ACŢIUNI PENTRU PREVENIREA CRIMINALITĂŢII



În perioada 4-6 aprilie a.c., poliţiştii brăileni au desfăşurat activităţi pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, în municipiu şi judeţ.

Astfel că poliţişti rutieri, de ordine publică şi de investigaţii criminale, din cadrul poliţiei municipului, poliţiilor orăşeneşti şi secţiilor de poliţie rurală, cu sprijinul jandarmilor, au acţionat la discotecile, localurile cu program non-stop, pe străzile adiacente unităţilor de alimentaţie publică, în târgurile şi oboarele organizate săptămânal, precum şi pe arterele de circulaţie din municipiu şi judeţ, cu scopul de a preveni comiterea faptelor de violenţă, a actelor ilegale de comerţ, a furturilor de pe tarabe, din buzunare, poşete şi genţi, de a identifica bunurile provenite din furturi şi de a reduce numărul accidentelor rutiere grave, produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie.

Echipele angrenate în aceste acţiuni au efectuat controale la 99 de unităţi de alimentaţie publică, săli de jocuri mecanice şi pariuri sportive, au legitimat 313 persoane, 96 fiind controlate corporal sumar şi 23 conduse la sediul Poliţiei Municipiului, pentru verificări, au destrămat 14 grupuri de persoane care nu îşi justificau prezenţa în locurile în care au fost depistate, iar prin comportamentul lor puteau tulbura liniştea publică, şi au oprit în trafic pentru control 94 de autovehicule.

Pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, au fost constatate 54 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 18.315 lei, conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Legii 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi O.U.G. 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată, au fost ridicate în vederea suspendării 5 permise de conducere.
Exemplu:
La data de 6 aprilie a.c., la orele 8:00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei l-au depistat în trafic pe N.Marian (33 de ani), din satul Lanurile, comuna Viziru, care conducea mopedul proprietate personală, care nu era înregistrat, pe DJ 211A, în localitatea Viziru, fără a deţine permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.
Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat şi fără a deţine permis de conducere, conform Codului penal.

***

Vineri, 4 aprilie a.c., poliţişti de la Biroul Proximitate, din cadrul Poliţiei Municipiului au acţionat în zona unităţilor de învăţământ, pentru prevenirea absenteismului şcolar, prevenirea şi combaterii infracţiunilor stradale şi menţinerea unui climat de siguranţă civică.
Poliţiştii au efectuat controale la 4 societăţi comerciale situate în apropierea unităţilor de învăţământ, au legitimat 10 persoane şi au identificat 6 elevi care absentau de la cursuri, fiind atenţionaţi cu privire la modul de comportare.

De asemenea, poliţiştii au participat la orele de dirigenţie a 3 clase de elevi, unde au fost prelucrate teme cu caracter educativ-preventive, au purtat discuţii cu 4 factori de conducere ai şcolilor şi au constatat 3 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 400 de lei.

***

Tot vineri, poliţişti de la Secţia 2 de Poliţie Rurală Brăila şi Postul de Poliţie Comunal Măraşu au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol.
Poliţiştii au efectuat patru percheziţii domiciliare, ocazie cu care au identificat patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 39 şi 69 de ani, din localităţile Ţăcău şi Măraşu, care deţineau ilegal 11 setci monofilament şi alte 4 unelte pentru pescuit.
Faţă de persoanele în cauză au fost întocmite dosare penale, conform O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, pentru deţinere de unelte de pescuit comercial fără autorizaţie şi deţinere de unelte de plasă de tip monofilament.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii