*
Poliţiştii deţineau date că la sediul societăţii sunt deţinute fără drept arme
şi muniţii
În baza
investigaţiilor efectuate de poliţişti de la Biroul Arme, Explozivi şi
Substanţe Periculoase, ieri, 16.10.2013, împreună cu lucrători de la Secţia 1
de Poliţie Rurală Brăila şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale,
au efectuat o percheziţie, autorizată de Judecătoria Brăila, la sediul social
al unei societăţi comerciale din comuna Scorţaru Nou, judeţul Brăila.
Poliţiştii au
găsit într-o cameră, aparţinând cetăţeanului străin C.A. (46 de ani),
angajat al societăţii, o armă de vânătoare şi o armă neletală de tir
sportiv cu aer comprimat, din categoria celor supuse autorizării, o cartuşieră cu
20 de cartuşe nepercutate, o sacoşă în care se aflau 24 de cartuşe, toate cu
alice şi proiectil unic, de calibru 12 mm, şi 63 de alice de tip „paraşută”, de
calibru 4,5mm.
Pentru toate
aceste bunuri cel depistat nu a prezentat niciun document din care să rezulte că
avea dreptul să le deţină, declarând că le-a adus personal din Grecia, în anul
2008.
Verificările
efectuate de poliţişti au stabilit că seria identificată pe mecanismul armei de
vânătoare se află dată în urmărire, din data de 28.06.2002, de către autorităţile
spaniole.
Cele două arme şi
muniţia au fost ridicate în vederea cercetărilor şi în cauză s-a întocmit dosar
penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor
şi muniţiilor, deţinere fără drept de armă neletală, din categoria celor supuse
autorizării, şi trafic ilicit de arme şi muniţii.
0 Comentarii