- interviu cu
Părintele Prof. Univ. Dr. Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie
Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din Bucureşti -
Icoana nu mai este nici idol, care identifică natura sau diferitele ei forţe cu Dumnezeu, nici simbol care atestă prezenţa lui Dumnezeu dar Îi afirmă distincţia de el, ci reprezentare lui Dumnezeu însuşi devenit ipostasul personal a firii umane. Icoana
păstrează distincţia între creatură şi Dumnezeu, dar vede într-o faţă
umană creată pe ipostasul dumnezeiesc însuşi devenit subiectul ei. Ea
este locul unei prezenţe harice, ea face trecerea de la tip la prototip,
de la ceea ce este zugrăvit la ceea este în original. Învăţătura
Bisericii despre icoană se bazează pe fundamentul ei hristologic,
întruparea lui Iisus Hristos dă sens icoanei, iar apărând icoana, ea a
avut conştiinţa că apără temeiurile credinţei. Pentru iconoclaşti icoana
veritabilă este aceea identică cu prototipul, ajungând la concluzia că
singura icoană a lui Iisus Hristos este Euharistia.
*
- Preacucernice Părinte Profesor, cum recunoaştem o icoană pictată conform tradiţiei noastre ortodoxe?
- Acum există o întreagă industrie, dacă
îi putem spune aşa, de icoane: magazine întregi, adevărate centre, unde
se vând tot felul de reprezentări. O parte din aceste spaţii sunt
uneori neadecvate pentru păstrarea lor. Faptul că aşezăm icoana alături
de alte obiecte nu arată decât desconsiderare. Să ştiţi că în tradiţia
ortodoxă există un mod anume de a picta. Pentru noi, icoana nu este o
reproducere după natură sau o redare a frumuseţii carnale sau trupeşti.
Ci, pur şi simplu, este o pictură stilizată, o pictură spiritualizată,
dacă putem spune aşa. Chipul apare transfigurat. Nu urmărim să
reprezentăm frumuseţea carnală – un obraz frumos, ochi frumoşi, ci
chipul interiorizat al omului care priveşte şi înăuntrul lui şi spre
Dumnezeu. De aceea, sfinţii în pictura ortodoxă apar cu feţele trase de
post, de rugăciune, de meditaţie. Nu sunt asemenea sfinţilor lui Rafael
sau Michelangelo. Mergem deseori prin casele credincioşilor, cu icoana
sau cu Botezul şi vedem tot felul de kitsch-uri, că icoane în nici un
caz nu sunt, şi ceea ce mă frapează este prezenţa tot mai pronunţată a
icoanei, luată din tradiţia catolică, în care apar Iosif cu Maria şi cu
pruncul. Iosif, un tânăr aproape de aceeaşi vârstă cu Maria – ceea ce nu
corespunde realităţii şi adevărului istoriei -, cei doi sunt, să-mi fie
iertat, ca doi îndrăgostiţi care privesc cu multă dragoste la copilul
lor rubicond, aşezat într-un leagăn. Faptul că o găsim aproape peste tot
este o abatere de la credinţa noastră ortodoxă şi le spun
credincioşilor că o astfel de icoană nu este conformă cu tradiţia
noastră.
- Să înţeleg că mulţi nu cunosc
semnificaţia unui obiect sfânt în casă, fapt pentru care icoana este
văzută ca simplu obiect de podoabă?
- Da. Este un obiect care umple un colţ,
pus alături de răpirea din Serai. Cred că aici este vorba şi de cultura
maselor, în general, şi de lipsa de informare şi de cultură teologică a
credincioşilor, şi de gust, în acelaşi timp. De aceea trebuie foarte
mult lucrat în privinţa aceasta. Noi, preoţii, avem datoria ca atunci
când ne prezintă la altar asemenea lucrări să le spunem oamenilor – fără
să-i jignim sau să-i facem să se ruşineze – că nu este în tradiţia
noastră ortodoxă o icoană zugrăvită astfel.
- Preacucernice părinte Profesor,
sunt păreri şi opinii diferite în ceea ce priveşte sfinţirea icoanei.
Unii spun că icoana este sfântă prin ea însăşi, alţii că este indicat ca
o icoană să stea 40 de zile în Altar, după care trebuie sfinţită. Cum
comentaţi acest lucru?
- Orice icoană pe care o folosim în casă
sau în lăcaşul de cult se sfinţeşte. În biserică se sfinţesc icoanele
odată cu târnosirea acesteia. În casele particulare, icoanele pe care le
avem pentru suflet le sfinţim mergând cu ele la Sfânta Biserică.
Tradiţia spune, dar nu este neapărat o regulă, ca icoana să stea în
Biserică 40 de zile, după care se sfinţeşte de către preot şi se dă
credincioşilor spre închinare. În Molitfelnic avem rugăciuni pentru
toate categoriile de icoane – ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi
ale sfinţilor. În funcţie de icoanele care urmează a se sfinţi se citesc
rugăciunile potrivite, cu rugăciuni începătoare, psalm, şi alte două,
trei rugăciuni, după care sunt stropite cu apă sfinţită. Părintele
Profesor Dumitru Stăniloae spunea că dacă icoana poartă chipul
Mântuitorului, al Maicii Domnului sau al unui sfânt este deja sfântă.
Însă cred că nu este suficient numai atât. Tradiţia în biserică spune că
orice lucru pe care îl întrebuinţăm trebuie sfinţit – aşa cum sfinţim
biserica pe care o zidim din nou sau o resfinţim, în cazul în care o
pictăm, la fel procedăm şi cu icoanele. Prin sfinţirea acestora le
scoatem din întrebuinţarea obişnuită a materiei din care sunt compuse –
lemn, sticlă, sau alte metale – şi le trecem în categoria obiectelor
sfinte. Le dăm o destinaţie specială. Asta înseamnă sfinţire. El rămâne
tot lemn, sticlă, dar cu o destinaţie exactă şi precisă. Cred că este
obligatoriu să facem lucrul acesta, pentru că până şi crucea nu este
sfântă prin ea însăşi, ci trebuie sfinţită la rândul ei. Este o
încărcătură de har pe care o primesc şi crucea, şi icoana, întotdeauna
prin rugăciunea pe care o citeşte preotul sau episcopul, urmată de
stropirea cu apă sfinţită.
- Preacucernice Părinte, aţi
menţionat perioada de 40 de zile, timp în care icoanele sunt ţinute în
Altar, urmând a fi sfinţite. De ce 40 de zile?
- După practica pe care a urmat-o Moise,
faptul că a ţinut postul de 40 zile. La fel şi posturile noastre care
ţin aproape 40 de zile. Este un soroc această perioadă de 40 de zile pe
care o întâlnim foarte des în Biblie sau Sfânta Scriptură. Considerăm că
este termenul în care se încarcă cu energiile respective, cu harul o
icoană sau alta.
- Dde unde ar trebui să-şi procure oamenii icoane ortodoxe?
- De la magazinele de obiecte religioase
şi bisericeşti ale Patriarhiei Române, fiindcă sunt destule şi în ţară.
Fiecare Arhiepiscopie şi Episcopie are câteva magazine cu astfel de
icoane. Noi avem numai puţin de 600 de pictori bisericeşti, dintre care
şi foarte mulţi iconari, care trec printr-un examen, sunt oameni care
cunosc exigenţele în materie de pictură.
- O icoană bine realizată costă,
este sufficient de scumpă. Cei care nu şi-o permit, din punct de vedere
financiar, este bine să cumpere litografii?
- Da, bineînţeles. Şi acestea se fac tot
după nişte reguli precise. Nu toate icoanele pot fi pe lemn sau pe
sticlă, sunt şi scumpe. Atunci omul îşi cumpără o litografie, o
înrămează şi o pune în casă ca icoană. Şi aceste litografii se vând tot
prin Patriarhia Română.
- Câte icoane trebuie să ţină un credincios în casa sa?
