- Lucia PATRASCU -



Am primit cartea „FIARE şi OAMENI ” scrisă de domnul MIHAI VINTILĂ. Cartea are un titlu neaşteptat, pe care cititorul îl înţelege deplin abia din poezia omonimă cuprinsă în carte.
       Mulţumesc autorului pentru acest dar!...
       Este un dar care „ mi-a dat de furcă ” o bună bucată de vreme.
       Căci doream să prind în înţelegerea mea această formă de poezie. Scurtă şi adâncă, precum o tăietură de bisturiu, care doare, dar vindecă. Poezie fără prea multe semne de punctuaţie, care ar îngrădi gândirea cititorului, ţinându-l pe făgaşul impus de autor. Fiecare poezie pare un careu de cuvinte încrucişate în care eu, un cititor, aşez punctuaţia şi dezleg şarada.
       Poezie scurtă, versuri scurte, căci domnul Mihai Vintilă este un om ocupat. Ocupat nu numai cu profesiunea sa, cea de toate zilele. Ocupat să descifreze metodic viaţa în toată amploarea ei!...
       Dumnealui este ocupat cu multe lucruri!...Cu ce?...
       Cu VORBELE!...
       Cu toate acele vorbe care trăiesc. Printr-un „…schimb de cuvinte ”care devin odată cu trecerea timpului vorbe „ Împlinite ” , pline de esenţa gândirii rotunde, încercând să prindă perfecţiunea în interiorul lor, „…ca aluatul / Bine dospit ” în covata vieţii.
        Poetul ne limpezeşte, explicând cum oricare om, intrând în viaţă, a primit „ Un credit de minute” , pe care fiecare îl consumă cum poate şi cum se pricepe. De ce vorbim despre minute? Nici mai mult?...Nici mai puţin?...Deoarece, secundele te păcălesc să le cheltuieşti, iar ora te sperie când constaţi marea risipă a clipelor. Ce să mai vorbim de zile?...Sau de ani?...
         Dar poetul nu are timp să se sperie!...
         El ştie că „ Zilele ce trec ” sunt adăpate de „ Trăiri deşarte ”. Şi până la urmă, zilele acelea ( mai bune sau mai rele! ) vor face pace, căci „ Se vor îmbrăţişa / În linişte / Când vine umbra ”…
         Repet: poetul este un om ocupat!...Cu ce ?...
         Cu CĂRŢILE!...
         Scrise de el însuşi…Sau pe care le soarbe căutând în ele o „ Ştiinţă de povaţă ” şi atunci simte că alături „…în părţi / Parcă mai am o viaţă”. Căci ele, cărţile, sunt prieteni buni care „…amuţesc / Sub povara necitirii ” rămânând doar „…şoapte ”.
          Cu COTIDIANUL!...
          Cu acel cotidian în care observă şi bune, şi rele, pentru că „ Răutatea creşte în noi/……/...o înfruntăm / Cu mai puţine fapte ”. Un astfel de cotidian în care „ homo homini lupus est ” , cum spune un proverb latin. Căci poetul constată că: „…timpul / A omorât fiarele / Şi au rămas oamenii / Să fie în acelaşi timp / Amândouă ”. Este o tristeţe în care doar „ Gândul îţi e / Un zburător ”.
           Dar această  tristeţe se consolează cu altceva.
           Cu GÂNDUL DE IUBIRE!...
           Un sentiment fără de care viaţa n-ar fi întreagă!...Şi numai „ …zborul / Zâmbetului meu /……./ Obosit în bucurie ” se odihneşte „ Pe-a ta margine de pleoapă ” pentru a păstra nerătăcită „ Partea cea mai bună ” a inimii. Căci ar fi prea trist să ajungă la concluzia că între cei doi „…au rămas doar şoapte ”!...
           Tot ca o consolare se îmbogăţeşte cu un alt gând, care-l construieşte mereu…
           Cu GÂNDUL  DE  APARTENENŢĂ
           Poetul se întreabă dacă  la Siliştea „ Să fie aerul / Să fie gândul / Să fie locul / Care-i al meu? ” Pentru că „ Niciodată soarele nu a fost aşa / De mare / De prietenos /  De aproape de mine / Ca atunci când bucuros / Am aruncat ochii spre cer / La Siliştea ”.
           Acelaşi gând îl ţine aproape de Brăila, oraş pe care „…trebuie să-l ascultăm, / Să-l înţelegem, / Să-l ajutăm, /  Să poată vorbi / Ca să-l pricepem ” . Brăila, oraş în care celebrul ceas „ Şi azi / Albastru de ani / Ne saluţi cu o bătaie ”. Brăila alintată de Dunăre, care „ Îmbrăţişează oraşul ”, căci „E una cu el / Dunărea ”.
           Toate aceste trăiri ale poetului ne învaţă că va fi un sfârşit atunci când „ Lipsit de voinţă / Fără putere / Nu mai erai / Fiinţă ”. Simţim că se întâmplă aşa şi totuşi,  surprinşi „ Şi muţi suntem / Când vine umbra ”. Noi să credeam că „ Aşa doar anii mai mor ”.
           Din viaţa trecută şi petrecută rămâne ceva: „…zâmbetul acela / va fi veşnic / Într-o fotografie ”, după ce  din primii ani „ Te-ai dus / Copilărie / ….. / Iar amintirea /  Nu s-a scurs ” şi, doar „ Picăturile de timp / ….. / Rămânând să povestească / Ce-a fost ”.
           Este „ Fiare şi oameni ” scrisă de Mihai Vintilă…O carte dăruită!..
           O carte plină de „ Vibraţii de vorbe / Şi trăire de vise ”...
           A fost frumoasă lectura acestei cărţi!...
 
                                           Brăila  8 septembrie 2012