POLITIA ROMANA, BRAILA



ALEGE VIAŢA! RESPECTĂ REGULILE DE CIRCULAŢIE!


În perioada 26-28 noiembrie a.c., Direcţia Rutieră şi Direcţia de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R. coordonează această acţiune la nivel naţional pentru reducerea riscului rutier.

Ieri, în ultima zi a acţiunii ALEGE VIAŢA! RESPECTĂ REGULILE DE CIRCULAŢIE!, 86 de poliţişti de la Serviciul şi Biroul Rutier şi de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ.

Pe timpul desfăşurării activităţilor specific, poliţiştii au constatat 523 de contravenţii pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 143.460 de lei, cele mai multe fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză (136 de contravenţii), traversarea neregulamentară a pietonilor (54) şi nefolosirea centurii de siguranţă (64).

De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 18 permise de conducere, pentru neacordare prioritate pietoni (10), depăşire neregulamentară (6), depăşirea vitezei legale (1) şi consum de alcool (1), şi au retras 5 certificate de înmatriculare, pentru lipsă I.T.P. (1) şi defecţiuni tehnice (4).

Reamintim că la aceste activităţi au participat atât poliţişti de la rutieră, cât şi poliţişti de ordine publică, care au folosit toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor aflate în dotare.

Pe lângă activităţile de prevenire a evenimentelor rutiere, poliţiştii au acţionat în sistem integrat pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii