sintetic, în prezentul Raport. Opinia generală este că deconectările de la sistemul de alimentare centralizată cu
energie termică (SACET) au fost cauzate de calitatea slabă a serviciului și de gestionarea ineficientă a relației operatorului cu abonații. În special, au fost semnalate: facturarea netransparentă;
penalități aplicate inconsecvent; furnizarea serviciului „la disponibil” și nu „la cerere” ; lipsa contractelor individuale.
Debransările au dus la scăderea eficienței SACET, ceea ce a generat cresteri de preț care au depășit dublul prețului din 2007. Aceste cresteri de preț au amplificat înclinația spre debranșare a abonaților. Rebranșarea ar putea fi o opțiune în condițiile în care: prețul este comparabil cu cel al încălzirii cu centrale de apartament; calitatea serviciului este garantată de primărie; se asigură facturarea individuală si descurajarea individuală a rău-platnicilor.
Concluziile Raportului sunt urmatoarele: 1.Din depozitia primăriei rezultă că în perioada 2007-2011 bugetul a subvenționat încălzirea cu circa 100 milioane lei si a investit în sistem mai puțin de 10 milioane lei; 2.Constatăm că primăria doreste menținerea serviciului de încălzire urbană, dar până acum a subvenționat mai mult consumul (risipa) decât eficiența energetică și economică. În
prezent, primăria caută solutii pentru îmbunătătirea serviciului si, deoarece un parteneriat public-privat în sensul legii nr. 178 din 2011 nu este posibil, se orientează spre delegarea gestiunii către un operator privat care să-si asume și obligația de a investi într-o sursă nouă; 3. Este evident că operatorul actual nu a gestionat corespunzător relatia cu abonatii, fapt care a dus la debranșarea foarte multor abonați de la sistem cu sau fără folosirea altor surse de căldură. Prin Raportul de fata, Comisia de Experti face urmatoarele recomandari: In urma analizei materialelor puse la dispozitie de catre Comisia de Initiere si luând în considerare tematica audierii publice facem urmatoarele recomandari:Tema 1- Serviciul public de încălzire nu este de natura transportului în comun sau al iluminatului public, dar a fost introdus deoarece este singura tehnologie de încălzire care răspunde cerintelor dezvoltării urbane dense, bazată pe condominii de mari dimensiuni, cum
este cazul Brăilei în ultimii 50 de ani. Primăria are obligația să mențină serviciul, cel puțin în cartierele cu densitate mare de blocuri, din motive legate de mediu, sănătate si securitate. Nu trebuie neglijat nici faptul că evoluția prognozată a prețului energiei este in defavoarea utilizării gazului natural pentru încălzire în zonele rezidențiale, în special datorită politicii de eficiență energetică promovată de UE. În plus, serviciul poate fi furnizat prin infrastructura urbană existentă, care este într-o stare tehnică bună. Ca urmare, primăria trebuie să adopte o politică de investiții în sensul dezvoltării infrastructurii urbane, din surse proprii și din surse atrase. Indiferent de varianta de finanțare, autoritatea locală responsabilă trebuie să aibă în vedere creșterea atractivității serviciului atât pentru abonați cât și pentru investitori, fie că acestia sunt privați sau contribuabili la bugetul local. Primăria va trebui să asigure viabilitatea serviciului pe termen lung și să transmită semnale clare în acest sens prin măsuri de protecție socială si comercială legale, a căror eficiență a fost dovedită practic: stabilirea si asigurarea respectării zonelor cu sistem unic de încălzire; acordarea diferențiată a subvenției pentru încălzire pe criterii sociale; racordarea la sistemul centralizat a instituțiilor publice (scoli, spitale, sedii administrative etc.) Este recomandabilă delegarea serviciului către un operator competent atât din punct de vedere tehnic cât și comercial. Delegarea serviciului presupune utilizarea si întreținerea rețelelor de transport și distribuție care sunt parte a domeniului public. În consecință, investițiile în rețele se vor face din fonduri publice şi din fonduri nerambursabile atrase. Primăria intenționează să solicite noului operator delegat să-și asume construirea unei surse noi. În funcție de veniturile municipiului, primăria trebuie să decidă dacă: a) va promova un contract cu plata în rate a investiției pe durata contractului de delegare, deci investiție din fonduri publice, caz în care poate ridica pretenții asupra dimensiunilor și tehnologiei utilizate și asupra producției de energie electrică și termică, sau b) va permite operatorului să-și recupereze investiția din prețul energiei electrice și termice, deci investiție privată, caz în care operatorul îsi va organiza investiția astfel încât să poată fi recuperată din producția de energie pe durata contractului de delegare, fără obligații față de primărie, dar cu asigurarea competitivității prețului căldurii şi eventual al energiei electrice preluate de către Municipalitate pentru că de acesta depinde viabilitatea investiției.
Tema 2- Votarea de către Parlamentul european a Directivei de eficiență energetică readuce în prim plan încălzirea centralizată. Țările membre sunt obligate să prezinte, în termen de 2 ani, o strategie care sa duca la cresterea eficientei energetice cu 15-20% si care sa cuprinda un plan coerent de ( re )introducere a termoficarii. Braila are deja o infrastructura de incalzire in buna stare, o densitate mare de blocuri si o pozitie geografica favorabila unei strategii de incalzire bazata pe mixul optim de combustibili fosili si resurse regenerabile. Acestea sunt oportunitati care trebuie exploatate pentru: realizarea unui program de reducere a pierderilor de caldura din cladiri; imbunatatirea conditiilor de mediu in oras si reducerea amprentei de carbon; eficientizarea managementului deseurilor agricole si urbane; cresterea sigurantei de alimentare cu energie a orasului; protejarea mai buna a consumatorilor fata de oscilatiile pietei de energie. Cu toate astea, avantajele incalzirii centralizate nu pot fi puse in valoare daca solutia nu este acceptata de public. Acceptul se poate obtine prin informare pe baza de dialog, o politica nuantata de protectie sociala si actiuni care sa indice o strategie coerenta pe termen lung. De aceea este recomandabil ca orice varianta de colaborare intre autoritatea locala si o entitate private sa aiba in vedere pretul competitive al caldurii in comparatie cu centralele de apartament, introducerea unei forme eficiente de contract individual si definirea clara a obligatiilor de investitie ale partenerilor.