Acţiuni pentru prevenirea infracţionalităţii

În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au acţionat pe raza de competenţă, în pieţele de pe raza municipiului, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de comerţ ilicit.
Pe timpul acţiunilor, poliţiştii au legitimat 28 de persoane, au controlat 19 unităţi economice şi au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi Legii nr.145/2014, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, fiind confiscată cantitatea de 370 kg struguri, în valoare de 555 lei.
Cu această ocazie a fost depistat numitul N. Cristian, din oraş Râmnicu Sărat, în timp ce comercializa struguri în piaţa amenajată de pe Şos. Focşani, fără a deţine documente de provenienţă. A fost sancţionat conform Legii 12/1990, iar cantitatea de 370 kg. de struguri a fost ridicată în vederea confiscării.


Poliţiştii i-au identificat pe suspecţii unui furt din locuinţă

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, Biroul de Investigaţii Criminale, în urma activităţilor investigative efectuate, au stabilit şi probat faptul că numiţii G. Nicolae, de 41 de ani, şi S. Silviu, de 30 de ani, ambii din municipiul Brăila, au comis furtul din noaptea de 25/26.07.2015, din imobilul situat în Brăila, str. Gheorghe C.Constantinescu şi au sustras 5.000 euro, 15.000 lei şi circa 100 gr.bijuterii din aur. Prejudiciul total este de 47.000 lei şi nu a recuperat. S-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspecţii menţionaţi în stare de libertate.



Conducea autoturismul, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul

La data de 22.09.2015, lucrătorii P.P.C.Râmnicelu l-au depistat pe D.J.221, în loc.Râmnicelu, pe numitul S. Nicuşor, din loc.Râmnicelu, în timp ce conducea autoturismul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.
Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.
.


Sancţiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier

În ziua de 22 septembrie 2015, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 90 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 29.130 de lei, au reţinut în vederea suspendării 3 permise de conducere şi retras un certificat de înmatriculare.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii