- Matei MIRCIOANE -
Admiraţia este un exerciţiu sănătos de modestie, care îi
permite omului să se evalueze pe sine în raport cu subiectul admirat şi să
recunoască faptul că se află într-o poziţie de inferioritate faţă de ceea ce
admiră. Aceasta când ne referim la admiraţia faţă de fiinţe şi natură, pentru
că atunci când ţinta admiraţiei este un obiect este vorba mai mult de dorinţa
de a poseda acel obiect, fie că este o maşină, un telefon mobil, o mobilă, fie
o locuinţă.
Dar, în general, admirăm obiectele pe care nu le avem. Odată
ce au ajuns în posesia noastră, obiectele îşi pierd puterea de a stârni
admiraţia şi devin surse de mândrie prostească sau de nemulţumire. Exemplu:
sunt mândru de briceagul meu de firmă, dar mă enervează că tirbuşonul se
deschide greu.
Las la o parte obiectele şi mă refer la natură şi la oameni,
luaţi oarecum de-a valma. Poţi admira un răsărit de soare, valurile mării,
stejarii, tigrii, politicienii, sportivii, luna şi cu stelele, cântecul
greierilor, profesorii, militarii, instalatorii. Cum să nu admiri un tigru,
când îl vezi ce elastic sare la patru metri înălţime! Cum să nu admiri un instalator,
care în doi timpi şi trei mişcări îţi opreşte inundaţia din baie şi montează un
robinet care nu mai picură!
Să vedem, însă, cum stăm cu politicienii. Întotdeauna am
fost de partea celor care susţin că politica este o ştiinţă necesară, fără de
care organizarea socială nu este posibilă, fără de care aspiraţiile indivizilor
din societate nu pot fi identificate şi îndeplinite. Prin urmare, avem nevoie
de politică şi avem nevoie de politicieni (admirabili). Mărturisesc cu
sinceritate, deşi multora li se pare greu de crezut, că admir câţiva
politicieni, chiar şi pe unii (cum se spune) în viaţă şi contemporani. Dar de
la admiraţie până la slavă e o distanţă uriaşă, chiar aş putea spune că se
situează la extreme diferite. Slava închinată oamenilor aflaţi în viaţă este
profund nocivă, este o sursă de otrăvire a mediului social. Pentru că omul
(politicianul) slăvit, în egoismul şi imperfecţiunea sa, ajunge să se creadă un
zeu, cu puteri depline asupra semenilor. Iar zeii nu greşesc! Chiar dacă fac
victime, acestea sunt sacrificate cu scopul atingerii unui bine mai mare, mai
înalt, mai general. Atât de înalt şi de general, încât simplii cetăţeni nu-l
pot înţelege.
Aşa cred eu. Prin urmare, nu am de gând să slăvesc vreodată
vreun politician, fie local, naţional, european sau din America.
Există un proverb care spune că pe copilul tău să nu-l
săruţi decât în somn. Evident că nu trebuie luat ad-litteram, dar înţelesul
este că să nu-ţi răsfeţi copilul pentru că va deveni obraznic. În ceea ce
priveşte politicienii, cred că nu trebuie sărutaţi nici în somn. Pentru că s-ar
putea să se trezească şi să-ţi ceară să-i iubeşti şi să-i slăveşti. Dacă nu
vrei, vor da o lege prin care să te oblige.
Postări
0 Comentarii