Povești digitale pe tema „Diversitate culturală cu rușii lipoveni din Brăila”

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează în parteneriat cu ȘcoalaGimnazială „Alexandr Sergheevici Pușkin sesiunea de instruire în tehnica poveștilor digitale pe tema „Diversitate culturală cu rușii lipoveni din Brăila”. Activitatea s-a desfășurat în perioada 26-27 februarie 2016, cu participarea elevilor din școala parteneră, coordonați de prof. Mihai Chirsanov, director al unității de învățământ.
Cursul s-a desfăşoară în cadrul proiectului "Agora Culturală @ Biblioteca Ta" implementat de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România în parteneriat cu Jazzmontor AS Norvegia și Asociaţia Culturală Replika. Proiectul reprezintă o modalitate inovatoare de a conștientiza publicul privind valoarea memoriei colective și de a încuraja participarea minorităților la viața culturală.

Cursanții au creat propriile povești pe bază de testimoniale, video sau fotografii despre despre valori culturale, credințele și tradițiile etniei din care fac parte și au posibilitatea de a le împărtăși lumii prin intermediul comunicării online. Utilitatea poveștilor digitale constă în faptul că favorizează schimbul de cunoștințe și idei pe tema diversității culturale, stimulând vocile individuale să se exprime într-o manieră artistică. Cursul Digital Storytelling a fost susținut de trainerii: Laura Caplea și Maria Valentina Sava.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii