Biblioteca Județeană „Panait Istrati” vă
invită sâmbătă, 10 ianuarie 2015, orele 11.00, la lansarea volumului Brăila acum o sută de ani: 1915 scris de profesorul Ioan Munteanu. Evenimentul
este moderat de Dragoș Adrian Neagu, directorul instituției gazdă. Cartea va fi
prezentată de: Ana-Maria Vicol - istoric şi critic de artă brăilean, dr. Nicu Teodorescu - muzicolog,
Viorel Coman - scriitor și Ion Volcu - șef birou în cadrul Bibliotecii.
Cu acest prilej Lavinia Andreea Delighiosu, nepoata autorului, va oferi
publicului un intermezzo muzical.
Brăila acum o sută de ani: 1915, publicată la
Editura Proilavia, este una
dintre cărțile pe care Ioan Munteanu a dorit să le prezinte publicului cu
ocazia zilei sale de naștere, la 72 de ani. Scriitorul Ioan Constantin Munteanu
a primit în 2006 din partea municipalității brăilene titlul de "Cetățean
de onoare", cât și Diploma de Excelență conferită de Ministerul Educației
și Cercetării, în semn de prețuire pentru întreaga activitate literară dedicată
identităţii urbei noastre, valorificând patrimoniul său de excepție. Cele 20 de
cărți despre Brăila care i-au adus această recunoaștere sunt:
*Monografia învățământului economic
brăilean (1971)
*Brăila (1984)
*Bărăgan - Câmpia soarelui (1987)
*Cartea Dunării (1997)
*Din vadurile Chiralinei. Antologie de
literatură contemporană brăileană, vol.1 (2005)
*Stradele Brăilei, vol 1 (2005)
*Teatrul Maria Filotti. Premierele așa cum
au fost (2006)
*Povestea unei străzi – Regala (2006)
*Piaţa Traian – emblema Brăilei
moderne (2007)
*Stradele Brăilei, vol 2 (2009)
*Teatrul Maria Filotti. Perspectivă
monografică. 1949-2009 (2009)
*Brăila. Studiu monografic (2009)
*Școala Populară de Arte Vespasian Lungu,
1951-2011 (2011)
*La început a fost Islazul… (2011)
*Nume de sate din județul Brăila (2012)
*Monografia Colegiului Economic Ion Ghica
Brăila (2012)
*Lacul Sărat. Istoricul stațiunii (2012)
*Galeria oamenilor politici brăileni de la
începuturi și până în zilele noastre (2012)
*Portul Brăila – Mărire și decădere (2013)
*Mihail Sebastian și Brăila (2014)
Vă așteptăm!
Laura Caplea
Purtător de cuvânt
Biblioteca Județeană „Panait Istrati”,
Brăila

0 Comentarii