- Am văzut în casele credincioşilor două
variante: ori au icoane în toate camerele, şi este foarte bine să avem
măcar o iconiţă în fiecare cameră, ori au un colţ al icoanelor. La
cineva am văzut o cămăruţă special rezervată, un adevărat altar,
probabil că acolo îşi făcea rugăciunile, cu multe icoane, majoritatea
dintre ele de valoare. Să împopoţonăm casa cu icoane nu are rost. O
icoană într-o cameră e suficient, cred eu, iar dacă vrem să ne facem un
altăraş, sigur că putem, dar spaţiul respectiv să fie rezervat numai
pentru aşa ceva. Altfel, ele tind să se banalizeze. Când te rogi în faţa
icoanei Maicii Domnului şi a Mântuitorului, ţi-e concentrată mintea la
aceştia. Când ai mai mulţi sfinţi, nu ştii cui să adresezi rugăciunea şi
la care să te uiţi mai întâi. Rugăciunea este mai puternică atunci când
este spusă în faţa icoanei. Icoanele ajută să ne reprezentăm persoana
căreia ne închinăm. Stăm în faţa icoanei Maicii Domnului, dar nu credem
că acea icoană este Maica Domnului. Este asemenea unei fotografii a
mamei, pe care o privim şi avem impresia că stăm de vorbă cu ea, chiar
dacă mama este departe. Aşa se întâmplă şi cu icoana. Nu cinstim
materia, ci persoana reprezentată. Icoanele ne ajută ca să ne concentrăm
mai uşor la persoana respectivă simbolizată acolo.
- Ce fel de icoane ar trebui să nu lipsească din casa, din locuinţa nici unui credincios?
- Icoana Mântuitorului nostrum Iisus
Hristos nu trebuie să lipsească din casă, pentru că El este cel căruia
ne adresăm în toate rugăciunile noastre. Tot cultul ortodox este adresat
Mântuitorului. În fiecare casă trebuie să existe măcar o icoană a
Mântuitorului. Dar pietatea, şi evlavia populară, este mult mai
apropiată de Maica Domnului, fiindcă o simt ca pe o mamă, căruia i se
roagă mai cu încredere, cu nădejde, uneori cu mai mult curaj. Maica
Domnului, fiind cea mai mare mijlocitoare pentru noi, oamenii de pe
pământ, atunci ea este cea căreia îi adresăm rugăciunile cele mai dese.
De aceea, nu întâmplător, icoana Maicii Domnului se regăseşte în cele
mai multe case. Dacă fiecare familie are un sfânt patronal, atunci e
normal să ţină şi icoana sfântului respectiv. Dacă au numele unui sfânt,
neapărat îi poartă şi icoana în casă, pentru că acela este protectorul
lor în chip deosebit. Nu contează ce icoane avem, important este să avem
icoane sfinte, care sunt modele pentru viaţa noastră creştină.
- Aţi fost întotdeauna un prieten mai mare al copiilor. Cum apreciaţi dorinţa, silinţa şi strădania acestora de a picta icoane?
- Ani de zile am fost în juriul pentru
aprecierea icoanelor pictate de copii, am şi scris foarte multe articole
la Chemarea credinţei şi vă spun sincer că am fost impresionat de cât
dar au copiii noştri. După Revoluţie, a fost o explozie aş putea spune
de mici talente. Sunt atât de hăruiţi, că uneori pictează mai bine decât
pictorii calificaţi. Aceste daruri trebuie cultivate. Aceşti copii
trebuie urmăriţi pas cu pas şi călăuziţi spre aşa ceva, pentru că de
aceea au fost făcuţi. Au darul picturii. Am fost impresionat şi am scris
articole elogioase despre ei de fiecare dată, pentru faptul că nu
credeam că se poate lucra atât de frumos. Galeriile pe care le făceam la
expoziţiile de pictură erau pe departe galerii de artă, fie că era
vorba de picturi pe lemn, sticlă. Este nevinovăţia sufletească care îi
ajuta să picteze. Acele icoane sunt sfinte prin sfinţenia copiilor care o
pictează; aproape că nu mai are nevoie de sfinţire.
- Preacucernice Părinte Profesor, vă mulţumim în mod deosebit pentru toate cuvintele de folos, adresate nouă!…
- Cu multă placere. Doamne ajută!…
Postări
0 Comentarii