Ieri, 4
august, la ora 13:00, în urma investigaţiilor efectuate într-o cauză de furt, poliţişti
din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila s-au deplasat pe raza judeţului
Vrancea, în satul Rădăcineni, comuna Corbiţa, şi, în colaborare cu poliţişti de
la Poliţia oraşului Adjud, i-au depistat pe R.Ionel (23 de ani) şi M.Deocleţian
(25 de ani), ambii din municipiul Brăila.
Aceştia
au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Brăila, unde, în urma
cercetărilor, li s-a stabilit că, în noaptea de 2 spre 3 august 2015, ar fi pătruns,
prin efracţie, în curtea unui brăilean, în timp ce acesta se afla la domiciliu,
şi i-ar fi sustras din locuinţă, din camera în care dormea, o borsetă care
conţinea suma de aproximativ 22.000 de lei.
Imediat
dupa comiterea faptei, se pare că tinerii s-au deplasat în municipiul Galati, unde
ar fi cheltuit o mare parte din banii sustraşi, după care s-au deplasat în
localitatea vrânceană unde au fost găsiţi de către poliţişti.
Cu ocazia depistării, tinerii deţineau
asupra lor suma totală de 2.600 de lei şi două telefoane mobile achiziţionate
din Galaţi, bani şi bunuri care au fost ridicate în vederea continuării
cercetărilor de către judiciariştii brăileni.
Faţă de
cei doi suspecţi a fost dispusă continuarea urmăririi penale, pentru săvârşirea
infracţiunii de furt calificat, faţă de tânărul de 23 de ani, şi pentru
infracţiunea de complicitate la furt calificat, faţă de celălalt.
Ambii au fost reţinuţi pe bază de
ordonanţă şi au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, iar astăzi vor fi prezentaţi Judecătoriei
Brăila, cu propunere de arestare preventivă.
Bicicliştii
şi căruţaşii, verificaţi în trafic de către poliţişti
În
cursul zilei de ieri, în cadrul acţiunii „Blocada 2015”, efective de poliţişti din
cadrul Serviciului Rutier Braila au acţionat, pe drumurile din judeţ, cu scopul
de a preveni accidentele rutiere în care sunt implicaţi biciclişti şi căruţaşi.
Echipajele
de poliţie au constatat 56 de contravenţii, prevăzute de O.U.G. 195/2002,
privind circulaţia pe drumurile publice, pentru care au fost aplicate amenzi în
valoare totală de 13.835 de lei.
Din
totalul sancţiunilor, 7 au fost aplicate bicicliştilor şi două căruţaşilor,
restul de 47 fiind aplicate altor categorii de participanţi la trafic.
În ceea
ce priveşte măsurile complementare, poliţiştii au ridicat în vederea
suspendării două permise de conducere şi retras 3 certificate de înmatriculare.
·
Sancţiuni
aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier
În ziua de 4 august
2015, lucrători din cadrul
Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul
şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere,
precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 75 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare
totală de 23.600 de lei, au reţinut
în vederea suspendării 5 permise de
conducere şi retras 6 certificate de
înmatriculare.
0 Comentarii