POLITIA ROMANA, BRAILA

BULETIN DE PRESĂ


Hoţi identificaţi de poliţişti

În urma cercetărilor efectuate de agenţii de la Postul Comunal de Poliţie Bordei Verde, în cauze înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi, a fost identificată Z.Vasilica (45 de ani), din municipiul Buzău, care, în perioada 5- 17.07.2013, a sustras din locuinţa fostului soţ, Z.Nicu, din comuna Bordei Verde, prin forţarea uşii de acces, mai multe bunuri electronice şi electrocasnice, în valoare totală de 6.000 de lei.
Poliţiştii au stabilit că cei doi soţi sunt despărţiţi în fapt, din luna septembrie 2012, iar Z.Vasilica a dus bunurile în municipiul Buzău, unde locuieşte în prezent.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt.



În ziua de 30 iulie a.c., O.Ionel, din comuna Dudeşti, a reclamat la Poliţie faptul că, între orele 9:30- 12:30, persoane necunoscute a pătruns în locuinţa sa, pe uşa închisă, dar neasigurată, şi i-au sustras din interior suma de 600 de lei şi un lănţişor din aur, de aproximativ 3 grame.
Poliţiştii de la Postul de Poliţie Comunal Dudeşti şi Secţia 3 de Poliţie Rurală Făurei au efectuat cercetări şi investigaţii în teren şi l-au identificat pe principalul suspect al faptei, localnicul P.D. (13 ani), de la care au recuperat lănţişorul şi suma de 40 de lei.
Acestuia i-au întocmit dosar penal pentru furt.



Localnici reclamaţi pentru furt din locuinţă


Ieri, la orele 12:40, I.Adrian,  din comuna Mircea-Vodă, a reclamat la Postul de Poliţie Comunal Mircea Vodă faptul că, în perioada 2011- 30.07.2013, fiind plecat în Italia, localnicii B.Sava (57 de ani) şi B.Constantin (30 de ani) i-au sustras din locuinţa aflată în construcţie mai multe bunuri (o drujbă, un compresor, mai multe bormaşini, un flex, un ciocan cu percuţie şi mai multe truse cu chei şi şurubelniţe), în valoare totală de 6.750 de lei.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat.


   
La orele 12:00, C.Mioara, din Brăila, a sesizat la Poliţie, apelând numărul 112, despre faptul că, în ziua de 31.07.2012, în jurul orelor 21:00, D.Marian (48 de ani) şi S.Marian (28 de ani), ambii din comuna Unirea, satul Valea Cânepii, au spart uşa de la magazia locuinţei sale (nelocuită), din satul Valea Cânepii, şi au sustras mai multe bunuri metalice, estimate la valoarea de 120 de lei.
Poliţiştii au efectuat cercetări şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii ninfracţiunii de furt calificat.



Ieri, M.Cosmin (21 de ani), din comuna Movila Miresii, a la Postul de Poliţie Comunal din localitate faptul că, în ziua de 29.07.2013, între orele 7:00 şi 19:00, localnicul C.R. (16 ani) a pătruns în locuinţa sa, pe uşa de acces, care era închisă, dar neasigurată, şi i-a sustras un telefon mobil cu încărcător, în valoare de 50 de lei.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti s-a stabilit că telefonul sustras a fost vândut lui D.A., din aceeaşi localitate, care a declarat că l-a cumpărat în data de 30.07.2013, de la C.R., contra sumei de 20 de lei, neştiind că provenea din furt.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei păgubite, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.



Aseară, la orele 21:00, B.Ionuţ, agent de pază la un hipermarket din Brăila, a sesizat la Poliţie faptul că a depistat un bărbat care încerca să iasă din magazin, fără să achite contravaloarea produselor pe care le avea asupra lui, în valoare de 91 de lei.
Poliţiştii l-au identificat pe brăileanul U.Nicolae, prejudiciul fiind recuperat şi predat societăţii păgubite, şi i-au întocmit dosar penal pentru furt calificat.


S-a electrocutat în timp ce încerca să sustragă componente neferoase

Ieri, la orele 15:10, M.Florentin, electrician în cadrul unei societăţi comerciale din localitatea Oprişeneşti, a sesizat la Poliţie faptul că, în incinta Punctului de Transformare al societăţii, a fost găsit un bărbat în stare de inconştienţă, posibil electrocutat.
La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila, care i-a acordat îngrijiri medicale, fiind stabil hemodinamic, conştient, ulterior transportându-l la Spitalul Judeţean Brăila, pentru investigaţii amănunţite.
Poliţiştii au stabilit că acesta este V.Viorel (47 de ani) şi că este posibil să fi escaladat gardul împrejmuitor al punctului de transformare, confecţionat din plasă metalică, de 2,5 m înălţime, deoarece poarta de acces era asigurată cu lacăt şi nu avea urme de forţare, cu intenţia de a sustrage componente neferoase.
În momentul în care a intrat, între el şi celulele transformatorului este posibil să se fi produs un arc electric, deoarece vegetaţia din interiorul punctului era arsă.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.  


Pasagera s-a dezechilibrat şi s-a lovit

Aseară, la orele 20:30, F.Marian (28 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea microbuzul de transport persoane, în parcarea de la capătul liniei care aparţine societăţii comerciale de transport, a frânat brusc pentru a evita mai mulţi câini, moment în care pasagera N.Violeta (45 de ani), din municipiu, s-a dezechilibrat şi s-a lovit de o bară de susţinere.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pasagerei, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul microbuzului şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



Sancţiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier

În ziua de 1 august 2013, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila pentru constatarea de contravenţii şi prevenirea, respectiv, combaterea infracţiunilor rutiere.
Poliţiştii au constatat 63 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 14.000 de lei, şi au ridicat în vederea suspendării 4 permise de conducere.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii