Sancţionaţi pentru distribuire de materiale denigratoare
Aseară,
la orele 18:00, dispecerul poliţiei locale a sesizat la Poliţia Municipiului
Brăila faptul că au fost depistaţi patru tineri, în zona Bariera Călăraşilor,
din municipiu, care distribuiau, în locuri neautorizate, fluturaşi electorali
denigratori la adresa unei alianţe politice. De la aceştia au fost ridicate 236
de exemplare.
În urma
cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că cei patru brăileni, cu
vârsta între 17 şi 23 de ani, au fost contactaţi de o persoană, pe care au
declarat că o cunoşteau din vedere, care le-a oferit câte 100 de lei fiecăruia,
pentru a distribui pliantele electorale cu mesaje denigratoare.
Aceştia
au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei,
fiecare, conform Art. 50, lit. g), din Legea 35/2008 (actualizată), pentru
alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
Conform Art. 50, lit. g), din Legea 35/2008 (actualizată), pentru alegerea
Camerei Deputaţilor şi a Senatului, afişarea mijloacelor de propagandă
electorală în alte locuri decât cele permise sau cu încălcarea prevederilor
prezentului titlu, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la
1.000 la 2.500 de lei.
***
Reamintim că Ministerul Administraţiei şi Internelor,
prin Direcţia Informare şi Relaţii Publice, derulează, la nivel naţional, în
perioada 9 noiembrie- 9 decembrie 2012,
campania „Tu decizi! Votează legal!”.
Această campanie are ca scop informarea, prevenirea şi
conştientizarea cetăţenilor români cu drept de vot asupra sancţiunilor aplicate
în cazul nerespectării legislaţiei în vigoare.

0 Comentarii