ALEGE VIAŢA! FOLOSEŞTE CENTURA DE SIGURANŢĂ!



Peste 500 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii brăileni, pe parcursul a şapte zile, conducătorilor auto şi pasagerilor, pentru nefolosirea centurii de siguranţă.
 

În perioada 10- 16 martie a.c., Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat o acţiune de verificare a respectării normelor referitoare la utilizarea centurii de siguranţă.

Acţiunea s-a desfăşurat concomitent, în toate cele 27 de state membre ale Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa- T.I.S.P.O.L..

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii brăileni au aplicat 614 sancţiuni contravenţionale, 526 fiind aplicate conducătorilor auto şi pasagerilor care nu au folosit centura de siguranţă sau dispozitivele de retenţie omologate.

De asemenea, 60 de sancţiuni au fost aplicate pentru traversarea neregulamentară a pietonilor, 24 pentru neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor şi 4 pentru neacordarea priorităţii vehiculelor, abateri pentru care au fost reţinute în vederea suspendării 24 de permise de conducere.

În această perioadă de acţiune au fost constatate şi 3 infracţiuni, două pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi una pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Totodată, poliţiştii au atras atenţia conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun prin nefolosirea dispozitivelor de siguranţă.

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ :

Utilizaţi centura de siguranţă, chiar şi la deplasarea pe distanţe mai scurte de drum!

La transportarea copiilor sub 12 ani, folosiţi dispozitivele suplimentare de siguranţă şi aşezaţi copiii doar pe bancheta din spate a autovehiculului!

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii