,,FIOLOZOFIA VIEŢII'' de Valentina Balaban

- Lucia PATRASCU -

brailachirei.wordpress.com

FIOLOZOFIA  VIEŢII  cartea doamnei Valentina Balaban urmează celor două cărţi pentru copii “Copilul ca o primăvară” 2008 şi “ Salvaţi copilăria” 2009.

      Când primeşti o carte în dar, te bucuri, o citeşti cu atenţie, căutând s-o înţelegi; apoi vrei să o prezinţi şi altora mai puţin norocoşi.

    Acest volum de versuri, care se prezintă de la început cu o copertă special aleasă, sugerează cititorului o trimitere la metafizica chineză, unde triunghiul cu vârful în sus simbolizează  ascendenţa îndividuală şi, într-un fel, masculinitatea. Această alegere încurajează pe oricine în bănuiala că această carte este scrisă de un bărbat, dar se află sub un pseudonim feminine.

       După citirea celorlalte poezii, această impresie se schimbă total. Pentru că autoarea, o femeie plină de sensibilitate, a redat în ele tot ceea ce simte un suflet de om. Uneori, sentimentele trăite sunt exprimate mai voalat, alteori acestea explodează cu o abordare directă: “Lună, mulţumesc!/ Lună, te iubesc!” (Rugă) ; “Muză mulţumesc! Muzăm te iubesc!” (Muza).        

      Dacă ar fi să ne rezumăm la versurile poemului “ Selena”, care se întinde, la sfârşitul cărţii pe, 18 pagini, cuprinzând versuri liniştite, care ating toate trăirile poetei,  strofe scrise cu o prozodie aproape corectă, am spune că am citit deja cartea; căci Selena şi Valdor trec, la fel cu ceilalţi oameni obişnuiţi prin trăirile pe care le cunoaştem fiecare.

       Însă, atunci când ne întoarcem la celelalte poezii, observăm o exprimare bogată, prin care trăirile autoarei curg în tumult; este o exprimare care desfide uneori regulile fixe ale prozodiei, folosind cu precădere versul alb, unele rime, uneori şi, cel mai adesea, un ritm anarhic, săltăreţ şi cu multă îndrăzneală. Poeta are prea multe de spus şi nu are timp să se folosească de versuri cuminţi, liniştitoare, bune de citit la gura sobei. Trăirile sale nu pot fi încorsetate într-o regulă prestabilită. Doamna Valentina  Balaban se află într-o permanentă căutare, o căutare “disperată”, cum mărturiseşte în titlul unei poezii; cu o sete pe care o recunoaşte cu sinceritate: “ Sunt sete şi dorinţă/…./ Dreptatea …o caut” (Sete). Căci are neclarităţi pe care trebuie să şi le limpezească: “Eşti un mister, o umbră/…./ Ce eşti?...”(Sete)

    Această căutare a sa începe de demult, de la lumea basmelor care împodobesc zestrea noastră ancestrală şi de la Cultul lui Zamolxe: “Munţii şi străbunii/ Leagăn Sfânt al lumii/ Căi zamolxiene/ Feţi Frumoşi, Ilene/Zei dacificaţi” (Fiii zeilor), simţind tot ceea ce o leagă de aceştia şi conştientizând că ea însăşi este, ca fiecare, o punte către viitor: “Viaţă am primit şi-am dat/ Haru-i binscuvântat ” (Viaţa…dar…har), exprimând pentru cititor trăirile sale transcedentale.

   Atmosfera poeziilor doamnei Valentina Balaban însumează o analiză profundă a propriului EU; un EU debusolat uneori de toate întâmplările vieţii, de toate trăirile celor din jur; cu care se compară şi cu care este obligată să convieţuiască în timp şi spaţiu. Autoarea ştie că pe portativul vieţii, omul este nota “do, de jos” (Univers în portativ), dar speră ca acesta să evolueze, aşa cum îşi doreşte pentru sine. Căci prezentul i se pare greu de trăit, fixat în orbita lui meschină, într-un anumit timp şi loc, ambele îngrădite de evenimentele ce pot traumatiza individul.

