Săptămâna
trecută, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-a prezentat un brăilean
de 40 de ani, care a sesizat faptul că fiica lui, Grosu Maria-Manuela, în vârstă de 15 ani, a plecat în mod
voluntar de acasă, pentru a merge la şcoală, şi nu a revenit până în prezent.
Minora, care
nu are asupra sa cartea de identitate şi nu suferă de boli cronice, a fost
plecată de mai multe ori de la domiciliu anterior, ultima dată fiind găsită de
către poliţişti.
Semnalmente: înălţimea 170 cm, greutatea
de aproximativ 75 de kg, constituţia corpolentă, părul castaniu, lung peste
umeri, ochii verzi.
Îmbrăcăminte şi încălţăminte la data plecării de la domiciliu:
pantaloni tip blue-jeans, de culoare bleumarin, tricou cu mânecă lungă, de
culoare verde, şi ghete bej.
Fata are
asupra ei un telefon mobil, la care utilizează mai multe cartele telefonice.
Poliţiştii Compartimentului
Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila au solicitat darea în
urmărire la nivel naţional a fetei şi desfăşoară activităţi pentru găsirea şi
încredinţarea ei familiei.
![]() |
| Grosu Maria-Manuela |
Persoanele care pot furniza
orice informaţii în legătură cu aceasta sunt rugate să se adreseze celei mai
apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de
urgenţă 112!
·
Accidente
rutiere
Ieri, 11
octombrie, la ora 08:25, V.Costică (55 de ani), din
localitatea Surdila-Găiseanca, judeţul Brăila, în timp ce conducea autoturismul,
pe raza satului Filipești, a pierdut controlul asupra maşinii şi s-a lovit de
un stâlp de electricitate, din beton.
În urma
impactului a rezultat rănirea corporală a şoferului, care a fost transportat la
Spitalul Judeţean Brăila, unde a primit îngrijiri medicale şi a rămas internat
pentru investigaţii.
Poliţiştii
l-au testat cu aparatul etilotest şi a rezultat că nu se afla sub influenţa
băuturilor alcoolice, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru
infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
·
Tot ieri, la ora 11:15, A.George
(27 de ani), din comuna brăileană Chişcani, în timp ce conducea autoturismul, pe
Calea Călăraşilor, către strada Industria Sârmei, pe banda a doua de circulaţie,
în dreptul blocului B2, l-a surprins şi accidentat pe B.Marin (51 de ani), din
municipiu, care traversa strada în zona de acţiune a indicatorului “Trecere pentru
pietoni”.
În urma accidentului, pietonul a suferit vătămări corporale uşoare şi a
fost transportat
la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, rămânând sub observaţie.
Atât conducătorul
auto, cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind
negative, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea
infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
·
Sancţiuni
aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier
În ziua de 11 octombrie 2015,
lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele
rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi
infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor
rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat
15
contravenţii,
pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 9.740
de lei, şi au reţinut în vederea suspendării un permis de conducere.

0 Comentarii