În lipsa lui Noe, la porţile transfigurării…

- A.G. SECARĂ -

Virgil Andronescu – Cronica potopului de după Dumnezeu, Bucureşti, Editura Zorio, 2014.

Literar vorbind, ancorat încă în porturile unui modernism existentialist, în care biograficul ţese referinţe la suferinţele unor Ştefan Petică, Panait Cerna (poeţi din alte timpuri, dar cu o sensibilitate la fel de atinsă de maladiv), Virgil Andronescu scrie o cronică (şi de frate îndurerat – volumul este scris, tipărit în memoria fratelui Vasilică) aproape psalmică, aproape deznădăjduită… Durerea este un mareşal tiranic care ispiteşte şi conduce armatele de cuvinte într-un deşert fără nume, nu înainte de a sădi sentimentul tulburării liniştii celorlalţi, străini şi surzi la strigătele de disperare ale celor încercaţi. Durerea pare a însoţi mesajul, cronica încă de la geneză, unul dintre primele poeme purtând acest titlu…
Simţul estetic îl face să creadă sau măcar să scrie epitafic, de la primele rânduri: sânge din sângele meu/ s-a scurs precum stropii unei ploi/ la început de primăvară/ dinspre pământ spre Cer/ Dumnezeu a prins-o-n palma Sa/ şi-a mai făurit o stea (p.11). Totuşi, cititi intreaga cronica literara aici:
http://www.litera13.ro/2015/08/in-lipsa-lui-noe-la-portile.html

Litera 13, nr 3, iul 2015, p 19-20