     Şi pentru poetă însăşi, prin empatia pe care o manifestă, fiinţarea ei în lumea aceasta poate aduce încorsetări, ce conduc la traume, făcând-o să se simtă ca acea gâză din poezia sa: “Prizonier în chihlimbar/ O gâză care hiberna/ Podoabă…./ Prizonier la doamna sa.” (Prizonier), putând construi frustrările din: “Răni dospite în cocon/ Blocaje de ură/…/Cocon blestemat” (Cocon).

          Propriul său EU coboară în subterane neplăcute, caută, cercetează (Cercetez), pentru a afla care-i adevăratul său rost pe pământ. Sentimentele trăite se succed unul după altul; uneori se caută numai; alteori se întâlnesc. De aceea, subtextul poeziilor este aparent trist; apoi, pentru că este în dialog cu sensul ascuns al trăirilor sale, devine entuziast. Căci autoarea, în lirismul său, le împleteşte cu marea filozofie a lumii, folosind elementele chinezeşti (foc, pământ, aer, apă), se raportează la simbolul Tai Chi, care reprezintă două energii (de lumină şi întuneric), ce se întrepătrund pentru a da un echilibru perfect în mişcarea de armonizare a întregului Univers.

          După ce trece de unele “Experienţe temporale/…/ Renăscute în moarte” (Vino!), după ce recunoaşte magia numărului şapte: “Şapte şoapte de iubire/ Şapte raze în privire” ( Raza I) şi “ Magia magilor/ Arta energiilor” (Magia), se alătură omului nou, ivit din  “Viaţa în mişcare/ …/ În matricea mamă ( Halou), în care se regăseşte. Îşi poartă Karma, ca noi toţi, căutând s-o cureţe: “Karme obturate/…/ Vieţile…păcate…” (Omul nou); s-o umple cu Lumină prin: “candele jertfite pe altare/ Vino, Tu, Lumiă Mare!” (Tu, Lumină). Toate acestea se vor întâmpla numai după ce “Zeul şarpe trezeşte/ frunte cristalină” (Tu, Lumină). Să fie vorba de şarpele Kundalini, care trezindu-se prin rugăciuni şi meditaţii, va deschide Chakra înţelegerii, care va lumina conştiinţa, aşa cum spun chinezii. Probabil!...Căci, nu poate fi vorba de şarpele biblic, care, trezindu-se, a dezlegat, prin Adam şi Eva, păcatul şi l-a slobozit spre lume.: “Adam blestemat/ Mărul muşcat/ Coasta întrupată…/…/Lumina blestemată…”(Dor). Ne simţim mai aproape de prima variantă, deoarece în versurile poetei Valentina Balaban întâlnim referiri la cele două energii complementare, Ying şi Yang., care devin ”scut în ying şi yang” (Halou; Curiozitate pură).

      Constatarea concluzivă a autoarei este legată de întoarcerea către Dumnezeu, care pentru toţi este:”Alfa- Omega; strig:-Tată !” (Aliniere), ; întoarcerea la Sfânta Cruce: “Omul decăzut/ Crucea-i este scut” (Scut); întoarcerea la Sfintele rugăciuni: “În rugă distilez păcatul” (În rugă), rugăciuni pe care le face mereu: “Mă rog la Răsărit/…/Căinţa mă cuprinde/…/Iar Cristul mă mângâie” (Iertare), pentru a se îndepărta de o stare în care: “Hiena-i atee…” (Scânteie). Starea de religiozitate adâncă este starea prin care poeta speră  la “A doua Venire/ Vis şi năzuire” (Venire).

       Cartea doamnei Valentina Balaban FILOZOFIA VIEŢII este scrisă într-un limbaj firesc pentru o persoană care oscilează între cele două stări, de incertitudine ezitantă şi dorinţa de a lupta pentru a se împlini sufleteşte: “ Să sparg bariere/ Să ies din păcat/ Să râd de himere/ Să urc prag cu prag…” (Vreau). De aceea, îndemn cititorul să caute frământările poetei, să le înţeleagă, reuşind să preţuiască împăcarea acesteia cu Dumnezeu şi, nu în ultimul rand, să considere că a întâlnit o carte interesantă prin mesajul unei deveniri cu totul deosebite.

      Îi doresc poetei Valentina Balaban ca, prin scrierile sale să se înscrie într-un triunghi ascendant, absolut echilateral, pentru ca prin cele trei componente pe care acesta le exprimă (minte, trup, spirit), să atingă Unitatea Sfintei Trinităţi, împlinind astfel complementaritatea  năzuinţelor sale.