La
sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii brăileni au desfăşurat activităţi
pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi
siguranţă publică, în municipiu şi judeţ.
Astfel
că poliţişti rutieri şi de ordine publică, din cadrul poliţiei municipului,
poliţiior orăşeneşti şi secţiilor de poliţie rurală, cu sprijinul jandarmilor,
au acţionat la discotecile, localurile cu program non-stop, pe străzile
adiacente unităţilor de alimentaţie publică, în târgurile şi oboarele
organizate săptămânal, precum şi pe arterele de circulaţie din municipiu şi
judeţ, cu scopul de a preveni comiterea actelor de violenţă, a furturilor de pe
tarabe, din buzunare, poşete şi genţi, de a identifica bunurile provenite din
furturi şi de a reduce numărul accidentelor rutiere grave, produse ca urmare a
nerespectării regulilor de circulaţie.
Forţele
angrenate în aceste acţiuni au efectuat controale la 33 de societăţi comerciale, 19
asociaţii familiale, 27
întreprinderi individuale şi 35 producători
particulari, au legitimat 202
persoane, 21 fiind controlate
corporal sumar, şi au oprit în trafic pentru control 84 de autovehicule.
Pe
timpul desfăşurării activităţilor specifice, au fost constatate 65 de contravenţii, pentru care au fost
aplicate sancţiuni în valoare totală de 11.830
de lei, 17 fiind aplicate conform
prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare
a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 29 la Legea 12/1990 (republicată), privind
protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, fiind
ridicate în vederea confiscării legume în valoare totală de 610 lei, pentru
care comerciantul nu deţinea documente legale de provenienţă, 6 conform O.U.G. 195/2002
(republicată), privind circulaţia pe drumurile publice, fiind efectuate şi 11
testări cu aparatul etilotest, ş.a..
Vineri,
21 februarie a.c., poliţişti de la Biroul Proximitate şi Ordine Publică au
acţionat în zona unităţilor de învăţământ, pentru prevenirea absenteismului
şcolar, prevenirea şi combaterii infracţiunilor stradale şi menţinerea unui
climat de siguranţă civică.
Poliţiştii
au efectuat controale la 17
societăţi comerciale situate în apropierea unităţilor de învăţământ şi au
identificat 17 elevi care absentau
de la cursuri, fiind atenţionaţi cu privire la modul de comportare.
De
asemenea, poliţiştii au verificat modul de îndeplinire a atribuţiilor de
serviciu a 14 agenţi de pază din
unităţile de învăţământ controlate, au purtat discuţii cu 27 factori de conducere ai şcolilor şi au constatat 3 contravenţii, pentru care au aplicat
sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 200 de lei.
De
asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţişti de la
Compartimentul Sisteme de Securitate, din cadrul Biroului Ordine Publică,
împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, au
verificat societăţile comerciale asigurate cu pază proprie sau agenţi de pază,
din cadrul societăţilor specializate de pază, situate în municipiu.
În urma celor 8 controale
efectuate, urmărindu-se, în special, modul de executare a serviciului de către
personalul de pază şi cunoaşterea de către aceştia a consemnului general şi particular
al posturilor, poliţiştii au constatat 5
contravenţii prevăzute de Legea 333/2003, privind paza
obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanei, pentru care au
aplicat sancţiuni în valoare totală de 400
de lei.
De asemenea,
poliţiştii au alarmat şi echipele de intervenţie ale societăţilor specializate
de pază, care asigură monitorizarea obiectivelor.
Dintre
deficienţele constatate, amintim că 4
agenţi de pază nu purtau asupra lor la intervenţie materialele de autoapărare
din dotare, iar altul nu a respectat
consemnul postului privind procedura de intervenţie la declanşarea butonului de
panică.
Deficienţele
constatate au fost aduse la cunoştinţa conducerii unităţilor beneficiare,
precum şi conducerii unităţilor specializate de pază prestatoare de servicii de
pază.
0 Comentarii