CLEPSIDRA INFUNDATA - de Hugo Maracineanu –

 Rememorand cele ce s-au intamplat, nici nu-mi vine a crede ca totusi s-au petrecut aievea, ca asa cum  debutase si aceasta pornire spre nimic interesant, ceva sa-mi dea o speranta ca uite domnule, nu bat campii si nici nu latru la luna de dragul unei adunaturi gata sa-mi ragaie in nas, si ar fi in maniera obisnuita a marlaniei grobiene diurne, dar nici sa ma gadile pe la ifoseori san e batem pe burta ca ciobanii satui de branza si de hranit puricii de la stana n-am nevoie nicicand.

Ce-I drept, pornisem cu o vaga speranta ca ma voi putea aduna si asa macar de dragul exercitiului sa maid au hartiei cate ceva din ce mi-a harazit mie Dumnezeu cand l-a slobozit pe pacatosul de mine printer creaturile sale, ca iata bat caile lumii de amar de vremesi inca n-am simtit ca macar m-as fi apropiat de ceea ce mi s-a prezis ,,ca voi fi, vezi Doamne, om mare de se vor cruci ceilalti la el ca la icoana”, cum zicea   mamei tiganca noastra Sita, cea care se ingrijea de alamurile noastre, trecea periodic sa le spoiasca si asa mai din una in alta, mai pe o sita de malai, Sita isi boscorodea ghiocul si incepea sa prooroceasca de ingheta sudoarea pe om si-l treceau toate caldurile si frigurile iadurilor stiute, nestiute ori numai banuite.

Noi copiii stransi ciotca mai pe departe, faceam liniste ca sa tragem cu urechea, nu de altceva dar sa stim despre ce se vor mai caina femeile ori catre ce se vor indrepta rugile ori blestemele lor cand se vor deslantui.

Na, hodoronc-tronc, m-a prins amorul amintirilor si-I bine stiut de toata lumea ca ce i-a durut pe altii nu poate sa fie o poteca pe care sa alerge sufletul oricui, fiecare durere e pentru fiecare doar pe a lui simtire si-n egoismul instinctului de aparare nimic nu poate depasi ceea ce lui i s-a harazit sa fie sa curga sa patimeasca  ,,o, viata mea e un roman!” se va caina oricine.

Va suna cunoscut, si mie- numai ca eu de ceva vreme comunicam cu toata lumea sec, doar pe caile parametrilor reali ai prezentului si strict necesari, si de ceva vremeimi reusea de minune o stare de detasare din spatele careia observam si analizam anomaliile, curgerile haotice si disparitiile celor ce imi formau decorul diurn si materialul de studio.

Comunicam zic, pentru ca asa cum am inceput nu-mi vine a crede ca cele ce s-au petrecut chiar au fost reale, nici celor ca  mine si ca de fapt s-ar putea sa fie doar un accident, nascut din accidentala noastra viata planificata, ca chiar si accidentul nu-i accidental- si a venit in intampinarea pacatosului pentru a-i scormoni pana-n abis indoielile, ca uite nu-I adevarat – ca inca se mai poate, ca mai exista simtire, taina in iubire, iubire nemarturisita- in timp ce o uriasa acolada s-a ivit aceasta intamplare pentru a ma rascoli si a contrazice toate ce le-am luat drept obisnuit.

Deci, abaterea vine sa confirme regula. Oare? Tot acolo voi ajunge cu constatarile atat de nefavorabile in ultima vreme.

Pentru toti timpul curge intr-un singur sens de la putin la mai mult la din ce in ce mai putin, tarziu ori prea tarziu incepem sa constientizam zgaltaiti prin semen acute ale corpului ca pentru noi, el timpul si-a spus cuvantul, mai o tuse, un junghi, o ameteala, un picior care scartaie, niste vise premonitoriice nu mai vin ori vin din ce in ce mai clare, mai dese, mai amenintatoare sa pricepem ca undeva, el timpul se va opri.

Reusisem sa ma blindez in spatele unor trairi, a unor tabiete si o rece raportare la un prezent pe care il simteam imuabil din care extrageam esente convenabile pentru starea mea interioara- controlata , si-mi exersam o conduita pacifista inteleapta si extreme de complexa pentru cei ce cutezau sa intre in contact cu ceea ce spuneam, faceam dar se speriau.

Ma simteam aparat in izolare si-n renuntarea la toate experientele accumulate in varii domeniipe care le cotrobaisem inca din adolescenta, nu am renuntat la biciul vechiului meu dicton, a vrea-a putea-a sti-cheia de bolta a constiintei mele.

Nici nu mai voiam sa-mi amintesc de celalalt dicton pe care mi-l impusesem dupa un noian de zbateri si infrangeri- pentru a simti trebuie sa te doara toate durerile lumii- dar care cred ca s-a stins in constatarea atat de amara si insuportabila ca de toate bune sau rele esti singurul vinovatsi singurul care plateste.

Pe calea asta cred ca am ajuns la- te nasti, traiesti si mori singur, constatare care ii ingrozeste pe cei tineri iar pentru cei apropiati miroase de la o posta a egoism exacerbate in ciuda tuturor demonstratiilor mele despre unicitatea si indivizibilitatea nasterii, trairii si mortii- pentru cei aflati intr-o stare de pessimism si mai ales pentru anxiosi suna ca o lege fatala, groaznica, apasatoare, distructiva, dar lege!

De la o vreme nici nu mai auzeam, nici nu mai dureau apostrofarile si criticile ce deveneau tot mai virulente la ceea ce pentru ei insemna nepasare, egoism, leneori si mai grav nesimtire- eu insa stiu una si buna, am trait numai pentru ceilalti, prin ceilalti si ca a venit timpul sa traiesc prin mine pentru mine.

Sosise timpul ori ii prevesteam apropierea de finish?!

Poate fi acesta egoism?!

O viata intreaga m-am raportat la ceilalti prin arta mea, prin meseria mea, blestemul meu, datul meu- acela de a fi deschizator de cale, far pentru cei ce veneau spre viata, spre arta- eu nu eram eu- trebuia sa fiu publicul, familia, elevii, ucenicii, prietenii, rudele si de s-ar fi putut, toti cu toate ale lor. Asa am inteles sa-mi traiesc viata mereu pentru ceilalti.

Am oboist, m-am speriat, am fost infrant?!

Se p[are ca toate la un loc si vine si timpul si isi pune pecetea- aceasta este efectul timpului- asa se manifesta el?!

Da, sigur ca da, asa se manifesta el pentru mine.

,, Poftim, iar numai pentru el, egoistul, numai pentru el exista oboseala, ar fi altfel, oare nu si altii imbatranesc?!”

Cam acestea sunt replicile cu care ma aleg de la cei apropiati ca de la ceilalti n-as afla nimic ori si mai rau as auzi ,, vai, saracul!” ori ,,paguba in ciuperci, crezi ca o sad ea vreodata cu tunu-n gard?”, ca asa e pentru ei si starea lor normala, dar toata viata eu am vazut-o anormala, curg cum se duc, cum le e calea le este si drumul dar ei curg cu Dumnezeu inainte, nici pomeneala de unicitate de sens individual ori menire intru cunoastere de sine.

La ei este posibil ca de unde nu e nici Dumnezeu nu cere si la adapostul acestei stari lumea vine, trece si isi cauta de drumul efemer catre niciunde.

Asta nu mi-a placut si nici nu-mi place, mai bines a-mi vad de singuratatea sigurantei mele.

Pornisem si in dimineata aceasta cu speranta difuza ca totusi voi putea evada din cotidian, normal, banal si cum se va fi mai numind curgerea noastra anosta dintre doua pauze de somn ori dintre intrarea in constienta pana la iesirea in material din care intr-un fel ori altul ne-am luat chipul.

Premonitie?! Mi se transmitea ceva?!

Incheierea unui ciclu, sfarsitul unei bucle temporale, ca de accident si intamplare sunt convins ca asa ceva nu exista, ca in plasa ce se tese si o numim viata totul este cuprins intr-o retea ordonatoare, un fel de grila ce se interdetermina pe coordonatele timpului cu axa la orizontala si axa curgrii noastre pe care o vedem cum curge coborand spre originea zero a sistemului.

Dar dincolo de originea sistemului se pare ca nu-mi este permis sa intrezaresc nimic, doar daca nu cumva si nimicul face parte din acest sistem biaxial.

Bine, dar traim intr-o lume tridimensionala, care ar fi a treia dimensiune? Sa fie dincolo de originea zero?!

Dupa agitatia brauniana plina de larma a catorva zile inchinate pregatirilor agasante prin presupuneri si propuneri contradictoriiin pregatirea bagajelor si o stare vecina cu teama de o schimbare, de o rupere din ritmul pe care cu greu l-am acceptat sip e care acum tot cu greu il pot parasi- cu noaptea-n cap pornesc sap rind trenuri si legaturi pentru a schimba ceva.

Ce…?! Nu stiu, dar inca mai sper ca asa va fi.

De fiecare data asa am serat si tot de fiecare data m-am intors dezamagit ca acolo undeva- nu se intampla miracolul ori poate ca totusi insumate ori prin efectul de bumerangsi-au lasat amprenta si m-au modelat pentru ce sunt azi, ce stiu, ce pot si ce fac- efectul schimbarii fiind poate mai putin important si neconcludent fata de efectul insumarii si asumarilor finale. Da, parca da bine!

De ce imi tot scormonesc aceste inceputuri doar pentru ca nu mai traiesc frenezia plecarilor, ca nu mai simt pofta naravasa de a strabate spatial, nu mai gust aerul libertatii furata unor programe disciplinare draconice, ori imi lipsesc ceilalti, acoliti, colegi, ucenici, mesteri- ei sa fi fost imboldul spre alte orizonturi, ei sau scopurile mereu incerte, mereu avide de sperante, de sensuri pe care le cautam pe care vroiam sa mi le asum ori sa le cuceresc?

Porneam uneori cu cate un personal jalnic, jegos si lenes ca un melc lesinat, pentru a esua intr-un satuc cu o halta amarata cat un canton unde ne astepta un preot cu o fata luminoasa plina de speranta in mestesugul celor ce isi debarcau calabalacul, galeti, saci, snopi de pensule, rucsace, suluri de hartie pergament, spre a da cinste si lumina de viata lunga unor ziduri inegrite, obosite si sfintite de liturghii, botezuri, nunti, praznice spre cinstea si bucuria unor dreptcredinciosi din parohia preotului ce ne cantarea cu ochi de vultur.

Tot drumul era o sporovaiala continua ce ni se parea fireasca, noua, doar mesterii ne priveau impasibili, ca de, ei erau mesteri, dar de fapt vroia sa ne ascunda teama de necunoscut, indoiala in mestesugul nostrum dar peste toate plutea curiozitatea asupra unui spatiu, a unei lumi ce intr-un fel sau altul ni se va dezvalui ori ne va provoca sa o cucerim spre  a o cunoaste.

Mai rar porneam cu cate un accelerat naravas, anuntat cu mare pompa si la garare si la pornire de vocea invizibila a Garii de Nord ce promitea cand aerul tare al muntilor si duhul cel rau al departarilor cand vantul sarat si mirositor a alge si peste al valurilor marii, cand rute neguroase pline de fiori necunoscuti ale unor rute internationale ce soseau si plecau spre niciunde, spre ceea ce eram convins ca nu voi porni nici nu voi cunoaste vreodata.

Cu tipete, rasete, sotii si imbranceli ceata nebuna se catara in vagonul rezervat si isi cucereste spatiile din compartimente ( aceste cellule familiale ad-hoc ), in care parka te simti obligat sa stii cu cine calatoresti, pana unde, si daca se poate si de ce- dar de data asta era mai simplu, toti eram studenti, toti mergeam la bai sa mai reparam ce stricasem noi, ori noi si cu ajutorul celorlalti iar destinatia nu putea fi decat Valea Oltului ca era la Govora si Olanesti nu era loc pentru niste zurbagii ca noi, acolo se recuperau oamenii muncii prin reprezentanti aristocratici muncitoresti.

Insotit de chiote, fluieraturi, cantece si fluturari de maini de ultimele sfaturi si avertismente, acceleratul se pune in miscare cu gloata catarata pe geamuri, unele mame fac semen ce nu seamana deloc cu o blanda fluturare de la revedere si aduc bine a amenintare.

Si atunci ca si acum m-am retras ca un arici pe locul meu de la geam, eram un norocos, ma interesa filmul ce rula pe ecranul ferestrei si-am inteles ce dor imi era de camp de iarba si de drumuri, n-am bagat de seama nici chiotele, nici valizele si rucsacele aruncate, trantite nici us ace se zbatea amarnic smucita intr-o foiala din care am invatat san u fac parte.

Mi se pare ca se cunosc toti, isi vorbesc se tutuiesc, se confeseaza, eu sunt singurul ce prin coscoveala trupului sau de artist si-a castigat dreptul la tratament, ei sunt de la litere, istorie, de la AS dar nu pricep cum naiba de se cunosc intre ei?!

Un lungan blond spalacit cu ochii albui de albastrii cu un breton a la Cicecro imi infige o sticla sub nas.

-          Bea de acum si pana la intoarcere toti pentru unu si unu pentru toti! Dan Dragomirna.

Cred ca am ramas ca unul lovit cu paru-n cap, dar reusesc totusi sa-i fac asa un semn peste coasta dreapta.

-          A, pateul, dar nu-i decat bere, iar berea in cantitati controlabile este hrana curata.

Ii raspund cu un zambet-grimasa si-l simt cum se tranteste de ma salta cu musamaua slinos-lucioasa a banchetei, ma recomand si eu.

-          De la arte zici, ei, vezi, suntem din aceeasi curte, eu sunt la litere anul trei romana si secundar limbi slave neaparat rusa dupa cum banuiesti.

Ma priveste deschis, sincer drept intre sprancenele mele cocotate ………….. pe baza nasului scurt si bataret si-mi sondeaza prin ochiul pineal spatial de dincolo de ferestrele ochilor.

Simt cum cotrobaie prin intimitatea finite mele dar il accept fara sa-l cercetez, lucru rar pentru un arici ca mine si-l intreb si eu.

-          Tu esti Dragomirna, imi permiti sa-ti zic tu ca sunt mai mare, rade el, rad si eu, din Luceafarul, Gazeta Studenteasca, Tomis- imi ia vorba din gura si continua ca o mitraliera – Romania Literara, Astra, Convorbiri- dar un volum n-am nu mi-au scos, m-au planificat, m-au cuprins in fiecare plan editorial de vreo trei ani dar mereu au fost evenimente- comenzi sociale- duduci poetese pline de har si darnice cu nurii lor- asa ca eu umplu reviste.

Il privesc cu admiratie pentru care nu fac nici un efort sa o disimulez si-l descos daca il stie si ce a mai facut Ion Alexandru, ma priveste cu placuta surprindere si ma intreaba:

-          Iti place- il simti ca e de-al nostru.

-          Cred ca am fost martor prin 62-64 la lansarea lui la Casa Scriitorilor, pe Victoriei.

-          Da, frecventai cenaclul Luceafarul, scrii, ce?! 

Simteam in intrebarile lui curiozitate dar si un sentiment ciudat parka de grija, ca a unui frate mai mare care il protejeaza pe praslea ce a sarit gardul in gradina lucrurilor interzise, il descoase cu blandete sa nu-l raneasca dar ii spune ca este nebun ca a cutezat sa intre pe taramul pierdutilor.

-          Stii, eu eram in public – eram elev si acolo erau aia mari Breslasu, Otilia iar el a continuat

-          Balan, venea uneori Barbu, si au aparut Ion Alexandru, Violeta Zamfirescu, Ana Blandiana, il privesc cu pizma.

-          Ii vezi pe toti, stii am un prieten Emil Paraschivoiu…

-          Il stiu e la romana-franceza anul patru…

-          am inceput cu el sa punem in scena o piesa intr-un act…am vazut-o, Soldatii- a cazut…

-          … cum, el era sigur ca va intra in festivalul international al studentilor de la Lion…

-          … nu de la Nisa- nu l-au lasat nici la cel de la Casa de Cultura a Studentilor.

-          Dar noi o s-o repetam acolo in pod.

Se scoala, baga mainile in buzunarele sale uriase si se protapeste in fata mea apoi pe un ton foarte oficial mi se adreseaza:

-          Vezi tu, mai tinere, eroii tai nu sunt tipici pentru tineretul plin de élan creator chemat sa implineasca sib la, bla, bla, asa ca au ales san e reprezinte o contrafacere siropoasa- eroico-lesinata un avorton al unei tinere foarte talentata,  si-mi desena cu bratele lui transparente un trup bogat in nuri si tare-n tata, un fel de mixture intre Miorita si Harap-Alb.

-          Hai fugi de aci ca iti bati joc de mine!

-          Sa mor eu, si daca nu ma crezi o sa-ti arat o mare cronica adulativa in Scanteia batrana, ca altcineva n-a avut curajul ori nesimtirea sa se aventureze pe acest taram adunat cu lopata, crescut cu roaba si larga in cantece revolutionare.

Nu stiu cum l-am privit pentru ca dup ace a mai tras un gat din sticla ce duhnea a acreala a rostogolito usor sub canapea ,,asa sa scoata cineva un ban pe ea” l-a bufnit un ras sec si iritant care m-a uimit la inceput apoi m-a enervat si-am intors capul spre ecranul ferestrei compartimentului.

Peisajul rula fugitiv si-mi trimitea semnale din toate peregrinarile, plecari triste care imi frigeau inima de copil pustiit printer straini si locuri de cazna, intoarceri pline de sperante ori de promisiuni ce nu s-au adeverit niciodata vazute retrospective insa ma infiorau dar parca au inceput sa-mi placa.

-          Na, ca ai cazut in plasa- ma bate pe umar- oi fi avand eu ochii albastrii darn u si sufletul, ti-e teama, iti simt inima, esti curat, sigur sigur nu scrii- si pentru ca mutenia mea nu-l incurajeaza, continua- tata a facut puscarie, facultate cum zice el, era vinovat ca a fost soferul lui Patrascanu pana l-au ras tovarasii de partid, dar puscaria a fost norocul lui ca dintr-un amarat cu sapte clase a iesit de acolo un intelectual rasat, l-au pensionat dupa moartea lui Dej- mutenia mea devine abisala, e se foieste dar continua cu un tir de mitraliera- a studiat acolo filosofie, estetica, literatura-istorie, istorie, relatii internationale, diplomatie, limba germana si engleza cum cred ca nu voi sti eu niciodata, si-mi recita din Radu Gir niste poezii de care n-am auzit de la nimeni- mi-a interzis sa le scriu, imi tine niste prelegeri despre iubire, sacralitati si viata in comuniune cum cred ca n-ai auzit si nici n-o sa auzi in viata ta.

Ma crezi de-al lor- te temi de mine?!

Masina mea lucreaza la suprasarcina- prea multe sunt vestile despre cei ce s-au imprietenit in tren, s-au dat la vorba si s-au trezit chemati sad ea extemporale sau si mai rau, luati in miez de noapte si dusi pe vecie.

Mai sunt si spaimele copilariei ,,masina neagra” si neintelesul ,,procuratura” si sechestrele si perceptorii si intrarea cu ,,lucrurile” in colhoz si turnatorii infiltrate sau racolati dintre studentii cam schiopi la carte si la minte, de toate invatasem sa ma feresc in spatele unui perete de tacere.

Semnalul de alarma se declansase automat- atentie, pericol! si-mi era imposibil sa ma rup, sa ma retrag, dar la urma urmei el zisese ce zisese si nici martori n-avea, eu doar il ascultam, nu-i raspunsesem la provocari cum m-a avertizat doctoral ca oriunde este o grupare de studenti trebuie sa fie si un ,,ochi vigilant”.

Dar el, doctoral de ce o fi avand atata incredere in mine ca el stia de ,,ochiul vigilant”- ei asta-i buna doar ce ma descususe si stia bine ssa citeasca pe corpul meu rablagit pe ce traiectorie aterizasem in spital. Pe dracu, ce n-as fi putut fi si un betiv, un aiurit de bani gata ori un scapat de acasa dedat la placeri- e pe naiba, da ce, ei, cei cu bani, copii din lumea buna ajungeau la spitalul studentesc.

Bat campii, cred ca i-a fost de ajuns sa-mi vada toalele si pantofii scalciati, mainile arse de var si culori pe zodiac mea aducatoare de forta si zbucium dar mare consumatoare de energie din inima si ficat- da, da, doctoral ma cities din prima, imi citise surescitarea si mi-a zis ,,ura e un sentiment, o energie negative, ea se intoarce in tine si uite loveste ficatul si prin el alte glande si-ti otraveste inima si vei regreta ca i-ai urat pe cei ce nici asta nu merita, nu-s demni nici de dispret, ei nu exista nici pentru tine, nici pentru mine, nici pentru Dumnezeu”.

Destept doctoral meu, ma dusesem sa-mi scot amigdalele ca vezi bine de la ele aveam dureri de cap si tot el ear fi fost de vina pentru acreala, amareala si greata ce imi inundau nu numai gura ci intreaga fiinta- m-a luat cu binisorul, mi-a facut analize generale ,,ca asa trebuie inainte de orice operatie” si m-am trezit internat la medicala cu dieta alimentara severa, cu medicatie si foaie de urmarire a evolutiei unei posibile hepatite.

Liniste, odihna, somn, ganduri positive si repaus total, dar ti-ai gasit- aici aveam material de studio, pe care il puteam observa non-stop- ia sa-mi verific niste achizitii proaspete de ……………. si astrologie. Si-am devenit iar un fel de Maglavid la care alergau curiosii, scepticii, refuzatii, dar mai ales amatoarele de taine si previziuni.

Doctoral m-a invatat sa ma dezintoxic, sa-mi dezelectrizez pielea prin periere calma cu o perie cu par natural dinspre cap spre picioare, m-a pus sa-i povestesc, sa-i scriu tot ce gandeam, ce simteam, ma asculta si-si vedea de treaba prin cabinet sub ochiul de ciclop al oglinzii de orelist din cand in cand ma apostrofa ,,n-ai voie sa-ti fie frig, fara meditatii triste, nu crezi ca faci pe desteptul sa ma impresionezi”, incepusem sa-I port un halat de monton albastru cu monograma doctor RIGA de se uitau toti lung in urma mea pe holuri ori in cabinetul lui unde taifasuiam trei-patru ore pe zi.

Doamne, ce psihoterapie minunata am trait in zilele acelea de cumpana ,,asta e trairea in comuniune si-n iubirea fata de aproapele tau, vezi asa devenim puternici nu prin forta nu urandu-I pe nemernici ii vom birui ci prin trairea noastra ei se vor narui singuri” sin u-mi spunea numai mie, veneau la el si Rodica si Maia de la Madrigal si Nicol de la A.S. si Rodica Pop de la I.A.T.C. si multi cu care ma simteam ca acasa intre ai mei.

Ti-am inteles calea, iti multumesc ca mi-ai semnalat inceputul apostolatului meu, ca pentru noi nu venise vremea victoriei, a libertatii, pentru noi era doar timpul de a duce mai departe ce ne transmiteati voi cei ce mai stiati, voi cei ce mai traiserati si mai simteati starea de omenie si normalitate a omului, a unui popor.

-          Da picture, tata a primit o instructie si educatie universitara de la faimosi profesori si personalitati inchise san u trezeasca speranta, si una crestin-omeneasca de la preoti cu har, ii facusera adevarate cicluri de instruire cu examene si note, cu absolviri si lucrari de verificare, totul oral, pe soptite san u auda gardienii, cu o evolutie gradata si programata, coerenta, lejera, ca in zece anis a tot faci la facultati. Poeti si filosofi il puneau sa invete pe derost, sa repete pentru a i se fixa pana in fibra subconstientului si-i spuneau ca el este cartea care va trece spre vremurile normale, ca ii incredinteaza sarcina sa duca afara poporului roman ceea ce ii furase- cultura, credinta, arta, libertatea de a gandi si iubirea de adevar si dreptate.

Ei, asta nu mai auzisem de la nici un ,,binevoitor” care de obicei incepea sa injure oranduirea stramba, legile facute doar pentru jaful lor sit e inghesuiau cu intrebari mai as ape ocolite, te descoseau de ale tale si ale celor ca tine.

- Te-am simtit cum te-ai inghemuit ca un arici si ti-am gustat indoiala- dart e-ai purtat intru-totul curat si sincer- sigur nu scrii si tu- si totusi s-ar putea sa ai dreptate ca de unde pana unde un necunoscut sa capete crezare doar pentru ca ti s-a spovedit si ti-a oferit o inghititura de bere acra, puturoasa, ca vorba parintelui duhovnic minciuna nu ajunge pana la usa altarului- dart e simt cu tot sufletul ca esi plin de rani si inrait de nedreptati si necazuri. Asa-i maestre?!

Da, cam asa era- dar tot n-am cutezat sa ma arunc orbeste pe calea ce o deschisese, se vede treaba ca imi invatasem temeinic lectiile din patanii ce-au cazut bluestem dupa bluestem pe capul meu si-mi macinasera increderea si poate chiar dragostea de oameni.

Apoi am fost luat in primire de liota ce-si intindea palmele sa le ghicesc- fusesem recunoscut de o fat ace mi-a fost cobia de cercetare astrologica in spitalul studentesc si curios am vrut sa vad daca a curs pe drumul ce i l-am descries atunci, abia intr-un tarziu am scapat si oboist, si multumit ca m-am facut remarcat m-am intors spre filmul ce rula ametitor in fereastra compartimentului

Pomii se fugarsc cu drumurile, drumurile urca si coboara, spinteca sate si lanuri date-n parg, cantoanele saluta fugitive pe la bariere, iar spatial se tot adanceste impins de botul locomotivei naravase ce chiuie speriind animalele.

Ape, podete,cranguri, paduri, halte zburate in chiuitul locomotivei, vaci cu coada prajina spre cer, siluete cocarjate pe sape ( e vremea prasilei ), corcodusi arcati sub rodul auriu sau ca de sange, sange din care va tasni serul alb-cristalin si plin de toti dracii alcoolului din tuica romanului- toate dispar, se volatilizeaza in huruitul infundat ca tunetul de vara pe orizonturi si-n chiotele nebune sip line de tinerete ale hoardei cu care plecasem la drum, apare Oltul. ,,Oltul, Oltul” si sarpele lui verde se se napusteste grandios sa spele picioarele podului peste care trenul alearga bubuind.

Forfota, tipete, ochelari de soare, inghionteli, rucsace, genti si liota nebuna se rupe in doua spre capetele vagonului ,,urmeaza Calimanesti dar si pentru Caciulata tot aici se coboara- opreste cinci minute” si nasu trecu mai departe obisnuit cu mersul lui de betiv in leganatul vagoanelor.

Cel caruia ii raspunsese era un domn inalt, slab dar cu aspect tare si avea ceva de luat in seama, nu puteai san u-l observi- nu ceva sever, nu infatuate ori distant, ci asa un aer de boier de aristocrat rafinat, intangibil dar placut si plin de ingaduinta fata de nebunii care l-au cam inghesuit.

Aha, a au reactionat si ei, uite ca ii fac loc cu respect, el le multumeste zambind si mai mult isi confirma decat intreaba ,,studenti, nu?! Excursie?! A, da odihna si tratament- frumos, frumos si sanatos- si apoi mai incet si mai aparte, daca este si cu buna intentie!”

Eram alatuir si l-am auzit bine, ce-o fi vrut sa zica cu buna intentie- ei, da- uite trenul intra in gara si o sa urmeze harmalaia ( care m-a scos din sarite din totdeauna ) de la biroul de cazare.

Fise, trimiteri, bilete de tratament, diete si proceduri recomandate, nazurile si fitele interminabile, nu vrea acolo, vrea altceva, cu altcineva, nu cu aia ci cu cealalta si circul se incinge de afara din fata biroului de cazare si se termina cu chiote victorioase ori cu lacrimi, dupa cum era verdictul.

Dar nici o problema, reincepem tratativele- oferte si contraoferte, desperecheri si imperechieri, schimburi de vile, etaje, camere, locuri si urma expeditia de descoperire a locatiei.

Ramas ultimul mi se explica cu rabdare- lucru rar si de apreciat- ca nu-mi pot da o camera cu patru paturi in vila studentilor ca era o vila de fete si vor mai veni fete iar la baieti nu mai sunt locuri, dar uite daca accept o camera la mansarda de la ,,Lacramioara” mi-o pun mie la dispozitie singur chiar daca are doua locuri.

Da, am acceptat, nu de alta dar sa se termine balciul cat mai repede si la urma urmei era vara si in cele 18 zile nu voi pieri ,,stiti exista niste conditiice trebuie respectate, fara zgomot, fara visite turbulente, fara muzica- vila este plina de turisti si pensionari si stiti oamenii au venit aici pentru tratament”, iar eu am continuat in gand si ca sa aiba impresia ca au scapat de griji, de necazuri, ca sunt liberi si ca uite inseamna si ei ceva.

-          Si mai e ceva- stiti, camera nu arata prea bine!

Si nu arata bine deloc, era un fel de cotlon inghesuit intre un ingust tavan orizontal si doua prelungiri oblice pana cam la un metro jumatate de podea- in spatial turtit de tavanul oblic erau inghesuite doua noptiere si o servanta din tabla cu vopseaua alba jegoasa ciobita si doua paturi de spital, unul in lungul altuia din usa si pana in adancul camerei, ferestrele erau doua lucarne ce dadeau din acoperis spre Olt, se ajungea in pod pe o scara pieptise, ne luminata, elastica si cumplit de scartaietoare, cum am deschis usa m-a traznit un miros bestial de closet infundat de mi s-au rasucit matele de greata.

- O sa vina nea Nicu instalatorul si rezolva el, zice fata si mi-a trantit cazarmamentul pe un pat apoi a rupt-o la fuga.

Mi-am lepadat sacul de voiaj si pana jos am prins-o din urma ,,acus, acus il trimit pen ea Nicu!” si m-a lasat livid si ingretosat pe una din bancile de la intrare.

A venit nea Nicu, a urcat, a stat ce a stat si a coborat injurand ,,le-am zis san u mai dea camera aia la nimeni- ai grija san u folosesti closetul ca nu urca apa pana acoloori sa-ti aduci suficienta apa pana in camera! si a plecat lasand in urma un damf greu, inconfundabil, de urina fermentata, incinsa.

Deci, closet in aer liber in desisurile de pe malurile Oltului, iar de cate ori urcam imi aduceam cat mai multe sticle cu apa sulfuroasa, carbonatata, buna de tratamente externe dar mai ales de dezinfectat closetul.

Noaptea era racoare, ca la munte, dar o rezolvasem cu o patura din care am scos o tona de praf, in schimb ziua erai ca intr-un cuptor asa ca imi faceam siesta dupa pranzul anemic de diet ape bancile din micul parc din jurul pavilionului central si al izvoarelor de uz extern rar vizitate de catre cineva.

Vila ,,Lacramioara” era populate de grupuri distincte de femei in varsta, de babe carcotase si de cotoroante din categoria zmeoaicelor- caudate grupuri, nu?!

Femei in varsta- niste doamne cu un aer ce te indemna sa le mangai din priviri, ingrijite, ordonate, cu haine decente, calcite, curate, sa le zici sara’mana sis a le asculti cu mare drag, indiferent ce spun- de bine ori de rau- de dragul nobletei cu care se adreseaza esti gata sa le accepti orice mustrare.

Babele carcotase au acaparat bancile de la intrare si fileaza tot ce misca pe strada, pe hol, in holul mare de primire al vilei, pe cei ce trec si vorbesc, pe cei ce nu vorbesc, tot ce a fost este si va fi. Grupul lor pare un stol de cotofene ce se cearta cu caraieli si cloncaneli, zbenguindu-se prin limba romana precum scroafa data-n strechea trocului plin cu laturi calde si grase.

-          Auzi madam maior, ha! Poate doar madama- si caraieturile celorlalte ii tin isonul.

-          Pai cine n-are, n-avut nicicand- asta s-o stii tu coana Vasilico, ca de unde atata simandicoseala la o aia, care iote s-a ajunsesera- si o intreaga mahala debordeaza in zarva ghionoaielor.

Rasuflu usurat cand scap de sulitele privirilor lor ce te pipaie si pe sub hainesi pe sub piele de le simti schelete ambulant, deci nu-I vorba despre mine, e vorba despre o aia nu un ala- usurat o zbughesc in ale mele.

Categoria ciudata a zmeoaicelor are aici o reprezentanta ce paseste de se leagana cei patru tei uriasi de pe mica alee din fata ,,Lacramioarei”, iar cand ataca bietele trepte ce duc la holul de primire intreaga asistenta asteapta ca vila sa se rastoarne sub pasul apasat, hotarat, tovarasesc al acestui soldatel cu chipul adumbrit de o coama falnica sarmoasa savant coafata in niste sarmale uriase, cu gura usor indulcita de o mustacioara fulgoasa deasa aurie si tuna catre una din ele doua ordonante- doua femei pana-n patruzeci de ani, una chiar pare o fatuca luata de la coada sapei ,,sa-i dai telefon maiorului- nu-mi pasa ca-I la melitie ori ca unde o fi, ca io n-am venit acilea sa ma trag de bracinari cu marlanii- se opreste, isi roteste privirea vultureasca a unor ochi ingropati in grasime, de sub arcada fruntii sale lata ceva mai mult de doua degete si repereaza alt inamic demn de atac- ori cu toate reactionarilii burghezilor, s-ai grija cum clampani din fleanca san u patesti cum ai patit cand te-am carat din mila cu mine la Vasile Roaita, la mare fa, ca de nu eram io, nici porcii n-ar fi…si in desfasurarea plina de rationamente filosofale, maioreasa ,,de la melitie” ori cine stie de unde, buseste usile salonului de muzica si dispare.

Scara se despica, una uraca catre etajul doamnelor in varsta iar alta coboara cateva trepte catre o usa cu grilaj de fier forjat si apoi inca doua de piatra frumos slefuita sit e conduce intr-un fel de curte interioara, un chiosc imbrobodit in verdeata si cocotat ca si vila pe malul vertical al Oltului intre soseaua zgomotoasa si clipoceala morfinanta a apelor sale verzui.

De aici cuprinzi cu privirea podul de fier ce leaga malul cu insula Ostrov si departe pe celalalt mal albesc salbe de casute cu acoperisuri tuguiate de sindrila vinetie.

-          Ati auzit doamnelor a sosit maioreasa- cateva zambete si gesture vagi- vai saraca Dumnezeu sa o ierte!

-          Stiti inainte veneam aici cu doamna Stanescu- sotul ei era coleg la baroul central cu Spiru al meu dar domnu Stanescu avea propria-i firma de avocatura.

-          Doamna Eleni spunea ca vila e in stil german, sin u ma indoiesc de cunostintele doamnei.

-          Dad raga mea si arata impecabil nu ca acum, vezi in ce hal a ajuns, ma tot intreb ce se va fi intamplat cu mobilierul acela superb, cu candelabrele si semineurile, cu oglinzile si mobilierul din salon ori pianul rosu din salonul de muzica?!

-          Cine stie ce casa de maioreasa din Valcea ori din alta parte se impopotoneaza cu ele ca desigur nu le-a luat austriacul cand s-a retras prin ‘43-’44!

-          Spunea madam Stanescu ca e construita in 1909 de un austriac mare director la societatea de tramvaie si ca era mereu plina de oaspeti  din tara si de peste hotare.  

Imi fac si eu aparitia si ma simt dator sa spun sarut mana sis a-mi cer permisiunea sa admir privelistea alaturi de aceste doamne distinse, mi se raspunde cu amabilitate si parca cu un gen de admiratie apoi sunt supus unui tir de priviri mai intai urmate foarte repede de un tir de intrebari dozate cu grija deosebita si intr-un mod de nerefuzat ori de eschiva.

-          Cine esti tinere si cum de te-ai ratacit de grupul zurbagiilor de la cazare?!

Imi decline identitatea si ma rog tot ce mai puteam adduce la cunostinta despre un nimeni ca mine.

-          Ei da asa se explica, student la belle-arte, uite se vede cum slefuieste si educa un om inclinatia spre frumos spre arta, dar mai ales bunacrestere incepe sa-si arate toata splendoarea pe langa minunatia tineretii dumitale!

-          Vedeti doamnelor, ce v-am zis mai devreme, maioreasa si ai sai sunt un fenomen trecator, o buba urata pe trupul societatii si al bunelor maniere!

Acolo se dezbatuse ceva important si acum se trageau concluzii.

-          Da doamna Eleni dar aceasta buba e mai rea decat tifosul, e contagioasa iar tanarul acesta bine educat este doar o abatere ce confirma regula, doar ce i-am vazut in toata splendoarea destrabalarii fara pic de jena, fara nici o opreliste.

Hopa, uite ca am ajuns si o abatere ce confirma regula, care regula?! Eu n-am nevoie de nici o regula de nici un program eu vreau, vreau sa stiu, sa pot sis a simt!

-          Hai, hai doamna Ioanid, sunt tineri, striga viata in ei, sunt studenti, au scapat din fraie, sunt la bai, sunt in vacanta!!!

Ptiu drace, sunt in vacanta! Nu mai e mult si reincep cursurile, sunt la bai in Calimanesti- iute imi cer scuze si ma reped sa-mi beau apa prescrisa, sa-mi fac procedurile si-n usa unui cabinet ma intersectez cu Dan Dragomirna.

-          Cand termini ne strangem cu titi la chioscul din parc- se pare ca te cunosc multi si au intrebat de tine unde naiba te-ai ascuns, unde esti cazat?!

-          Multi sau multe si fara sa vreau le-am revazut ochii curiosi si palmele intinse ca sa le ghicesc chiar acolo in compartimentul zgaltait de goana acceleratului.

-          Da, mai ales multe dar si multi printer care si eu si iar te intreb unde naiba te-ai cazat?!

-          Intr-un laborator!

-          Iti bati joc de mine sau ce inseamna asta?

-          Nu, nu chiar este un fel de laborator in care pot sa studiez indivizii in grup ori separat- eu sunt mare amator de lucruri iesite din comun iar cand nu le gasesc se pare ca am inceput sa mi le nascocesc, sa le inventez.

-          Banuiam eu ca e ceva cu tine, am simtit ca sit u poti sa fii o figura demna de luat sub aripa timpului.

-          Nut e pricep ce-i cu timpul- stii, eu am alergie la aceasta notiune.

-          Aha, sit u!

-          Cum, aha si tu?!

-          Pai ori ti l-au rapit altii ori crimele, necesare, intre ghilimele, din copilarie ti-au macinat acei ani si acum ti-i vrei inapoi, vrei sa-i recuperezi!

-          Hai, hai, lasa-ma cu teoria labisiana ce rezida din moartea caprioarei, ca ne-am ucis puritatea, copilaria.

-          O stii?! Bravo, uite ca stii si ceea ce nu se publica.

Tocmai trecea pe langa noi domnul cu aer de boier, de aristocrat, acela ce exclamase in tren ca e frumos si sanatos daca suntem trimisi la tratament cu buna intentie- imi vine sa-l opresc si sa-l intreb ce a vrut sa zica ori mai bine zis sa insinueze cu vorbele caelea darn u reusesc decat sa-l salut respectuos- imi raspunde la fel dar si  cu un zambet parca asa complice de parca noi doi am fi stiut , sau am fi planificat ceva- nu ceva urat, tainic- ceva ca o sotie buna si plina de haz lecuitor de plictiseala si frica.

-          Bine, bine ne vedem pe la cinci la chioscul din parc.

Atras ca de un magnet pornesc pe urmele domnului cu aer aristocratic, incerc sa intru in intimitatea miscarilor sale sa-I copii ritmul biologic, mersul elastic din care se simte o adevarata placere de a merge, din fiinta lui emana o stare de calm de viata sanatoasa, o adevarata tihna- paid a, omul e la bai, se simte excelent, poate de aceea raspandeste aceasta stare de echilibru in tot ce il inconjoara.

Se apropie cu pas ferm de mica alee cu tei de la ,,Lacramioara” iar babele santinela incremenesc in mijlocul unor dezbateri fara cap si coada, ceremonios salute in stanga si-n dreapta iar onor asistenta ramane teapana si abia de schiteaza vagi inclinari si mormoieli de raspuns, domnul urca cele doua trepte si dispare in holul adumbrit si racoros.

Abia acum babele se privesc intrebatoare, cine o fi, la cine o fi venit ,,cred ca e fun doctor” , ,,ba nu io zic ca-i unu ce o cauta pe madam maior”, ,,ei asi coana Vasilico de cand ti-ai racit baile alea nu mai nimeresti nimic”, ,,da, iote-l sip e tinerelul nostrum”,  ,,da cine-i tanarul de-a intrat adineauri”, ridic din umeri si le percep perplexitatea, s-au citit si babele ca e un personaj special, molipsit de curiozitatea lor ma strecor iute in holul vilei si inched cu grija usa zanganitoare dar tot mai apuc sa aud ,, ei, na, uite, o fi vrun profesor de-al lor ca pre ail urma ca un catelus asta tinerelul si apoi…” apoi m-am desprins de curiozitatea lor lipicioasa si mi-am cautat de subiectul atentiei mele. Oare faceam ceva urat si nelelocul lui?!

Din chioscul-gradinita se aud vocile calme si bine temperate ale doamnelor, disting accentual usor nazalizat al doamnei Eleni ,, da poftiti, poftiti domnule professor, ce onoare si ce placere ne faceti” apoi vocea baritonala a domnului parka anume pentru stiinta mea enumera alaturi de numele doamnelor, doamna professor, frumoasa artista, doamna architect, dulcea mea contesa, buna printesa, aoleu iata cine sunt ele, apoi un vuiet si un amalgam de voci si rasete se intretaie cu mici tipete uimite- usa verandei se deschide si doamna Bercaru intra cu un ibric de arama si fara sa ma bage in seama intra in camera sa- nu dupa mult timp un parfum fierbinte de cafea aromata adie ca o briza orientala imi gadila narile si ma poarta spre o lume ce mi-a fost furata inca din copilarie.

Mama, multele si frumoasele mele matusi, vecinele si spirtiera ce dadea in branci un ibric nazdravan ce isi imprastia aroma de cadeau pitigoii din colivii si vrabiile si puii de randunica de sub stresinele casei- sporovaiau si puneau la cale treburi de ale casei, retete,camara, dantele, zestre, bolile copiilor si neaparat ultima vizita a Sitei cu ghiocul ei misterios.

Ca un fulger imi reinvie pe retina cozile cenusii ale Sitei pline de bani de arginti, basmaua rosie cazuta pe ceafa, mainile negre uscate pe ghiocul urias sidefiu cu tepi peste burta gogonata, varstata cu dungi maronii ,, halo ………….., marculeo fara izmana fara pantaloane mai zi la baba ceva” cred ca mi s-au umezit ochii ori ma ustura de la transpiratie ca doar cei slabi se pot induiosa iar eu vreau sa fiu tare, puternic. Trebuie!

-          Totusi, doamnelor, acesti tineri inseamna norocul neamului nostrum, faptul ca atata sange proaspat, curat, de om simplu a pornit sa cucereasca reduta educatieic, nu se poate ca ei san u deschida ochii sis a vada, sa vada valoarea, sansa educatiei, sa vada ca marlania nu poate accede dincolo de silnicie, ca rautatea si nedreptatea nu sunt decat rodul prostiei, al lipsei de cultura, de respect, de dragoste aproapele si Dumnezeu.

Am auzit bine, e vocea profesorului aristocrat, furat de mirajele mele n-am urmarit firul dezbaterilor sin u-mi dau seama daca cele zise se refera la ceva anume ori combate parerile exprimate de cineva.

-          Bine domnule profesor, dar generatiile pe care le-am tocat si tot efortul dumneavoastra atat de greu platit si martiriul celorlalti preoti, artisti, avocati, ziaristi, oameni de suflet, intreaga elita a intelectualitatii romanesti si vocea doamnei Ioanid parka se ineca sugrumata de durere.

-          Draga mea nimic nu se pierde, bunul Dumnezeu are o socoteala cu toti si pentru toate si cu riscul de a ma repeta eu cred ca sunt semne bune si vad aceste semne in ei, ei se vor trezi si vor reda neamului aceasta demnitate si speranta, incredere si puterea de a fi pe mai departe.

Cine-i, Doamne, acest profesor ca tot asa simteau si cei ce au sapat Canalul, mormant al elitelor, ei se stingeau dar speranta lor a ajuns la mine prin vorbele unchiului prin vorbele lui Dan Dragomirna.

Surprins, tresar ca in fata mea profesorul-aristocrat ma inspecteaza cu o privire binevoitoare, sar de pe bancheta si-l salut respectuos ,,da, da, este colegul nostrum de vila, un tanar deosebit!”, ,, e student la belle-arte”, ,, ce an esti tinere, anul trei, ei bravo, cati ani se mai fac acum?” Suvoiul lui ma potopeste si-I raspund masinal direct la obiect. ,, Ai avut o inclinatie o chemare speciala din copilarie ori…?” ,, Stit am avut un profesor, conu Misu- aaa, domnul Menzopol”, ,,lasa, lasa e bine conu Misu ca daca a facut asa un gest pentru un pui de om”, ,, Domnul Menzopol ,,Conu Misu” si imi face un gest de incurajare ,,inteleg ca iti este tare drag de el, il alinti asa ca sigur il chema Mihai”, ,,Da domnule, era refugiat de la Ismail si-mi vorbea cu patima de frumusetea cromatica a pamantului- sin u uita nicodata sa adauge- romanesc, nu-mi vorbea ruseste ba mi-a zis ca sufletul slav e mai romantic, mai abisal pe romaneste.”

Domnul se intoarce spre grupul celor opt doamne si face un semn cu capul spre mine, isi continua idea de pe terasa.

-          Vedeti dragele mele, iata aici un exemplu viu, iubirea de arta, de cultura naste dragostea de om, tara si neam- apoi catre mine- ce crezi tinere, ce-i mai important pentru un om- traiul bun, ghiftuiala, averea, accederea pe o scara sociala stramba sau dreapta ori implinirea in ceea ce i-a dat Dumnezeu fiecaruia?”

-          Vai, domnule professor, dar ei au fost crescuti intr-un ateism feroce, chiar, esti botezat tinere?

-          Da doamna pentru ca noi suntem crestini de cand ne stim de mic am intuit ca nimic nu-i mai de prêt sufletului decat starea de plinatate si implinire a ceea ce ti-a dat Dumnezeu. Ca ce va fin u pot eu un muritor sa controlez, dar ca eu vreau sa fiu curat si drept asta stiu.

Doamnele ma privesc extaziate iar doamna Eleni se apropie si face asa un gest de femeie, de mama, imi aseaza, imi mangaie gulerul si ma pierd in ochii ei imensi, negri cat un abis, tarziu am dedus ca mai toate aveau copiii plecati ori pieriti- in razboi, pe la canal nu stiu asta nu mi-a mai soptit doamna Bercaru.

-          Ferice de mama care te-a nascut sit e-a crescut, cred ea e tare mandra si bucuroasa de toate ale tale!

-          A fost doamna, iar eu nici n-am apucat sa-i multumesc, sa o linistesc pentru tot zbuciumul ei!

Naiba m-a pus sa-mi dau drumul la gura, ca ce a urmat dupa aceea m-a adus in starea de rasfatat al celor opt doamne- si de ar fi fost numai rasfatul, tot ar fi fost ceva, trebuia sa   dau raportul despre orice ca in fata matusilor ori a bunicii, ti-a facut procedurile, ai mancat,n-ai voie aia, vino sa mananci niste fructe, pe unde ai cutreierat aseara pana tarziu, cine erau domnisoarele acelea, ce ai mai desenat, mai odihneste-te- noroc ca le-am spus ca mai am pacatul scrisului.

Doamne chiar s-au intamplat toate astea, cand s-au intamplat, eu eram acela de atunci ori acesta de azi nu mai sunt eu? L-am pierdut pe cutezator?!

In chioscul ca o parasuta, ca o uriasa corolla rasturnata, loc de siesta ori estrada unde canta famfara regimentului din Dragasani, atunci- ca acum a devenit locul de adunare a vreo 40 de studenti ,, din toti anii, de toate varstele si dietele” cum zice intr-un discurs comico-grandoman un hatru de la Academia Comerciala.

Rand pe rand, seara de seara, grupati mai pe facultati, mai pe amicitii, ori varii interese se formau bisericute unde se puneau la cale sotii, intalniri, partied de plaja, de pescuuit, de tennis si ma rog, alte partied cum aveam sa aflu din bocetele disperate ale unei duduci ce pleca spre Timisoara iar impricinatul spre Bucuresti.

Singurul liant al hoardei parea Dan Dragomirna ( oare as ail chema ori era pseudonimul lui de poet ), ma tinea pe langa el si  nu ma slabea cu discutiile, ma prezenta la toata lumea ca pe o curiozitate si-mi enumera niste calitati mai mult sau mai putin reale, ori unele banuite de el. Uneori ma lasam tarat in acest vartej, nu de altceva dar continuu vedeam maini una mai ciudata decat alta- datorita reclamei sale m-am trezit a fi un fel de Sita cu ghiocul ei- dar nu eu chemam pe Marculea eu foloseam ghiocul, scoica mea craniana eu le palpam craniile, fetele si-mi dadeam cu parerea despre fiziogoniomia lor. Faceam un fel de sinteze anatomo-psiho-morfologice- testasem si urmarisem diferite teme astrologice ca aspect fizic si manifestare exterioara de aceea se pare ca eram foarte exact in descrierea a ceea ce erau in prezent darn u erm pe placul nimanui prin predictiile despre ce va fi, cum vor fi, ce soarta li se deschide.

La inceput mi-a placut- ma simteam bine, asaltat de toti- dar cand am fost luat de depozitar al tuturor vaicarelilor, neajunsurilor si ratacirilor din viata fiecaruia, oboist si speriat nu mai suportam incarcatura, in general negative ce o lasau inconstienti in mine.

Ba mai mult, veneau sa se vaicareasca si de ce s-ar fi putut intampla- si eu sa le arat cum ar trebui sa reactioneze- cand va fi inselata, parasita ori cand ea se va indragosti de altcineva.

Ramaneam mut in fata unor probleme ce perntru ele pareau de viata si de moarte- daca el este cel ce o merita ori invers daca ea il merita imi venea sa le zgaltai sis a le pocnesc in capul lor, coafat, pieptanat, samponat, parfumat si sec- ca ele n-au scapat de foame, ca n-au muncit ca boul in jug, ca n-au jinduit dupa un album, o carte ori niste haine curate ori niste incaltari decente.

Si cand au mai navalit si la ,, Lacramioara” spre satisfactia unanima si caraiala colectiva a hoardelor, spre incantarea doamnelor ori spre protestele violente ale maioresei- atunci sufocat de inghesuiala lor in cotlonul meu, ba si mai rau foloseau closetul acela exploziv de imputit, atunci am aplicat ce stiam cel mai bines a fac- tacere si disparitie din colimatorul lor.

Daca babele caraiau la unison ,,le-ai vazut, putorili?!”, ,,e ca daca-I fi ca ele nu ti-ar place?!”, ,, mai coana Vasilico dar io sunt femeie serioasa!”, ,,acu oi fi dar cand cu rusii in cartiruire cum oi fi fost?!” e clar daca babele dezbat cu atata detasare, fetele nu sunt prin apropiere si dispaream.

-          Bine tinere dar de ce nu o mai vedem pe Magduta si Violeta?!

-          Care Violeta doamna Mihaileanu?!

-          Domnisoara de la conservator, are o voce suava si niste ochi bleumarin de ma infioarasi pe mine ca femeie! Zambeste complice iar doamna Bercaru ma iscodeste cu ochii ei mici si verzi ca doua corcoduse parguite.

Doamna Ioanid a fost foarte transanta ,, nu-ti plac fetele- vezi ca la varsta ta!”, aoleu ce raspunzi acum tinere domn:!

m-au ascultat cu bunavointa joviala dar parca, parca nu le-am convins ,,vezi ca la varsta omul e bines a stie , sa afle de toate” ca ,, viata are legile ei si varsta de acum le are pe ale ei, nu o asculti, nu traiesti, timpul trece si degeaba vei incerca sa recuperezi!” zicea doamna Eleni ce le privea pe celelalte cu un subinteles aparte care o aprobau cu priviri si gesturi ce si le cunosteau. Simteam ca folosesc un cod un limbaj al privirilor si al gesturilor al miscarilor capului si corpului ce nu-mi era pe deplin la indemana dar ma atragea prin elegnta si farmecul lui si poate pentru ca-mi amintea de mama si matusile mele.

Am priceput ca se dezbatuse situatia mea si ca erau convinse ca acea Violeta, ochi bleumarin, ar fi trebuit sa o bag in seama- dar Violeta era in atentia, care nu-i displacea unui arab Iranian ce se dadea vita nobila dar si a unui negru fiu de sef de trib prin Africa Centrala.

Cu maioreasa lucrurile au fost mai simplu rezolvate ,, ce-I fa cu putorili astea p-acilea- san u le mai vaz ca reclam la melitie, ca de unde neste alea in vila asta, nu-I de ajuns prapaditul ala, da macar ala zice buna ziua la toate!” si parapaditul ala eram eu.

Cu disparitia imi reusea de minune ca am inceput sa bat drumurile spre Cozia, Turnu, Scarisoara, Frasinei, ruinele castelului roman de la Turnu si prin cateva sate si cimitirele lor rasfirate pe dealurile din imprejurimi.

Am vazut o intreaga padure de nuc pusa la pamant, buturugi mari, gaunoase, buturugi zdravene viguroase, buturugi mici de puiandri albeau cu cheliile lor un deal intreg.

Nuc, lemn nobil, mobile de export, sa aiba si puscariasii ce lucra manual si mintea mi-alearga peste dantelariile baroce a unor mobile de lemn masiv.

La marginea satului am cunoscut un fierar- un artist care pe langa potcoave, carute, lopeti si tot felul de alte fieratanii din cioturi, din crengile padurii sacrificate cioplea asa pentru dragul lui masti, caucuri, linguroaie, tipare de cas siluete umane- nimic repetabil, totul cu nerv si bun gust pe care le patina cu ceara si funiginea de la vatra.

Socat de productia sa cantitativa l-am intrebat daca lucreaza intr-o cooperativa de artizanat ,,a nu, n-am nevoie ca vine domnu de la Bucuresti, le numaram, imi numara banii le incarcam in masina lui si pleaca”, ,, si cum iti plateste, face ban”, ,, pain u-ti zisei, numara, scoate banii si pleacace ban, ce sa fa cu el?! Sau cat imi da?! Pai pe-o figurina de 25 de lei, pe un cauc 20 lei, pe-o lingura mare 10 lei si tot asa!” ,, Si domnul acela ce face cu ele ca sunt cam multe?” ,, Apai io stiu- treaba lui!”

Ii povestesc ca am vazut ce face el prin magazinele pentru straini, pe valuta si ca o masca este 30 si 45 de dolari si ca poarta eticheta Fondului Plastic sigla artistilor.

,, Asa, asa ca parka il auzii odata ca vorbea cu o cucoana cu care venise, ca o sa-I dea fondu datoria, restanta.”

O, Doamne, ca mare mai e mizeria umana, cine le creea si cine profita de munca fierarului ,,ei si, io zic ca treaba lui, de pun si eu man ape patru-cinci mii de lei pe luna atunci mie imi convine!”

Cel bun, cinstit, creator si truditor se multumeste ca poate trai cu rodul muncii sale.

Cu tacerea imi era greu, greu de tot- n-aveam de munca, de studio, de scris, de invatat ceva nou si in care sa ma cufund sa-mi asum tacerea ca pe o necesitate a finite mele canalizata spre exercitiu, spre truda ca sa se implineasca.

Era august, era vara, vara vietii mele de leu zodiacal, ma simteam intremat, purificat si tipam in mine toate cuvintele ce nu le dadusem hartiei spre a le da viata, simteam ce trebuie sa spun, sa ma miruiesc in dulcele suvoi al limbii romane.

Usor aplecat am coborat treptele bisericutei de la schitul Ostrov si-n linistea sfintita de ochii impenetrabili ai ingerilor si sfintilor m-am ghemuit in strana ingusta, rece si aspra ca sufletul meu chinuit, simteam trupul usor si plin de pulsul egoist, ma simteam departe, izolat de realitate, de necazuri de tot ce patimisem, de necazuri, de tot ce stiam si de tot ce nu aflasem inca, ma imbaiam in tacerea ca un ulei caldut, bland, hranitor, doar sufletul se zbenguia pe firele de lumina strecurata prin ferestrele de doua palme si zbura intr-o pace plina de taina mangaind catapeteazma batrana, sfintita cu hramuri liturgice.

Pe un colt de masuta descopar un caiet mare de care era legat un creion cenusiu si bont- m-am apropiat hoteste si trag cu ochiul de la distanta ,, am vizitat cu toata familia sfantul schit sin e-am rugat…”, o musca bazaie zaluda de sparge pacea caldurii de vara, lumina cade pe caiet si pentru prima data pricep ca se aude vuietul Oltului.

Nu stiu cum, cand si de ce mana mea a prins creionul si suvoiul a tasnit fierbinte fara putinta de control.

Fugi apa a vremii apuse, cu sufletul in oase lichide

sa speli picioarele muntilor ziditori de oameni,

sa-mi porti tipatul pentru cei ce nu mai sunt

sa creasca pe umeri de tara mere de aur,

de bucurii si lamuri de suflete pure!

nu mai eram numai eu, eram toti, eram o tar ace se trezea, traiam un miraj, traiam o revelatie si sufletul ii simtea pe toti.

Fara sa stiu de ce, am semnat si am pus si o data- totul masinal de parka imi semnam o lucrare, o teza, un test.

Era si in asta o presimtire?! Calatoream din acest spatiu sascru pe o curba temporala, ma dusesem in viitor de unde imi voi cauta urmele trecerii prin schitul Ostrov?! Cine putea sti, eu doar traiam, traiam cu toata fiinta o stare de tihna sfanta dupa care tanjise sufletul meu umilit si trupul meu bolnav.

Cand ma inchinam la icoane a intrat o maica, o umbra neagra, usoara fulg, a sarutat o icoana si-a rostit rugaciunea si s-a apucat la ,,cartea de impresii”, a zabovit, fara sad ea paginile, ii sorbeam parfumul de tamaie si de ceara mierie, ii vedeam mainile tremurandesi in final a facut semnul crucii asupra scrisului meu, s-a intors spre altar a facut trei cruci si tot atatea matanii, m-a privit ca pe un nimenisi s-a topit in lumina verii.

Doamnele mi-au relatat istoricul schiitului si a comunitatiide maici, ca sigur aceea pe care le-am descries-o trebuie ca este maica stareta Sofia, locuieste intr-o casuta langa schit, celelalte opt-noua cate au mai ramas au case pe malul de vizavis, vin pe podul plutitor, da i-am vazut otgonul, podul e al schitului dar il folosesc toti oamenii ca sa treaca in Ostrov si de acolo pe podul de fier sa iasa la sosea.

-          Maica Sofia e o sfanta, dar cum de n-ai cerut macar o binecuvantare, cum de nut e-a remarcat?!

Am tacut chitic, ca daca afla ce am scris devin subiectul de cenaclu al doamnelor sin u ca nu mi-ar placea sau n-as avea incredere in judecata lor, dar totul se va termina bruusc, o data cu plecarea si m-as trezi gol-golut in mizeria si singuratatea existentei mele barbare.

E prea elevat si prea plin de spiritualitate acest spatiu al doamnelor si chiar mi-e frica san u-l percep deformat.

- Maica isi facea rugaciunea, eu eram pe acolo.

- Unde pe acolo, in ce loc- erai in bisericuta?! Nu?!

- Eram la altar si ma inchinam de plecare.

- Ei, asta e, tu erai cu Dumnezeu, maica Sofia nu mai avea si ea loc, te-a simtit ca esti credincios!

Zilele urmatoare s-au depanat in devalmasia cotidiana a procedurilor de tratament si a intalnirilor cu liota ce devenea din ce in ce mai fragmentata, Dan imi tot tatona sensibilitatile literare ,, e, ce sa-i faci, deformatie de viitor dascal!”, m-a bufnit rasul ca mi l-am inchipuit cu cadelnita in mana si sarutand mana preotului ,, de ce razi ma, ce naiba iti trece prin cap?”, ii spun ce imi trece prin cap si pufnim in ras amandoi.

-          Vezi, uite cate capcane are limba romana?!

-          Capcane? Ba eu zic ca sunt port ice ni se deschid in toate directiile pentru toate durerile si dorurile oricarui suflet.

Ma priveste uimit si isi tine un ochi intredeschis orbit de razele ce scapa prin frunzisul arinisului, se suceste pe pietroiul albicios, neted slefuit de ape unde s-a cocotat dare u nu-l mai aud, am tulito alungat de harmalaia cetei ce se destrabaleaza dezinvolta in arsita de august balacindu-se in undele verzui si caldute de la malul Ostrovului.

Trupuri crude, unele neimplinite, nuri expusi asa ca sa se vada, jocuri impinse spre atingeri- voit intamplatoare- topaiala si chiote ce sparg murmurul apei curgatoare.

O clipa m-am pierdut in freamatul carnii expusa violent in lumina ce topeste orice culoare si o impinge in nefiinta palpabila a unor contururi estompate, nici-un contrast, nici-o culoare rece, doar explozii de culori calde de trupuri rumenite ce navalesc sa sugrume cristalinul apei.

Joaca ori capcana pentru simturile trezite brutal, simturi ce isi cer dreptul de a se implini. O idila imensa intre omul naiv pus pe zbenguiala si maretia unor pietroaie intepenite in albia raului, intre naivitatea noastra de stapani efemeri ai timpului si eternitatea Oltului ce a vazut si inceputul acestui neam la Turnu Rosu si curgerea noastra prin crestinism sub zidurile Coziei.

Inima mi s-a strans si nebunia sanilor svacniti in sutiene minuscule, coapsele rubicondeori piepturile zdravene ale baietilor mi s-a parut ca pangaresc paele sfintite, pana si albul orbitor al pietroaielor ce ies din unde mi se pare a fi o cutezanta pacatoasa, impure ce pangaresc maretia si linistea acestui stramos roman. Oltul.

Steam ca ma voi lua la harta cu toti ca nu-i voi mai ierta pentru razgaiala, pentru jocurile si prefacaturile cu care isi ogoiau curgerea searbada asa ca mi-am cautat de linistea singuratatii mele- am pornit printer pietre in lungul malului cand prin apa, cand printer arinii nodurosi ce saruta unda sclipitoare cu plete negre-verzui, din umbra in lumina, de pe prundis pe iarba pana ma afund intr-un lastaris argintiu de salcioara deassa ca peria.

Ma strecor ca un vanator, ban u, ca cercetasul pe care l-am simtit mereu in spatele curiozitatilor mele si incep sa ma acuz  ,, ca intotdeauna, pentru banuielile ce le arunc asupra altora.”

,, Asa iti trebuie mestere, crezi ca in singuratate se zidesc minunile, ori ca tainele ii asteapta doar pe cei ce vin pe furis- dar ce minuni, ce taine ai vrea sa mai scoata la iveala acasta lume bolnava doar pentru propria-i realitate, monotona, repetabila, fada si deodata doar banului si puterii?!”

Cu o nuia tiuitoare decapitez niste ciulini  liliachii, rusinos de bogati in flori si seminte, puful semintelor explodeaza si ma invaluie in fumigene veritabile promitatoare de rod viitor.

Tresar, undeva langa mal, o fat ace statea tolanita la soare ca o pisica alba, pufoasa, sare si isi strange hainele in brate apoi se ghemuieste peste ele.

,, Ce naiba se teme ca ii iau hainele?! Se teme de vreo gluma proasta- dar unde or fi ceilalti, celelalte?!

Nu-I tipenie, nici macar zarva lor nu se aude, ma desprind din umbra si baigui ceva, fata isi impinge bluza si fusta spre partea dreapta, cu mana stanga isi acopera umarul si sanul drept, nun u-i dezbracata, ba are un costum foarte decent, alb cu dungi albastre, o coama ca un panas flutura in varful capului si lasa in lumina fierbinte un gat subtire inalt si curbat elastic spre inainte.

Fata i s-a inrosit- de soare de buna seama- iar umerii ei rotunzi si netezi ca doua mingi roze se apleaca peste genunchii cuprinsi cu cealalta mana.

Incerc sa ma scuz ca n-am vrut sa o sperii, ca nu-i voi face nici un rau, ca de fapt eu vroiam sa fiu singur ,,stii, imi place sa haladuiesc nu numai prin gandurile mele dar mai ales printe oameni si coclauri. Brusc am recunoscut-o pe fiinta stranie din tren ce ma ascultase fara nici macar o soapta ,, tu esti aceea ce va astepta mereu un eveniment care sa-i schimbe soarta, sa-i transforme viata, fata cu doua vieti, doua linii paralele ce se vor intersecta tarziu, foarte tarziu, da, da tu esti………………ce nu cuteaza sa iasa spre ceilalti”, inclin putin capul sip e chipul ei usor rasucit spre umar citesc arcada inalta, ochiul migdalat ce fulgera bland chihlimbariu-negru, nasul usor coroiat si o gura taioasa cu buze subtiri si colturile cazute a plans a spaima.

-          Nu te teme, nu fi trista, uite ce frumoasa esti- exclam eu mai mult pentru mine- Doamne asta sunt eu, de cand pot sa ma reped asa peste o fata?!- uite ce vreme minunata, cum se bucura si apa ca te vede si vantul ca te mangaie si soarele te saruta  cu lumina si caldura…vorbesc ca un copil, ma opresc, respis, fata s-a ridicat, a lasat sa-i cada hainele ce o acopera, naucit nu-mi dezlipesc ochii de pe trupul ei armonios, elastic cu forme dulci si prelungi dar pe partea dreapta o cicatrice uriasa de sub clavicula pana aproape de impunsatura blanda a iliacului ii sfarteca pielea cu striatii vinetii, liliachii si-i sparge exhilibrul si armonia tineretii si frumusetii fecioriei sale.

Mi s-a pus un nod in gat, limba s-a uscat, inima se zbate de durerea durerii din privirile ei, simt blestemul, ii traiesc izolarea si autoizolarea ce si-o impune acest diamante stralucitor, viu, valoros, orbitor de ciobit.

Ochii imi cauta inima prin privirea mea ce s-a lasat grea, plina de durere peste uratenia cicatricei, iar ochii chihlimbarii verzui inoata in lacrimi si buzele scapa un oftat ca un sughit venit din iaduri de dureri, ma topesc si-mi simt lacrimile ca un nod sufocant in gat, ma apropii, ii simt vibratia de jena, de teama si uimire, nu de asteptare neinfranta, nu de dorinta, ii prind in causul palmelor mele batucite umerii moi, o sorb in respiratia mea- ochii i s-au dilatat, respiratia se zbate a taina si surprindere- o simt ca vrea sa se smuceasca din mainile mele, nu stiu de ce, nu stiu pentru ce, am aplecat capul si i-am saruta cicatricea deasupra sanului, trupul sau a zvagnitinfiorat ca de un current electric, mi-am sarutat toate cicatricele, toate neputintele si toate umilintele copilariei mele si mi-am iertat toti anii risipiti in mizerie si neputinta.

In zilele urmatoare, vinovat ca un hot ce se stie banuit dar nedescoperit inca, mi-am facut pe placul celui ce cotrobaie prin toate cotloanele, pe toti coclaurii cu un caiet de schite pe care stern note fugare, o stanca, o casa sita si peretii de siniala, turlele de la S             

  Tanisoara, chili, flori, calugari ireali ce trec cu pas morfinant, furati in ritmul de toaca alba ca un fluture ce se zbate in ritmul iscat de batac.

Ii ocolesc, fug de zurbagii ce s-au cualizat in clanuri dupa bani, dupa facultati ori in roiuri pe langa iubite.

Nu-mi pasa decat de privirile iscoditoare ale doamnelor ce ma citesc tot atat de limpede ca pe ceasca in care doamna Eleni vede doi indragostiti ce se despart dar vor ramane insemnati pentru totdeauna.

Ei, pe naiba, cred ca m-am inrosit ca prea isi faceau semne si prea era lumea interesata cine-i persoana, am cunoscut-o sau sigur o voi cunoaste.

Dar oare am apucat sa o cunosc?

Mi se parea ca nici n-am fost eu cel ce i-a sarutat cicatricea liliachie- sigur, sigur era celalalt eupe care nu mai aveam sa-l recunosc pentru ca e prea milos, prea slab, prea patimas in a se imparti tuturor iar eu trebuie sa fiu tare, puternic, rece sis a cuprind de se va putea si necuprinsul.

Pentru mine, cel ce eram fugarit de originea mea sociala nesanatoasa pentru vremurile acelea, de durerea din ochii mamei ramasa singura, de saracia si necazurile unui neam vinovat ca fusese harnic si cinstit, pentru mine nu era posibil decat acest drum spre care ravneam dar il blestemam pentru asprimea lui.

De ce mi-am amintit tocmai azi de vremurile acelea, doar pentru ca am pornit iar cu speranta ca totusi voi putea sa ies din cotidian, sa-mi creez alte spatii prin care sa navighez cu placerea perfida ca nu pot fi nici urmarit, nici contrazis, nici furat- o lume a mea, buna sau rea, dar numai pentru visele si implinirile de care n-am avut parte.

Calatoresc prin aceasta lume a mea de atata vreme si am ajuns atat de departe incat m-am trezit ca nu ma mai recunosc in oglinda, nu stiu cine-I strainul ce se uita curios la individual ce-l studiaza din spatial sau virtual.

Se pare ca eu nu mai sunt eu, chiar daca parka imi gasesc trasaturile prin asemanarea cu tata, totusi in sinea mea ma stiu a fi cu totul si cu totul altfel.

De unde naiba au aparut cutele astea ce-mi brazdeaza fruntea, cand s-au prabusit colturile gurii iar ochii aceia scanteietori, uriasi si setosi de viata cand s-au stins asa de rau adumbriti de doua smocuri cenusii sub lentilele groase ale ochelarilor!?

Ei, bravo, m-a luat valul si chiar si aici in spatial meu virtual ecoul realitatilor imposibile pentru mine incep sa-mi bruieze traiectoriile, lenea ori nesimtirea cum o tot categoriseste din ce in ce mai des cei ce vin in contact cu toate ale mele.

Oare aceste amintiri vin dintr-o realitatea concreta ori vin din lumea virtuala prin care mi-a placut dintotdeauna sa navighez?!

Ptiu drace, cred ca am luat-o razna rau de tot, ma indoiesc si de propriile-mi experiente si de drumul pe care l-am urcat pana la ciudatul tepos si taciturn pe care il vad acum. Ma indoiesc si ma ascund dupa intamplari si dau vina pe orice pentru rautatile mele?!

Dar realitatea vine si isi pune brutal amprenta ordonatoare: bagaje, bilete, tren, gara, scari, locuri, control si alte tabuuri pe care trebuie sa le acceptpentru ca asa trebuie, pentru ca le accepta si le manevreaza toata lumea. Asta e!

Da, asta e, dare u nu mai am timp sa le accept, mien u-mi spune nimic- iar eu incerc sa fug de ele- toate sunt doar semne pe care le facem, sunt mofturi ce n-au nici o relevanta, nimic din ceea ce curge diurn sin e macina clipele, orele, viata sin u-si lasa o amprenta, nu-ti dau o cale pentru altceva ori nu sapa spre interior- asa ca sa te stii, sa te descoperi si sa-ti dea sensul- atunci de ce sa le dau importanta?!

 Si, ma rog, de c ear dori controlorul de bilete sa stie cine e, lui ii e de ajuns ca este, ca isi face slujbaca o sa iasa din tura si ajunge acasa ori la o bere cu colegii, cu vecinii ori cu cine se va mai gasi in carciuma.

Uite, realitatea ruleaza pe ecranul geamului: pomi, tufisuri,  balarii uscate, balarii inflorite, balti, noroaie, drumuri, miristi, araturi, cantoane, magazii in ruina, castele de apa paraginite, halte puchinoase, oameni cu sacose- cu saci, cu valize, carute, cai, vaci, oi, capre, sate rasfirate de izbeliste pe firul paraielor si zarea ce topaie valurita furata de goanna trenului si parka rade necontenit de regulile perspectivei si legile spatiului tridimensional.

Peisaj ametitor in zbaterea nebuna a unor linii de fug ace nu mai reusesc sa-si gaseasca limit ape orizontul zurbagiu, totul e o brambureala general ace nu mai respecta nimic din legile desenului dupa natura- dar nici chromatic nu e mai bin, ca in viermuiala de vrede zburat in goanna trenului tot mai multe case, casoaie, palate, palatoaie in culori papagalicesti sfasie retina pana la discomfort. ,, Da, da elevi, contrastul complementar e violent, neacordat si supara”, de aici lipseste penelul intelept al luminii solare si al reflexelor c ear fi putut sa roadasi sa atenueze violenta cromatica.

Parasesc ecranul geamului si-mi concentrez atentia pe calatorii din vagonul lung ca un porumbar ingust, stau pe partea mai inalta la unul din capete si pot observa ca din loja aproape tot ce misca in harmalaia ce topaie naravasa pe sinele cam zurbagii si nehotarate.

n-am chef de vorba, dar nici de citit, sunt zgaltait incontinuu, ochelarii sunt grei si incomozi, lumina e cam chioara, dar sigur acesta e motivul de m-au napadit atatea imagini pe care credeam ca le-am pierdut dar le-am gasit in depozitul cu care m-a inzestrat bunul Dumnezeu si uite asa de amorul artei as vrea sa mai cac pe urmele tuturor drumurilor ce mi-au dat ghes spre cel care sunt.

Si ca intr-o transa parcurg intr-o caruta cu grau Baraganul incins, prafos al anilor ’60-’70, ma zguduie Dobrogea arsa, topita-n lumina linsa pe buzele sarate ale plajelor de o mare incredibil ultramarine, potecile calcaroase ale Strahanului, albeata de alabastru a Istritei si viile din vale gemand de rod zemos, taina de smirna palpaietoare a manastirilor: Ciolanul, Crasna, Zamfira, Sambata, Pestera, Govora, Bistrita, Cozia, Lainici, Turnu Agapia, Sihla, Sihastria, Voronet, Neamt, Putna, Dalhauti, Dervent Saon, Celic Dere, cand aproape adormeam in taifasurile stranii ale parintelui-calugar Antonie, cel ce banuia ca timpul creeaza niste vartejuri, si bucle temporale ce se deschid ba la Pestera, ba la Frasinei si asa s-ar explica taina celor doi calugari disparuti ,,rapiti in duh”, pe biletul lasat de primul ,, am fost exista nu ma mai intorc!” al doilea adaugase scurt ,, nici eu!” si-i urmase calea si metoda de a trece dincolo.

Unde, Doamne!?

Oare mai eram eu acelasi care aflase si vazuse, care a vorbit, cu parintele Cleopa si Papacioc, eu oi fi fost cel ce a vorbit cu maica ce vedea mortii in morminte nestiute, eu sunt cel ce bantuia manastirile Agapia, Sihlea, Sihastria cand s-a ridicat mormantul sfantului necunoscut de la Neamt, ca din reflexul geamului ma priveste cineva cu barba alba cu buzele prabusite peste gura vaduvita, doar ochii parka sunt aceeasi bezna pe care o cunosc si care mi-a inundat fiinta dintotdeauna.

Traiesc mai mult in mine in tacerile mele si oare n-am fost asa dintotdeauna?! Nu mai stiu!

Mie mi se pare ca n-am pierdut nimic, ca am ramas neschimbat- ori poate foamea de a afla sa fi devenit si mai acuta- o, Doamne, cate as vrea sa mai stiu!

Mai lasa-ma sa-mi mai duc pasii pe aceste noi dar vechi dintotdeauna carari ale sufletului romanesc, acum cand nu ma mai urmaresc strigoii ateilor care in numele pacatului ucideau frumusetea, puritatea si dorul de Dumnezeu ce se naste in sufletul celui ce vine sa se adape la apa vietii, sa urce din neantul copilariei plina de zbucium si frumuseti catre implinirile limpezi de cristal dur al intelegerilor si acceptarii vietii cu tot ce ii este dat ei.

Simti fiinta pacatoasa ca inca n-ai implinit aceasta lume si doar spaima te face sa filosofezila ce ai pierdut, dar de ce nut e gandesti si la ce ai avut si ai trait din plin!

Chiar, ce am avut, ce am ars si am implinit eu calatorul?!

mi-ascult vuietul interior, nimic, liniste, doar pulsul incetinit.

Ba nu, uite am avut viata, zile, Dumnezeu mi-a dat mie sa curg- sa fiu in ciuda bolilor, a ordinii sociale, a saraciei si a schilodirilor, da, mie mi s-a dat sa curg, sa aflu, pentru mine si pentru altii, sigur pentru asta alergau toti la mine, ca veneam din pustiul lor minat de aroganta, de sexualitate, de ambitii care ii expulza spre exterior- eu ma adanceam in mine sa ma stiu, sa vreau, sa pot, sa stapanesc sa ma autoflagelez ca sa vad daca mai exista si altceva ca sa pasesc mai departe.

Ei n-au fost pentru mine altceva, nu erau o posibilitate, o cale spre victorie, si ce sens ar avea o victorie care nu-ti ogoieste sufletul parjolit de efortul de a cuceri, de a pretui, de a sti si a lua in aria adoratiei tale tot ceea ce te-a miscat.

Intuirea trairilor din tine, sensibilitatea si miscarea sufleteasca este drumul demn de cel ce s-a banuit mereu de neputinta iubirii si a deschiderii spre ceilalti.

Se pare ca Dumnezeu i-a dat nemultumitului din mine tot mai dese si mai multe semne de indoiala tocmai ca sa se otraveasca sa lupte sis a se vindece de aceasta nemultumire, ca de toate bune sau rele esti singurul vinovat zicerea proverbiala mi-a pecetluit calea si am urmat-o pentru a o implini. Doar cateva zbateri am……………..Doamne?!

Deodata, voci distincte, mai aspre dar si mai sonore ma alunga din lumea mea de ganduri.

-          Ce ti-am zis mai adineauri- pentru toate vine vremea sa se traga linie sis a se dea socoteala.

-          Vezi domn’ Vasile, ion u zic ca n-ar trebui sa fie asa, ca ce vina are amaratul, sarmanul, poporul! Nu?!

-          Stii ce, pana aici! Cum ce vina are?! Nu-l vezi si prost si pacatos si mereu in doua luntrii…

-          … da, dar saracia, nestiinta si pumnul in gura…

-          …bou-i bou ca pune capu-n jug nu de alta…

-          …ai ma dom’ Vaile, chiar asa am ajuns?!

-           Si inca cum mai Tanase, ca nimic n-ar fi fost daca romanul nu era lacom, las si puturos- ca de ce au murit aia in munti, Tanase?!

-          Pai tocmai d’aia, ca nu erau cum zisesi matale adineauri.

-          Asta-i, Tanase, aia in munti, altii pe la canal, la stuf, la sare la minele alea blestemate si uite ce-am ramas, Tanase, am ramas cei lacomi, puturosi, hoti si prosti- pleava, numai pleava!

Cei doi discuta langa usile glisante de pe palierul de jos al vagonului harmalaie de se zgaltaie incrancenat topaind peste macaze si le acopera din cand in cand vocile cu huruitul sau.

Domn’ Vasile cyanotic la fata, e inalt cu ochii umbriti de o palarie tuguiata de paie ca o claie de fan isi tot rasuceste snurul unei bluze de salopeta decolorata  aproape alba si-l tinteste din cand in cand cu aratatorul sau noduros ca o creanga pe Tanase.

Acesta-i pirpiriu, aproape sfrijit si se tot cumpaneste cu o geanta grea, plina probabil cu scule, are o fata blajina batucita si brazdata adanc de riduri descendente si ii dau un aer plangacios, o expresie amara de tristete.

Hopa, iata realitatea mestere, ai auzit-o, ii vezi traiesc zilnic cu toate ale lor, nu se intreaba, nu se indoiesc, ei cantaresc si isi croiesc o curgere, o cale. Ei, pe dracu, ce cale poate fi asta?!

-          Viata fiecarui om e asa cum si-o accepta si o duce fiecare.

-          Sau daca poate sa o duca rau sa-l rabde, ma Tanase!

-          Daca asa ne-a lasat al de sus pe noi oamenii, ce sa-I faci?!

-          Cel de sus ti-a dat minte, ti-a dat vrere si simtire, a dat tot ce putea bunul Dumnezeu, si noi romanii ce-am facut cu ce ne-a dat…ce-am facut de am ajuns in halul asta, ca uite cum am ajuns?! Ne-am batut joc de noi si de toate ale noastre!

-          Da, da iote ca nu toti sunt in ultimul hal!

-          Stii ce, Tanase, mie san u-mi spui de lighioane, de hoti, de politicieni, mahari sau cum dracu se mai dau, ca de astia si de curve fara perdea n-am dus lipsa niciodata, pricepi?! Nu ne-au lipsit nici inainte, ne prisosesc si acum.

-          Pricep, pricep, da’ painea si cutitu’ e la ei!

Domn’ Vasile sloboade printer dinti o injuratura lunga cat o litanie si cu mare naduf explodeaza invinetindu-se.

- Da crezi ca hoitul lumii asteia a fost curatat de purai, nu-I vezi ca sunt tot aia, si de nu ei- copiii lor care-s mai ai dracului, mai pacatosi si seci la inima ca o izmana stoarsa insirata pe uluci.

Aoleu, ce s-a mai infuriate domn’ Vasile- ca uite ce mai razvratit, moartea il cauta pe           acasa  si el in targ pe la revolutii. Ei, as, face pe zmeul in fata blajinului, invinsului Tanase, ca doar ce se vor cobora din tren si imediat iau haina alegatorului democrat- …………………………………….., de-al cui, noua ce ne da?! Nici pomeneala sa vada ce-i poate pielea, ce hram poarta si prin cate fapte de hot la drumul mare a ajuns sa-si plateasca locul.

Hai ca am luat-o razna si m-am prins la sarba cu madam realitate iar lumea mea virtuala, contrafacuta ori cum vreti sa-i mai ziceti se simte in pericol, incerc sa ma desprind, mie imi este bine cu minecu ale mele pe care le stiu, le-am rumegat, le-am categorisit si le mai scot la aer, le mai tesal, le mai treier apoi ma opresc unde imi convine si unde pot respire in linistea unor ganduri ce le vreau mereu blande si curate.

Nu, nu m-am schimbat, cel ce ma priveste din reflexul geamului imi pare un strain, prin interior ma stiu altfel si sunt convins ca exteriorul acesta a luat-o razna dar am inceput sa ma tem de ecourile ce vin de la oameni nu le inteleg si nici nu le accept.

Vocile ascutite sip line de manie ale unor ,,onorabile matroane” m-au smuls din lumea mea convenabila si ma tarasc in lumea topaitoare a vagonului porumbar.

Se simte  un miros pestilential de urina incinsa, statute si vad o balta prin care pasesc in sus si in jos totii calatorii acolo langa soatiul rezervat grupului sanitary.

-          Si de nu le dadea un televizor tot asa ar fii umblat, ca nu mai e rusine si nici frica de Dumnezeu- pufneste pe narile-i latarete, isi innoada basmaua verde crud cu fir auriu de lame drept sub barbia triplata de o gusa onorabila si continua cu naduf ca o mitraliera ce se descarca rapaind.

-          Ca nici nu se-mplinesc la timp calumea, ca numai ce scot ochii oamenilor cu izmenele infipte-n cur … ptiu Doamne iarta-ma- isi face cruce si se bate peste gura cu palma, nu mai e nici-o rusine c-apoi vin cu burta la gura sa ceara pomana sa-si creasca rodul destrabalarii.

Ma sucesc si incerc sa le vad reflectate in geamul meu, afara sa innoptat si le pot distinge bine pe cele patru femei ce stau Calare peste niste desagi si cosuri cu toarta rotunda, din nuiele albe ca laptele.

-          Da las’ tu Varvara ca sunt si ele tinere!

-          Da noi n-am  fost tinere Maricico, ti-ai dat catrinta jos si-ai umblat cu bucile infipte-n izmene pe ulita?!

Maricica se uita tematoare in jur isi face cruce si-o bruftuluieste pe pardalnica de Varvara ,,Daca aude Mitica o sa fie necaz mare!“

Dece eu pentru Mitica am zis ce am zis, nu v-ati vaicarit toate ca v-au mancat nu numai banii dar si sufletul cu nazuri de toale, de telefoane si de ce boalii mai vor copiii in ziua de azi.

Maricica uscata, inalta, negricioasa ca o scandura arsa de soare, si-a pus mana la gura iar din cand in cand isi tot strange basmaua neagra varstata cu rosu legata la ceafa, isi roteste privirea cu teama spre ceilalti calatori si nu cred ca si-a dat seama ca le urmaresc in reflexul geamului, ca de- eu ma tot uit afara, si ce sa mai vad?!

Bezna si lumini ce vin si dispar topaind in guana trenului.

-          Sa nu zici tu Maricico ca nu leai luat la fetele tale nu-s ce dracovenii, ca ai cam scos bani la iarmarocul asta – Varvara o iscodeste cu o privire ce nu suporta impotrivire si Maricica se executa.

-          Apai le-am luat, le-am luat cele trebuie la scoala, ce le-a zis …

-          Numai la scoala sau si la hora ori cum zic ei la discopeca.

-          Discoteca Leano, dis-co-te-ca pricepi?

-          Apai sa-i arza focu p’ai de pocesc limba cu cele nazdravanii!

-          Pe ei nu-i arde Leano, pe noi ne arde, ne arde la buzunar, ne arde la ficati cu otravurile de le pun in mancare.”

-          Taci tu Varvara, ce auzisi ceva?!

-          Da tu nu-i vezi cum se vanzolesc pe la televizor, ca nu aia ca e rea, ca nu aia ca ingrase, ca nu aia ca nu-s ce face prea mare, si moare omul de ce manaca!

Trenul huruie infernal nu le mai disting vorbele, si ele se apleaca si isi vorbesc la ureche si abia intr-un tarziu dupa multe opriri mai dezlusesc trei cuvinte.

-          Iaca ne apropiem de casa!

-          E pe tine te asteapta Mitica sa te ia pe bicicleta lui de dama calare pe cadru, toate pufnesc in ras iar Maricica protesteaza.

-          Bama asteapta cu caruta si de vreti va luam si pe voi pan’la rascrucea Acaramidoaiei, ca n-o sa va lasam noaptea pe drum!

-          Dar de ce Maricico ai teama ca ne-o lua sip e noi cineva pe cadru?!

-          Ptiu trasnite-ar Varvara ca ce gura spurcata mai ai, femeile rad chicotesc se bucura ce-au realizat, ca se intorc in lumea lor, la anosta lor curgere.

Uite domne ca si altii traiesc in alta lume- da e alta?! E nu e, lor le place: acolo simt ei ca traiesc, dar simt oare si cu se scurge timpul?! Si de ce le-ar pasa de asta, ma aestre, la ce le-ar folosi?!

Chipul oboist cu barba albita ma priveste din clar obscurul geamului sin u-mi raspunde, e sfasiat neincetat de lumini fugare ce vin si se topesc in neant, comete, metori prin universal negru peste care pluteste chipul cratorului. Ei, na, uite ca am sarit calul- creator de ce:! De sperante desarte, de iluzii de vise virtuale creator de himere. Daq, dar creator!chiar daca numai intr-o lume numai a mea, in universal personal. Aici pot face ce vreau cum vreau pot raspunde sau nu pot fi bun sau rau fara sa-I ranesc pe altii, ma zidesc si-mi zidesc o lume pe care o accept o recunosc si o refauresc de cate ori nu-mi convine. Nu-mi convine ori descopar ca este imperfecta! La asta nu m-am gandit dar cred ca aceste lumi trebuie sa-I impugn niste legi ,, dura lex, sed lex” asa sa se rupa de realitate sa fie ca atunci in copilarie cand ne jucam ,, hai san e facem ca suntem judecatori” dar de fiecare data judecata mea se termina cu iertarea pacatosului copiii cereau condamnarea cu orice prêt si mai ales taierea capului celui vinovat.

Ce naiba cred ca am motait indelung femeile au coborat demult le-am auzit chicotele si chemarile pe undeva un ranchezat de cal si un glas mormait de barbat probabiil Mitica al lui Maricica, harabaia lunga si ingusta a vagonu;lui e aproape goala ca de am plecat in fapt de seara si musai o sa ajungem in zori de zi. Asa-I la noi- cu trenul pleci la fix, poate ajungi la fix dar iti trebuie rabdare- asa a fost mereu- drum lung cu opriri dese,   cu incremeniri nesfarsite prin gari ori pe la semafoare invizibile, pilotari de melc pe portiuni de cale nesigura cand trenul se taraie cu spaima san u se intample o catastrofa ,, n-avem nevoie de eveni9mente, ba tovarasi”.

Imki vine sa rad de parka accidental, n-ar fi planificat. Noroc ca nu-mi mai imaginez deraoierile sinistre cu locomotive ce-o iau razna peste curtea noastra si-mi suierau dureros in urechi in noptile de iarna cand aiuram de febra zguduit de tuse. Oare le-am spus vreodata celor din jur ce vise cumplite aveam?!

Nasu ma smulge din amorteala cu strigatul ce anunta si finisul calatoriei mele, nici n-m bagat de seama ca s-a luminat. Ma plang controlorului de duhoarea infernal ace sufoca tot vagonul ,, da domn’le la cfr s-au facut reduceri de personal si in depouri nu mai sunt oameni care sa vidanjeze fosele toaletelor”- avem tren modern care nu mai polueaza mediul inconjurator dar ii otraveste pe calatori- ,, nu de la birouri n-au trimis in somaj, cu un salariu de al lor puteai plati trei muncitori din depou, da asa au inteles domnii nostril manageri sa reduca costurile- vagoane mai putine, locomotive mai mici, trrenuri mai putine, tasee mai scurte, sa platesti doua trenuri, angajati mai putini si pentru ei lefuri cat roata carului!” omul ma priveste fix si-mi relateaza toate astea de parka l-as putea ajuta cu ceva- stiu ca i-am raspuns si m-am plans de conditiile calatoriei, ca de prêt sigur n-am zis nimic, iar el mi-a zis sa fac reclamatie ,,unde?!” , ,,cum unde, in prima statie unde cobori! Bine dar sigur nu-I defect vagonul ca si celelalta trenuri sunt la fel ca si asta, n-avem oameni ca i-au pus pe liber” ii merge gura ca o morisca si bate cu clestele ca intr-o toba in capacul gentii sale de ceferist.

Cei cativa calatori care mai sunt in vagon incep sa-sio pregateasca bagajele, toata lumea are ceva de facut, nimeni nu asculta de nimeni si toti au o singura tinta gandul la usa- ca sa coboare ori sa scape de duhoarea infernala ca de geamuri deschise nici vorba, ca-I vagon modern, iar de aer conditionat nu se pune problema ca ar consuma energie si-I criza si la cfr dar io cred ca-I mai mare criza de minte.

Ma surprind aceste ganduri- uite domnule ca-mi pasa, realitatea vine si-mi da palme ban u duhori de nesuportat si ma scoate din lumea mea ca pe un urs din barlog.

Daca ramaneeam acasa as fi fost scutit de toate aceste zbenguieli ale realitatii si nimic nu s-ar fi strecurat intre mine si toate ale mele!

Da, darn u l-ai fi cunoscut pe dom’ Vasile si infrantul Tanase, pe rascolnica  Varvara, pe rusinoasa Maricica sip e curioasa Leana, n-ai fi pipait asa de la distanta o lume ce roieste si pulseaza plina de probleme de taine si orbiri a celor cu care aii calatorit.

Cu zgomot infundat si scartaituri din bandajele rotilor ce se freaca de sinele iesite din ecartamentul stabilit automotorul cum ii ziceam noi in copilarie si ma rog interregio asfixiantul cum I se zice acum se protapeste la peron si-si odihneste zbantuiala nebuna. Liniste. Frig. Aer curat pur. O Doamne ce bine!

Peron frumos, pavat cu mari sparturi in gresia veche, roasa reuseste sa ma readuca di n crurile destinderii de o clipa.

E prea dimineata, lumea doarme, e sambata si ce treaba are lumea cu niste aventurieri ca noi!

- Nu vreti sa va duc bagajul?! Tresar si ma feresc de un carutoi urias de metal pe doua roti in care ar fi putut incapea lejer cinci-sase saci plini si-l privesc nedumerit pe batranul harguit ce se proptea in oistea taxiului sau ,, va duc bagajul pana la hotel” ,, da, de ce eu nu pot?!” Omul ma priveste mai aiurit decat aiurita mea intrebare, pai cum de ce, asa sa castige si el un ban, ca de unde sa-l castige, daca nu de la velegiaturisti?!

Fara veste si fara nici o vorba doua namile de femei ii incarca carutoiu cu valize, sacose, sacosoaie, haine in huse si alte acareturi apoi ii poruncesc scurt ,, vino dupa noi!” Se iau de brat si turuind ca doua motociclete la ralanti pornesc spre capatul peronului. Gemand si icnind batranul se opinteste intoarce si urneste incet carutoiul in urma celor doua. Altii trec huruind cu trolele, valiza nu mai zice nimeni ca-I pic anasul si se grabesc tare sa fie primii la cazare.

Ma zgribulesc inspire adanc, imi ridic gulerul ma inham la bagaje si taras grapis pornesc in urma grupului ce se topeste treptat spre capatul unui pod aruncat peste Dorna ,, cea iute curgatoare” si ce daca era Ozana si asta e iute- fuioare moi de abur se fugaresc pe undele verzui, peste balustradele podului se revarsa valuri valuri de muscatel curgatoare purpurii frumos din partea primariei uite si asfaltul de pe pod e neted fara gropi, iar pe mijloc troneaza niste jardinière lungi pline cu flori- simt ca ma urmareste cineva si instinctiv intporc capul- mi s-a parut nu-I nimeni in urma, doar turnul in stilul german al garii ma priveste mustrator ca nu l-am salutat, ma conformez acum si tresar socat de un rapait infundat ca de mitraliera, dar ma lamuresc cand traversez podul strada de promenade e pavata cu un gen de gresie de dimensiunile unei caramizi si da bine cu culoarea lor galbuie blanda calda, iar de rapait rapaie carutul angajat de cele doua cucoane ce defileaza barat la brat inaintea lui.

Banci, logii suspendate peste malul vertical parapet de metal cu stalpi de fonta ornamentati – nuvo art- si iar flori in vase mari de beton in ghivece spanzurate pe stalpi ori pe suporti speciali, de statiune, asa parka mai merge!

Inca se mai simte ordinea austriaca in alinierea si arhitectura caselor in ordinea si curatenia ce parka ti se impune te trage de maneca si-ti face cu ochiul, ca Bucovoina noua provincie a imperiului  cu toate bogatiile ei: mangan, turba, lemn, lapte si ape minerale multe variate bune pentru cura, bune pentru sprit aerul curat ionizat cercetate sip use in valoare au facut faimos acest adevarat Tirol romanesc nu numai in imperiul Austro-Ungar.

s-au construit: pavilionul central, vile,bai, gara, cale ferata, biserici si multe locuinte pentru lucratori si functionari.

Minele s-au inmultit, minerii s-au scolit in taina rocilor, turba a devenit m\aterial ded cura de medicamente si ingrasamant populatia a fost recenzata si livezile si padurile si animalele totul s-a cartagrafiat si au aparut hartile cu toate ce trebuiau exploatate.

A, uite si cazinoul, tot ruinat, tot cu schele ce stau sa cada, tot imbrobodit cu mesa pe care este imaginea in marime naturala a ceea ce a fost atunci demult cand l-au cladit austriecii. Pe cornise cresc pomisori, geamuri nu mai sunt, fundatia e dezgolita, cineva a incercat sa-l consolideze, sa-l repuna in circuit pe fratele geaman al cazinouli din Baden-Baden.

Cazinoul loc de petreceri, de tocat banii castigati din exploatarea clasei muncitoare- bravo, cazinou ne mai trebuie ba tovarasi- asa ca mai bine l-au lasat sa se ruineze. Primaria l-a infofolit cu aceasta mesa cu chipul de altadata vezi mestere afara-I vopsit grdul si-inauntu-I leopardul- nu cumva si-n viata ta sta dupa o mesa ce te ascunde?! Brusc rapaiala de mitraliera inceteaza se aud voci rastite.

-          Daca nu esti in stare de ce nu stai acasa?! Batranul s-a oprit pe-o banca sa-si traga sufletul, ochii lui sint goi, fata ii este cenusie si trupul I s-a incovrigat ca un urias semn de intrebare ,, da de ce nu-l ajutati putin?” m-a piscat dracul de limba si am incasat-o imediat.

-          D ace te bagi mata, dece-l platim si la urma urmei ce-ti pasa?!

-          Dar n-ai vrea sa hamalim cu el?!

n-ai ce cauta in acfeasta realitae mestere, in spatial tau virtual poti sa fulgeri poti sa dai legi de buna purtare de omenie de blandate de dragoste. Dragoste?! La astea doua namile ce se revarsa din nesimtirea lor, n-au iubit nimic pe nimeni si niciodata.

Doar cei ce iubesc merita iertare si iubire! Am spus-o eu s-au am ciupit-o de undeva? Cand am spus-o? de ce oare?!

Curg intre cele doua valise pe care nu le mai simt mi-e rusine de neputinta sarmanului batran si de nesimtirea celor doua. Bine dar si la Drsda l-ai vazut pe tregarul batran cu caruta uriasa plin varf cu valizoaie, era si valiza ta acolo sin u te-ai rusinat. Da dar tregarul era ajutat de alti doi tineri- era munca lor, erau ucenicii batranului. Chiar tregarul pute avea ucenici- ce-I invata, nun u cred mai curand kamarad batranul era ajutat de kamarazii tineri ca asa era kamaradereste, ca aici nimic n-a fost si nici nu e tovaraseste. Ptiu drace iar m-am pornit, stai, hopa opreste nu vezi ca te-ai intors de cei de care ai fugit?!

Alene urc cateva trepte spre ,, receptie” si ma astept circul classic al intrarii in camere- dar surpriza, nu suntem decat doi trei mosi si babe unii chiar dezbat cu calm nu stiu ce probleme, primim rapid repartitia, cheile si sprinter atrac liftul sa ma retrag in taina unei camere sa ma adun sa ma descarc de toate cate au navalit peste lumea mea. Langa lift doi batrani firavi maruntei asistati de doua valijoare discuta aproape in soapta, eh probabil ca pleaca spre casa- da uite domnule ca le-a venit mintea cea de pe urma nu mai fac schimb total de serie la aceeasi data- asa in fiecare zi vin unii pleaca altii fara inghesuiala fara harmalaie nici la receptie nici la medical currant. Aha, uite ca se poate sa fim si civilizati.

Ma uit in oglinda miroase a dezinfectant, faianta sclipeste complice cu inoxurile dar constat ca mi-a crescut barba si cearcanele sunt si mai vinete si mai cazute pe baza nasului- e ar trebui sa ma rad- nu port mustata, m-ar incurca sin u-mi place asa ca hai sa rad ce e de ras sis a mai scurtez din albeata barbii. Dar surpriza, pamatuful nu e, pasta de ras nu e, foarfeca e, periuta e, pasta de dinti e, aparat de ras e, crema apa de colonie…ei si o sa cumpar o pasta si un pamatuf… dar si acum de ce nu m-as rade cu sapun si ma inmoi cu mana ca saracul paisan se radea cu briciul dat pe ulucul cailor si cu scuipat frcat cu palma.

Ce personj straniu si ce frica ne era de el! Trecea pas pas tarand un picior si striga aproape cantand  ,,ia matura-matura-maturea sa sa mature casa cu ea- ia matura-maturica ca nu-ti zice omul nimica” si se ducea sontac pe strada noastra leganand sarcina uriasa de mature.

-          Noroc camarade si-ti multumesc, asa-l salute pe tata cand se intalneau si tata ii raspundea oftand.

-          Noroc sa fie mai paisane dar asa ne-a fost noua scris!

n-am indraznit sa-l descos pe tata- adevarul e ca-mi era frica de paisan, de strigatul lui cantat de fata smeada brazdata adanc de ochii ce nu priveau decat in pamant si de ce poate nu voi afla niciodata. Tat fusese ,,leat cu paisan” facuse armata la 33 artilerie tractat, imi placea sa repet aceasta formula si-l priveam pe tata tuns zero in cadrul oval incadrat de tunuri in poza facuta la studioul de arta Jana ,,l-am tarat pe Paisan peste Prut la Kerci in stepa Kalmuka, la Stalingran, Feodosia, Simfiropol, Sulina, Fetesti, Carei Mari, Debretin pe Tisa, Budapesta, Banska pana aproape de Postdam, ban u parka pe el l-au demobilizat dup ace fusese grav ranit la fortarea Tisei. Noi credeam ca a murit darn e-a spus domn’ Robitu ca traieste si-I acasa la el la Stalpu langa Buzau. Se tinea de capul meiu si ma ruga san u-I las oasele pe unde o fi sa fie, da eu mai radeam de el cand se inghesuia in malul gropii tunului sa se opreasca schijele in ala de la margine, da daca schijele vin din partea cealalta si se opresc in tine ma Paisane?! Tipa sarea peste mine sa-l las in locul meu si degeaba i-a explicat dom’ sergent ca tot nu se dumirise si pana la urma l-a secerat un snop de schije- da uite are zile si traieste, ranit, invalid face mature si le vinde se hraneste, nu cerseste, nu fura, nu da in cap” sunt convins si acum ca tata batea oarece apropouri pentru noi asa de luare aminte. Si cate mai patimise saracul Paisan ,, ca i-a dat Dumnezeu o barb ace crestewa de seara pana dimineata cat la altul in trei zile” se caina ,, de ce m-a pedepsit Dumnezeu ma kamarade, tu te razi de doua trei ori pe saptaman iar eu zilnic, ca aveam un ofiter caine nu altceva, venea cu noaptea in cap suparat si se descarca pe noi ca altileristul la altirrelia calareata cum radeau de noi cei de la care dde lupta trebuie sa-si pupe calul in bot sis a-I indese tunu sub coada. Pe la patru dadeai tainul, raneai, adapai, tesalai si la cinci jumate raportul de dimineata, pedeapsa de ofiter iti cauta nod in papura de ce aia soldat si jap o palma, de ce ailalta si iar jap si era un ala mic si sfrijit ca de ii dadeai un ail adormeai- da el era superiorul, ordonati si atat, ca tu erai leat de rand. Isi facuse obicei soi-l chema pe Paisan esti nears si jap, ai molitierele strambe si jap, da el cand sa le faca pe toate saracu ca seara trebuia sa-I plimbe calul lu domn’ ofiter, s ail aduca acasa s ail duca acasa cand binevoia sa ajunga ‘mnea lui, de pe la cafenele carti si santanuri. Sarmanul Paisan da briciul pe ulucul de timent al adapatoarei scuipa in palma se freca pe fata si acolo pe intuneric intre cai se radea sic and tipa ofiterul ca un apiucat soldat Paisan la raport ramanea holbat cand il vedea ras incepea sa urle, trap trap la treaba ce te holbezi racane ,,am onoarea domn’ ofiter” ,, ai pe pastele si dumnezeii” asa injura toata ziua pe toti ostasii da pe front era numai lapte si miere, chiar raspundea la saluturile soldatului, dar cum se pornea canonada disparea ca-n gaura de sarpe.” Cu gandul la briciul lui Paisa m-am piscat bine, ei si cui ii pasa, pielea se repara ca asa e pielea, altele curg sin u se vor mai repara in veci.

Cei doi batrani de langa lift sunt tot acolo vor si ei o camera la parter ssa nu aiba de umblat ca nu pot, sa fie aproape de masa, de cabinetele medicale, dar cei ce au ocupat camera nu vor sa o paraseasca inainte de ora 12, ca-I dreptul lor ma-ntelegi?! Ii privesc chioras pe cei doi care chipurile vor sa-I uzurpe din dreptul lor, batranii isi cereau scuze si promiteau ca vor astepta pana dupa ora 12, par a fi doi scolari surprinsi ca au facut o boroboata si se tot scuza in fata celor doi cu dreptu. Un el, lung subtire si noduros ca o funie, tuciuriu si cu un cap  lunguiet incadrart cu doua urechi cat doua clatite, cu ochii ascunsii viezureste de niste maturoaie de sprancene si o ea scunda, proptita in niste picioare drepte de la sold la glezne, elefantazis, bine camuflata sub o peruca zburlita si indelung coafata veritabil merinos de sarma scot ochii tuturor cu hainele si gentile lor pline cu embleme de firma. Alunec ca o stafie printer ei cobor aproape topaind ca atunci cand vroiam s-o sterg englezeste asa ca cei ce ramman san u-si dea seama daca am auzit s-au m-am implicat cu ceva intre ei si ale lor. Sunt surprins de adunatura ciudata din holul intunecos ( economie nu?! ) a restaurantului imi caut un loc strategic sa o observ ochiadele ,,madonelor” stafidite venite la aventuri ori dezinvoltura binevoitoarelor insotitoare a unosr domni bine mersi sanatosi dar neonorabili ca se afiseaza cu insotitoare. Alti tineri pensionari porniti sa-si faca simtite si prezenta si serviciile si pensile si aventurile reale imaginare trecute prezente ori absente total. Printer toti se foieste continuu foarte plina de dansa si la propriu si la figurat madam ,,Parizer” cilindrica scunda tunas sport platinata cu o tigara subtire de o juma’ de metru, pe care mai mkult o expune decat o fumeaza, intr-un blezzer trei sferturi ca un halat, circula sa fie vazuta, nu vede, nu aude, ea este, e importanta ori a fost, cred ca a fost sefa de alimentara ca astea te priveau de parka prezentul trecutul si viitorul tau le apartinea de fapt si de drept. La masa tot ea ca sa se vada cat de importanta sensibila si priceputa este face nazuri indelungi ca nu e sarat ca e prea acru ca e nefiarta ca nu e aia ca vrea ailalta si pana nu o trimetea pe fata de doua trei ori cu farfuriile inapoi nu se linistea.

Apoi cu o greata dezinvolta, plina de o jena netemperata, inghite la repezeala , se ridica, si fara sa-I bage in seam ape comeseni porneste sa-si plimbe tigara si aroganta gaunoasa si urat mirositoare. Toti o evita, nu-I se adreseaza iar persoana ei devine tabu, se pare insa ca chiar si pentru ea insasi.

Uite-o lume mestere, lumea ei- b ape dracu lumea ei, asrta e cersetorie, sete de preamariere, daca e a ei de ce scoate ochii tuturor cu aroganta si importanta persoanei ei?!

Cateva zile reusesc sa circul neobservat, e na si de ce n-ar observa cineva pe mine, lumea are treaba are proceduri, are ore de consultatii de plimbare, de masa de somn, de harjoana si de ars gazul, e si cand e vorba de ars gazul sa auzi teorii peste teorii despre politica, sanatate, oblojeli, medicamente, miracole, manastiri, izvoare cate au mai ramas si bineinteles carciu mi care cu ce are dar mai ales la ce prêt.

s-a si format trupa carcotasilor ce pazesc tot, intrarea ij hotel, la proceduri, la masa, cine cu cine s-a incurcat, cine cu cine a vemnit, de ce a venit, cine are si ce boli are, cine se face ca are si n-are nici o boala ,,ca mai bolnava ca mine cre’ ca nu-I niciuna p’acia” isi etaleaza intaietatea sinistra o doamna da Bucuresti, venita cu masina ,, ca trenu’ sa-l arza focu’ cu mersu’ lui cu tot” apoi falnic ii mai turuie niste indicatii lui STELICA CE SI CUM SA MAI ASEZE ori sa aduca ,,da la masina”.

Lumea se invarte ca un caine dupa coada sa dupa care fuge dar n-o prinde, dar el face ceva, alearga, are impresia ca traieste pasiunea urmaririi, si aici la fel proceduri, masa ,somn, proceduri masa somn daca nu se pornesc dezbateri crancene si proteste violente pentru lipsa de omenie, de obraz, ce mai, soricul hotilor ce au pradat tara si au vandut totul strainilor.

Asta ei, barbatii, ca doamnele dup ace epuizeaza retetele de orice, copiii, nepotii, nepoatele, incep a trage cu ochiul si cu mare obida pun la punct destrabalarea desantata a unor muieri ce au uitat de Dumnezeu, de casa , de copii si barbat ,,si-au pus palma-n dos si s-au dus boalili in lume sa-I slugareasca p’aia sa- I tina pastia de acas’’.

,, ei na, la noi una s-a dus in iarna si-n iunie l-a chemat p’al ei la divort” ,, ai fugi d’aci da’ cum asa?!” ,, a, nu-ti zic c-a venit si cu ala, italianu’ mai batran ca al ei, da’ la ala parka nu se prea vedeau anii!” aoleu trebuie sa ma smulg dintre ei- imi scot integramele imi pun ochelarii si pa- am treaba! Nu-I mai sesizez decat ca pe un vuiet o vanzoleala un roi de insecte ce se agita ijn spatial lor, cu toate ale lor, eu le sunt indifferent, sunt pentru ca sunt si uite Doamne ca imi ajunge.

Nu ma mai rascol, nu ma mai intereseaza ce-ar putea fi si nici daca am ratat ceva, nu mi se face dor de nici o departare de nici o zare banuita de la alta zare ce abia am cucerit-o, nu insetez dupa nimic, nu ma usuc de dragul nimanui si nici nu-mi fauresc traiectorii viitoare pemtu revelatii definitive!

Sunt in concediu. Asta e, sunt in concediu cum imi zicea prietenul meiu judecatorul cand ii aratam la mare cum operau hotii pe la buzunarele turistilor.

Bine, dar ce fac oamenii in concediu?

Pai nu-I vezi: se zbenguiesc, se prostesc, se falesc si se dau drept altii, ori pur si simplu vor sa-si faca de cap.

Si cum isi fac oamenii de cap in concediu?!

Habar n-ai mestere- ia sa ghicim- se duc la carciuma si se imbata- da si apoi o ssaq le fie rau cum se lauda boul ala in tramvai ,, m-am imbatat pulbere, mi-am batut nevasta si copiii, p’orma am cazut si am zacut trei zile”, mersi nu-mi trebuie.

Ce mai face lumea cand merge in concediu: fac cuceriri. Fac cuceriri de ce pentru ce?! Ei si asa sunt sastisiti acriti dde toate esecurile fizice si psihice neputinciosi de tata bere si alcool iar de idile si trairi relevate nu pot sa-I banui, fac cuceriri pentru a etala stari de spirit? Hai fugi de aici! De unde stari de spirit, de unde elevatii, de unde idile daca totul s-a redus la rut? Ba hai san e mai pacalim odata?! Ba mai mult, atractia, iubirea le-au transformat in arsenal de cucerire de castig de acaparare si dominatie unul asupra altuia ca sa-I la televizor asa e modern.isi fac de cap cheltuind- daca au ce si n-au- ca cei ce pot cheltui n-au castigat cu truda nu cunosc valoarea de aceea nu au satisfactia platind valori cu sume ce nu le simt- atia nu vor picture, muzica, sculptura, balet, teatru, astia sunt cei cu palatoaie, manele, toale care chiar de firma fiind ei tot a toape seamana- uite ce potriveala tol-toale-toape, ce ciudat suna, ritmic si in consens si se pare ca au o radacina semantica comuna tol,pres, panza, prelate, grosolan de proasta calitate pe care taranii il teseau sa intinda grane sa acopere caruta sau pur si simplu sa-l pun ape jos pentru sters pe picioare, tol-toape-toale. Adica astia sunt de sters picioarele pe ei?! Da cu hainele lor ce au devenit toale cu palatoaiele oribile cu manelele cu toapele lor inculte si inzorzonate ca un pom de craciun, sigur ca da!

Pasesc agale pe alile parcului leganand sacosa cu bidoanele de apa, merg la singurlu izvor cu apa plata, necaptat si nevarat cu sila in hotele, vile, viloaie, noi ii ziceam apa buna ca era buna la gust, buna pentru fiert legume, buna de spalat, acum de ce e plata nu stiu ca turtita nu e si nici cu plata nu e ( inca ) curge cum ne-a dat-o bunul Dumnezeu.

Pufnesc ca un motan si-mi rumeg cu nonsalanta stupidenia constatarilor inutile, copiii ciocanesc nuci sa cheme marianele, veverritele, nimeni nu stie cine si de ce le-a botezat asa si atentia imi este captata de doi convivi ce dezbat cu patima ( ca toate pot fi abordate numai cu patima in concediu ) gesticuland larg.

-          Ai fugi d’acia chiar crezi asa ceva?! Te vad om serios!

-          Zau, daca-ti zic, uite asa de mare si-o umflat blanosul de motan, se tara prin ierburi mai ceva ca racanii de la infanterie si sa stii ca un fir de iarba nu se misca!

-          Da ce dracu vana, ciori, pasarele ca d’astea vad p’acia!

-          N-am stiut nici io pana n-am vazut, vreo treoi patru femei aruncau cu conuri si bete ocarandul dar fiara nimic, nu se lasa, vezi bine era pe faza, la atac s’atunci o doamna mi-a zis domn’le fa mata ceva uite cotoiul acela roscovan vaneaza veverite, ei cum asa zic eu, da dom’le l-au vazut niste domni alaltaieri cum tara cu el o biata mariana.

-          Hai dom’le si chiar ai crezut, ce te iei dupa gura femeilor?!

-          Pai cam asa gandeam si io, da cand am pus man ape un par si l-am aruncat strigand zat scarab, a sarit la mine ca turbat sa ma zgarie sa ma muste, iar din iarba inalta a tasnit o veverita ca o sageata drept spre varful bradului ala.

-          Si, si ce-a mai fost?

-          Motanul, barosan cat un carlan s-a zbarlit m-a scuipat si cu coada infoiata a rupt-o la fuga catre cabanele de la baza partiei de schii.

-          Iote domnule da’ edilii or fi stiind de tarasenia asta?

Cina naiba m-a pius sa vin la bai tocmai acuma toamna, ca uite copacii u inceput sa sune a uscat atinsi de aur aramiu. E, bravo, cum cine te-a pus? Ai si uitat cat de greu ai obtinut biletele, cate hartoage, cate ploconeli, cate analize si drumuri pe la toti doctorii, pe la maharii ce s-au cocotat in copacu;l stufos al institutiei ce se vrea protectoarea dein oficiu a sanatatii si vietii celor ca mine. Da ma rog, tot trebuia sa dai: sa dai din gura, sa dai din coate, din buzunar, ca de , si la ei de nu curge pica. Parsiv balcanism osmanlau, pacatoasa generatie am prins Doamne, de ce m-ai trimis aici acum?! Ce ar fi trebuit sa aflu si de ce am pornit la drum cu senzatia ca trebuie sa se intample ceva ceva ca o cortina peste un final sip e care in mod cert nu-l va bias nimeni ceva demn grozav care sa ma zguduie sis a ma impinge s[pre m,ai departe. Mai departe, exista dar unde este Doamne?!

Nu mai m-am simtit nici-o data ca atunci la schitul Ostrov cand calatoream din acel spatiu sacru pe curbe spatio-temporale in trecut si-n viitor, ma dusesem in viitor dar cand mi-am cautat urmele trecerii Ostrovul era o cetate stransa-n brau de beton si ridicat peste ape cu zece metri. Oltul era un lac oprit la barajul din aval in apa sa purtatoare de semne adanci era plina de frunze, lemne, ragalii, gunoaie si o spuma maronie ce plutea ca o raie rau prevestitoare pe fata apelor statute. Arinii, stejarii, platanii si plopii uriasi cazusera sub taisul topoarelor si motoferastraielor, in locul lor se ridica niste lemne lungi chele, multe uscate ca n-au reusit sa se prinda in molozul, sparturile de beton si caramida, pietroaie  ce le-au ingramadit constructorii in braul de beton al Ostrovului. Deasupra s-a pus, parca in bataie de joc un strat de o palma de pamant galben, clisos in care parca nici balariile nu indraznesc sa creasca.

Schitul e tot acolo, l-au ridicat sustinut pe un cadru metallic varat sub fundatie, impins de pistoane hidraulice mai sus cu zece metri, sta alb si frumos ca o mireasa, parca rusinat printre pomii hieratici lipsiti de crengi si varsta.

Florile parca sunt si mai multe, maicile au ingrasat pamantul ori poate le-au adus peste Olt, cu barca, podul plutitor nu mai e, bara drumul vaporului  cu cadrul sau, au aparut chiliii, grajduri si o ograda a gospodariei schitului, totul miroase a nou si nefiresc.

Taina aceea purtatoare de sfintenie n-am mai gasit-o decat in fata altarului in aceeasi lumina si aceleasi muste tiuitoare a pustiu, a pace si foame de singuratate.

,, Cartea de impresii” era tot acolo, trecusera vreo 30 de ani, nu mai putea fi aceeasi, am privit cu jind la tomul voluminos de care atarna un pix cu mai multe culori, ce o fi insemnat asta, de ce mai multe culori- ei, poate l-a lasat acolo un vizitator ca mine. Asa sa fie?!

Ostrovul cu schitul or fi fost acoperite de apele lacului dar niste arheologi destepti cand au facut descarcarea au gasit urme de locuire din stravechime, ori tovarasi mari amatori, acu mai pe urma, de dovezi ce ne atestau dreptul asupra vetrei noastre, cat de chiori erau Doamne, aici pana si frunzele vorbeau romaneste, si pietrele si satele si muntii si copiii purtau nume romanesti multe dintre ele pierdute in negurile inceputurilor lumii.

Pe aleile parcului placate cu o gresie brazdata cu mici patrate trec grupuri, grupuri, vorbesc tare, gesticuleaza, rad fortat si nefiresc de tare se simte ca un fel de joc la scena deschisa, oameni in toata firea se dau in spectacol zbenguindu-se si topaind ca niste copii. Dar daca sunt surzi mestere, la asta nut e-ai gandit?! Si de ce ma rog ar avea nevoie un surd de tot felul de gesture teatrale, de ras fortat si de topaiala asta de tineri in calduri?! Pufnind precum locomotivele cu aburi, trec pe langa mine doua tinere pensionare ce mai mult mimeaza a alergare, importante sunt treningurile cu embleme si pantofii sport, ce pot costa cat pensia lor, isi pun in evidenta formele rubiconde cu sani bogati si ca din intamplare se tot ciocnesc de niste domni pusi pe fapte mari.

Intr-un huruit vijelios pe aleea in pant ace duce la izvorul cu apa buna, coboara un grup de ,,calatori cu scandura”- adolescenti cu sepcile zbarlite pe-o ureche- liceeni probabil, ele in fata chiuie nefiresc de tare, asa sa le auda toata lumea dar mai ales cei care vin din spate cu nadragii uriasi fluturand in vant bretele si zorzoane, cu tigarile lipite de buze si cu cate o doza ( cutie nu se mai zice ) in mana. Tari, duri, aspri.

Aceasta desuchiata tromba, vorba Varvarei cu bucile infipte in izmene, cu sanii destrabalati in vant face sa amuteasca zbenguiala, acum si mai ridicata a tinerilor pensionari iar dupa scurgerea ei asurzitoare pornesc parka rusinati de indrazneala lor, cu mainile la spate, cu umerii si mai cazuti. Na, vezi ca nu de surzi faceau circul ala!?

Dar iata-I sip e cei doi ,,uzurpatori ai dreptului” cei cu camera la parterul hotelului, merg pas, pas- se tin de mana- doua jucarii stricate, un batran si o batrana, da, dar aici nu ploua numai de trei ori ca in orasul lui Minulescu, aici ploua mereu, zilnic,asa san u se incurce lumea in socoteli.

Credeam ca vin la izvor, darn u, s-au asezat pe o banca langa marginea dinspre hotel a parcului, privesc cu incantare copiii ce ademenesc Marianele cu pocnet de nuci isi clatesc sufletul cu vuietul inalt al brazilor si capul lor tremura si se leagana in ritmul crengilor arcate sub bogatie de cetina si conuri.

Batrana face un gest ciudat si repezit cu mana si parca trupul ei firav s-a inaltat, si ori eu n-am urmarit, ori a aparut din senin, de pe umarul batranului o Mariana culege ceva dintre degetele doamnei, apoi fulger maron-roscat tasneste spre prima ramura.

Pe aleea banci mele de observatie se apropie doua doamne, de departed au impresia unei fotografii color din anii ’70-’80 cand erau la moda balonzaidele cu doua fete si palarioara din acelasi material, strans in talie si bogat in poale. Coafuri precise cu Breton sui pe o spranceana- ban u, una din doamne are un coc greu ce-I iese de sub palaria ca un trunchi de con, iar fruntea e libera, inalta si puternic arcuita dupa cum aveam sa constat cand au trecut pe langa mine.

Pasesc agale, ca la plimbare, discuta in soapta si de la distanta par a fi gemenecu aceeasi tinuta si statura.

Ba nu, un balonzaid e mai crem si-I mai ajustat pe corpul frumos proportionat iar celalalt e mai vernal, are un cordon mai lat si o catarama mare de lemn, e mai amplu in poale, poate nu de alta dar sa lase bazinul generos cu coapse pline sa se simta in voie.

Cea cu coc are o fata linistita este satena atat cat de satena spre castaniu vrea sa se arate, cealalta e platinata cu bretonul classic, cu multe clame ce-I tin in frau atat palaria cat si parul- de nu o fi peruca- bine, bine o fi ce vrei dar nimic din aerul lor nu miroase a artificial, totul are naturalete fireasca, exprima eleganta si sensibilitate iar cand au trecut n-au lasat nici o duhoare de esente olfactive violente- parka doar asa ca o adiere de iarba, de fan cosit, de iarba cosita in prima otava.

Sigur sunt cunostinte vechi, au ce sa-si impasrtaseasca dar parca spre a ma contrazice cand au trecut pe langa mine cea platinata tocmai zicea ,, mare noroc pe mine sa nimeresc la Bradu in camera cu cineva atat de…” si n-am mai deslusit continuarea ca ele vorbeau doar pentru urechile lor nu si pentru ale mosului morocanos de pe banca.

Imi iau sacosa cu bidoane si pas, pas cuprins de o reverie ciudata ma indrept spre izvor, am totusi bunul simt s alas o distanta maricica intre mine si cele doua doamne.

Nu-mi dezlipesc privirea de pe silueta satenei, frumos, proportionat, ori bine drapat si ascuns- ei, n-are nici o importanta- important e ca te incanta, chiar daca pasul ii e putin cam moale, cam greoi- nu, nu cred, chiar de e bolnava, boala nu a invins-o nu i-a macinat echilibrul si aceasta stare de armonie ce emana din toata fiinta ei…

Sosite la izvor isi scot din genti sticlutele le umple pe rand dup ace coboara cele doua trepte pana-n gura izvoruluice se revarsa generos si creeaza un paraias ce se prelinge susurand pe o albie pietruita- serpuind printer ierburi si tufisuri pana la varsarea intr-un laculet, cu insula si un podet arcat- ba are si pestisori- cum sustin niste patimasi in ale unditei.

Femeile beau, rad, isi reumplu sticlutele si paharele pliante din plastic apoi urca treptele in chioscul ce pazeste intr-o latura izvorul, dotat cu o mana aproape patrata si doua banci de lemn masiv, greu, bine lustruit si chiar ceruite cum am constatat mai tarziu.

Pe langa mine urca, zorit nevoie mare, un barbat la vreo 40-45 de ani cu vreo zece bidoane intr-un carut cu rotile cauciucate, nu zuruie, nu zdrancane si ma amuza gandul la o posibila ordonanta a onor primariei ,, toate caruturile vor fi dotate cu roti anti zgomot, bine gresate pentru a nu tulbura tihna onor turistilor”- ce turisti mai mesterenu vezi ca sunt numai oameni bolnavi- toti au venit sa se trateze- sa se trateze la cap ca mai toti au ceva scame- da, ca sit u esti mai intreg ca ei?!

Ce naiba, iar ma apuca ale mele, uite ala cu carutul a incarcat bidoanele, ce naiba face cu atata apa plata- ori e de service pe toata strada ori o cara pentru vreo bucatarie de hotel, pentru mancaruri de regim- sau bietul om are o nevasta nebuna care nu-I spala rufe decat cu apa d’asta. Iata domnule ce grija ma roade acum- nevasta nebuna a omului- parka asa am batut campiide cand ma stiu, mereu despre altii, mereu doar comnflict.

Umplu bidoanele cu ghiocul izvorului si le asez in sacosa, emblema comunistului, aud exclamatia putin iritata a doamnei sateen ,, vai draga, vrei sa suporti un roman despre viata unei psihopate?!” ,, ei bravo, nu se simte nimic” ,, nut e teme- viata mea este romanul trait numai in mine, un roman cu un singur personaj”- se opreste si dupa o pauza izbucneste de parka atunci i-a venit idea- ,,ba nu, cu doua” – si iar revine contrazicandu-se- ,, sau poate cu tre, daca sic el de al treilea ar fi fost de accord sa faca parte din el, nu doar sa-l provoace sis a dispara!”

Femeile s-au asezat cu spatele la masa cu fata spre muntele ce ascunde in spatele unei perdele de brazi batrani, inalti maiestuosi, una din partiile de schi si instalatiile ei.

Ma instalez cu tot calabalacul pe banca opusa tot cu spatele la masa sa-I vad pe cei ce vin si pleaca de la izvor.

-          Uite ce grabit este asta, respiratia de fumator ii suiera, are fata palida, e transpirat, span fara fir de barba si fara varsta concreta, o fiinta matura, atemporala, isi incarca bidoanele si icnind de efort porneste la fel de repezit.

Cantand si batand cu bete intr-un bidon de cinci litri doi copii unul de cinci-ssase ani si celalalt de patru-cinci se chinuie indelung sa bage pe manerul bidonului un bat…………

prea scurt si prea gros, le dau un bat mai lung si mai subtire si-I invat sa mearga unul in fata altul in spate san u-I mai loveasca bidonul peste picioare. Rapid, naivi, si plini de viata mi-au spus tot- i-a trimis mama, ca vine tata de la munca, mama sta cu aia mica si cu aia mici ai domnului inginer- vecinul- da, domnul ne da bani lu’ mama ca sta cu aia mici si noua ca aducem apa.

-          Ei, da ce puteai fi in vremurile alea dupa Academia Comerciala, numai contabil si daca aveai noroc, si era nevoie si mai faceai niste cursuri te faceai expert-contabil.

-          Bine, dar de unde toata aceasta framantare, de ce chinul despre care mi-ai vorbit, pustiirea asta, ca slava Domnului, frumoasa esti, sanatoasa esti si inteleg ca nici financiar nu ai problaeme. Atunci ce se intampla de esti singura- o femeie ca tine a fost si este mereu o partida demna de luat in seama?!

Satena rade molcom, isi lasa capul pe umarul celeilaltesi o intreaba cu un glas oftat plin de obida.

-          Asa crezi tu?! Esti convinsa ca am fost dintotdeauna o partida de luat in seama- face o pauzalunga, ofteaza si vocea ii tremura parka a plans- n-am fost mereu o partida de luat in seama.

-          Ai tu, fugi de aici eu de as fi barbat nu ti-as da pace pana cand…

-          Pana cand mi-ai fi vazut cicatricele- face o pauza sip e un alt ton mai nesigur, mai rece continiua- cicatricele alea urate ale unui suflet chinuit si eliminate dintre ceilalti.

-          Nu pricep, prin ce necazuri ai trecut?! Stiu ca multi tineri la vremurile acelea au fost ostracizati pentru originea sociala, pentru saracia…

-          Stai, nu-I vorba de astea. E cu totul si cu totul altceva. Ti-am zis ca am facut Academia Comerciala- da sefa de promotie si m-au repartizat- partidul te lega de glie.

-          Da, stiu, la locul de munca hotarat- ca te asteapta oamenii, tovarase! Femeile rad cu un ras amar si trist, un ras pagubas plin de taine.

-          Ei bine, nu m-am dus la marele complex zootehnic undeva la dracu la marginea judetului, bunica- ce ma iubea ca pe o icoana- avea pe cineva la Uniunea Cooperativelor, cineva mare si greu.

-          Mare, greu si de la partid, neaparat, nu?!

-          Pai da, ca altfel nu erai mare- stii, abia se facuse judetul, toti cautau sa iasa in fata, sa apuce, sa se catere- si iata-ma angajata la contanbilitatea cooperativei cu salariu fix nu ca un cooperator la norma, la productie per capoita.

-          Da, pentru ca voi erati teas.

-          Vad ca stii.

-          Stiu ca si eu am fost teas si mi-a iesit prin piele si prin pensie.

-          Aveam un sef de birou- Haig- nume de armean, darn u era, mergea putin schiop- era un taciturn- repede i-am aflat viata de la binevoitoarele din birou- practice el ducea tot serviciul contabilitate din cooperatie si era doar sef de birou, n-avea origine sanatoasa, din popor- presedintele era fiu de tarani- si ce daca si-a facut liceul la seral- avea studii, facuse o scoala de partid- d’aia umpluse cooperatia cu neamurile lui- portari, pompieri, paznici, casiere, tot munci din astea istovitoare si de mare raspundere.

-          Mi-amintesc cum era- cum se agatau ca raia de orice! A inceput sa-l dirijeze sip e Haig, nu-l chema asa dar i-a placut porecla din copilarie si se recomanda asa- iar el i0a trantit un vraf de hartoage sub nas si i-a zis ,,cheama-ti neamurile alea destepte de le-ai indesat la financiar sis a le resolve!”

-          Da, stiu ca avea curaj Haig asta, ce-l tinea asa tare?!

-          Ba bine ca nu, apoi si-a dat demisia- tot financiarul se scufunda, dupa o saptamana s-au dus dupa el- ca a ordonat partidul, nu ca el daduse cu batu-n balta. Asta era Haig!

-          De ce era. Ori l-au…

-          Era ca nu mai este de vreo cincizeci de ani

-          Cum asa, tot aia- or ice altceva?!

-          Stai usor, ai zis ca vrei sa afli de ce sunt si de ce am zis ce am zis.

-          Da vrea, te ascult.

-          Intr-o zi intra Haig in biroul nostrum, de obicei ne chema la el, la noi venea cu probleme pentru toti ori san e anunte ca ne-a obtinut cate o prima , ori o sambata libera, ori scutiri de la muncile voluntar-obligatorii. Era o caldura sufocanta, toata lumea agita evantaie, ventilator nu era voie, consuma current, economie tovarasi!, intra incepe sa spuna ceva, ne masoara cu privirea lui intunecoasa, pana in ziua aia n-am stiut ca are ochii bleumarin negrii, a pufnit in mustata stufoasa  ca un maturoi m-a privit contrariat si …………….fara nici o legatura ma intreaba ,,Eulalea nu ti-e colea?!” cealalta rade si izbucneste cu un glas ascutit iritat.

-          Da ce draga era chiar ca doar zisese de evantaie, ce l-a socat?!

-          Pai sip e tine te-ar fi socat ca intr-un birou nu vrea zece femei cu picioare si umeri dezgoliti sa vezi zi de zi una ca mine bine blindata bluze opace si inchise pana la Barbie.

-          Da de ce tu nu puteai, ce erai asa pudibonda?!

-          Vezi asta mi-a zis si el spre mirarea tuturor.

-          Si tu ce i-ai raspuns?! Da de ce il interesa pe el ce s-a…

-          …i-am zzis ca nu pot sa-I zic acolo de fata cu toata lumea si atunci m-a chemat in biroul lui chiar, inghesuit de fisete si tot felul de rafturi cu hartoage, aici i-am zis ca imi acopar corpul san u schiopat ca el.

-          Cum?! Ce ti-a venit?! Bietul om ce ai avut cu el?!

-          M-a privit cu ochii holbati- atunci le-am vazut culoarea si cu o voce slaba de invins a soptit aproape oftand ,, eu am avut poliomielita in copilarie si am ramas cu un picior mai scurt si subtire- se vede se vede”  a mai soptit e si involuntar privirea i-a coborat spre picioare ,, nun u se vede dar cei ca mine o stiu, o simt”. ,,cum cei ca tine, ce esti” suvoiul intrebarilor ma inneca si mi-am dat curaj sa ma expun. Aveam per atunci aproape 28 de ani el 35 ii simtisem deruta si singuratatea, si zbaterea pe care o purtase, ca sa fie, ca sa poata invata, era fiu de negustor, origine nesanatoasa, scapase in SCOALA Tehnica Financiara de cinci ani, de aici cu recomandarile si presiunile unor somitati in domeniu a reusit sa faca Academia Comerciala, plina pe vremea aceea mai ales de basarabeni cat mai slavizati de lipoveni si de cei cu origine sanatoasa-tovaraseasca. Inca I se umezeau ochii cand imi povestea ca nu-l primeau copiii la fotbal ,,ca tu esti schiop sin u poti” ca pe strada lor din cartierul armean, trecea un marchidan cu marfa in spinare isi tara un picior  si striga Ai-aiig, Ai-aig, copii i-au zis Haig si preferase Haig decat schiopul, ca n-a purtat pantaloni scurti niciodata ca el…

-          … ca el ti s-a spovedit ori ati intrat intr-o relatie?!

-          Da, la scurt timp ne-am casatorit de-a ramas tot targul cu gura cascata- frumoasa, desrteapta, mandra- asta eram eu, eu si mandra?! Vai de suflatul meu si cu cine, cu zbirul , cu durul, cu schiopul Haig!? Ce mai, frumoasa si bestia!

-          M-ai facut praf. Cum a fost, tu, pana atunci tu n-ai avut…

-          Da eram virgina, daca la asta te referi si n-avea nici o importanta pentru cele intamplate.

-          Lasa-ma, stai, lasa-ma sa-ti zic toata tarasenia. Haig a fost un mire care numia schoiopata iar eu prima mireasa fara decolteu cu rochie mata nevaporoasa, ca pa Haig l-am dus la institutul Pirogov si i-au facut o taloneta mai inalta si s-a recuperate centimetrul lipsa, of ce se mai vaieta saracu’ de dureri de solduri  si coloana pana si-a readaptat mersul, toti ziceau ,,iote’l pe schiopul Haig cum l-a indreptat nevasta, ei, da’ asa femeie ti-ndreapta toate madularele.

In ziua aceea in biroul lui dup ace l-am jignit am stiut ca dutrerea lui este ca a mea si din nou ca alta data mi-am descheiat bluza si mi-am dezgolit o parte din bust.

-          Bine dar ai zis ca erai virgina- ori de atunci…satena rade, un ras galgait printer lacrimi, scoate o batista isi sterge ochii, tace doar vuietul brazilor tine isonul tacerilorr sale.

-          Dar de ce te-ai dezbracat sdaca n-ai facut-o?!  dupa un oftat ca un geamat satena continua parka aiurea.

-          Stii cineva, demilt mi-a zis ca voi duce doua vieti paralele- una vizibila mie si celorlalti si alta stiuta doar dde mine, ca tarziu fara veste si fara vreo urmare se vor intersecta. Am asteptat si tot astept cea de a doua viata, pe asta cu Haig cu Jan al meu am purtat-o frumos, ne-am adorat, ne-am iubit, se opreste si dupa o pauza lunga adauga intrebandu-se ori poate doar ne-am completat sin e-am ogoit sufletele ranite?!

-          Veri cu tot dinadinsul sa ma tii in suspans or ice mai este?!

-          Pe Jan al meu, pe Haig il iubeau toti ai mei, dar mai ales bunica mama tatalui meu, sarmana, n-a mai apucat sa-si vada odorul recuperate complet, iar mama parka plutea pe mii de valsuri de cate ori reveneam de la Viena. In cicnci operatii la o climnica de chirurgie estetica am sters toti anii de frustrari, de singuratate dar cum reusea Jan sa-I convinga, sa-I corupa, sa le suceasca mintile tovilor, cum facea rost de bani, de pasapoarte, ca a mers mereu cu mine a zis ca e mai bine ca eu san u stiu. N-am stiut niciodata dar dupa agitatia sac red ca s-a zbatut ca fiara in cusca mai ales dup ace a primit informarea ca refacerea este posibila la Viena.

-          M-ai bagat in ceata, ce Viena, ce treaba aveai tu cu chirurgia estetica, aoleooo dar multe mistere ,mai porti cucoana! Dupa un ras ce le zgaltaie umerii pocvvestea se deapana mai departe.

-          De cand aveam vreo patru ani mama ma lasa la bunica- avea caine, pisici, gaini, gradina si pomi, era un rai la bunica- bunicul inca lucra la cfr nu stiu ce dar venea mirosind a tren si ma plimba cu bicicleta cu scaunel in fata langa ghidon- bunica facea gemiuri, dulceturi, magiun, bullion- parka o aud si acum ,, ca asa-I bine la casa omului si asa ne mai ajungem cu leafa lui Toma” mama salahorea la norma in fabrica de confectii, aveam apartamentul nostru, platit- de tata nu stim nimic nici in ziua de azi- o data nu s-a mai intors din Delta, lucra pe o draglina. L-am cautat si atunci si mai apoi- nimeni nu stie sin u am aflat nimic despre disparitia sa. Mama nu s-a mai casatorit si avea vreo 40 de ani a tot sperat si asteptat un semn dar n-a venit niciodata si i-a mai cazut pe suflet si nenorocirea mea. Alergam dupa pisica, rochia mea rosie cu buline albe s-a agatat de lopata din bulionul ce clocotea plescaind, ciaunul s-a rasturnat de pe pirostrii si o pala de bulion fierbinte m-a ars de al umar pana la sold, bunica m-a despiuiat goala si m-a uns cu miere dare u plangeam ca o nebuna si imi ceream iertare ca am varsat bulionul, bunica ma ungea plangea de I se inodau lacrimile ,, puiu, puiu bunicii frumos, pui frumos” atata zicea. Ce a urmat nu-I nevoie sa-ti mai spun.

-          Doamne Dumnezeule si-a fost grav, era adanca arsura, cum arata?

-          Nu mai arata le-au sters. Era urata vanata liliachie din cauza cicatricelor n-am cutezat sa ma arat lumii imi era o jena cumplita de uratenia pielii mele si cu cat cresteam aceasta jena s-a accentuat- bunica se blestema, se ducea la mormantul lui Toma si ma jelea ,, puiu meu frumos, cum l-am schilodit Doamne!” fugeam de toata lumea m-am inchis in mine si toti ma considerau dusa rau cu pluta si neavand noimic altceva invatam ca o nebuna sa pot pleca dintre cei cunoscuti. Ma intrebi ce-am facut in biroul lui Jan, i-am arata de ce nu sunt ca celelalte m-am dezbracat si i-am arata asa cum o mai facusem odata cu alta fiinta ce m-a urmarit cu ochii sai cat o noapte de patimi- ma urmareste si acum- cu fiinta lui ce vibra de pasiune, foame de viata, el stia tot si vroia sa fie peste tot in acelasi timp, era patimas, bun, frumos, era mereu ascultat de toti dar el era tot mai singur. Singur cu el, printer noi era singur cu un intreg neam romanesc. Asa l-am perceput iar Haig, Jan al meu a facut acelasi gest plin de gingasie sacra, cand mi-a vazut uratenia cicatricelor fara sa ma atinga si-a plecat capul si le-a sarutat.

Tot parcul se invarte chioscul a inceput sa zboare simt un go limens in plamani si-mi dau seama ca alunec de pe banca, cineva sosit la izvor se protapeste in fata mea si intr-un tarziu deslusesc ce-mi spune.

-          Domnu, domnule va e rau?! Fac un gest scurt de negare si incerc sa ma ridic sa fug sa ies din realitatea asta. Vocea blajina si calda a satenei imi mangaie auzul si m ma tinteste pe banca de lemn masiv.

-          Ce fericita am fost cu Jan, ce ne-am mai destrabalat, uite si aicea am fost intr-un an, erau multe izvoare dar parcul era neingrijit si plin de balarii. Nu stiu daca poti sa realizezi, puteam sa merg la mare, puteam sa stam goi pe plaja printer ceilalti oameni…

-          …dar el Haig, Jan cum se simtea ca el tot?!

-          Nu-I pasa de piciorul lui mai subtire ,, pentru mine, ciocarlia mea e fericirea mea, imi e de ajuns”, Doamne si imi era nebun dupa dans. Au fost aproape 30 de ani de fericire continua- nu caopii n-a vrut Jan ii era teama de ce vom transmite urmasilor ,, sa traim ce ne-a dat noua Dumnezeu” si-a avut dreptate, l-a topit in sase luni un cancer nu l-am descoperit la timp si oricum ce am fi putut face noi atunci, s-am mai aflat ca si tatal si bunicul lui murisera de acelasi cancer pulmonary. Jan al meu a plecat iar eu afara de mama si amintirea aceea luminoasa nu mai am nimic.

Am intepenit imi troznesc oasele se insereaza cele doua femei ocolesc masa din chiosc platinata mai in fata- ma ocoleste atenta- imi strng picioarele sub banca, satena se oprrreste si prêt de o secunda ii prind privirea ochilor chihlimbarii-verzui. Intepenesc in spatiu, ma zbat pe vuietul Oltului devenit istorie inalta existenta sip e care am ratat-o. femeile coboara cele cateva trepte satena se agata de bratul celeilalte si din zbor prind un frgment din vorbele ei.

-          Doamne, el era, l-am vazut pe el apoi grabesc pasul prin inserarea racoroasa- simt in gat un nod sarat dau sa musc limba dar e in zadar, intunericul curge fierbinte soi sarat peste imaginile unui parc lichefiat.

Te-a rupt realitatea mestere! Asta e.