CETĂŢENI DIN CHINA, DEPISTAŢI CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN BRĂILA



Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Brăila, din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, au desfăşurat, în data de 11 august a.c., o acţiune  pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Au fost depistaţi cu şedere ilegală doi cetăţeni străini, cu vârsta de 23 şi, respectiv, 27 de ani, din China.

Aceştia au intrat legal în România, în luna iulie a.c., fiind posesorii unor vize de scurtă şedere, în scop de activităţi culturale, iar la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul naţional.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări au emis, pe numele acestora, decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligaţi să părăsească ţara noastră în termen de 15 zile.

Totodată, cei doi cetăţeni chinezi au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în cuantum de 400 lei, fiecare, conform prevederilor O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale, la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila, din strada Ana Aslan nr.39, la numărul de telefon 0239-606100, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii