Brăileancă dată dispărută


În seara de 13 aprilie, la ora 20:25, o femeie de 64 de ani, din judeţul Constanţa, a apelat numărul pentru urgenţe 112 şi a sesizat că, în jurul orei 14:00, cumnata ei, Ionescu Cristina, în vârstă de 46 de ani, din municipul Brăila, a plecat de acasă şi nu s-a mai întors.
Poliţiştii Compartimentului Urmăriri au efectuat primele verificări şi au stabilit că femeia a comunicat cu familia în jurul orei 17:00, însă nu a dorit să spună unde se află. Ulterior, aceasta nu a mai putut fi contactată, având telefonul mobil închis.
Semnalmente: înălţime 155 cm, ten alb, constituţie normală, păr drept, tuns scurt şi vopsit blond, ochi căprui, fără semne particulare.
Îmbrăcăminte şi încălţăminte: colanţi negri, bluză neagră şi pantofi de culoare bej.
Pentru aceasta a fost solicitată urmărirea la nivel naţional, în vederea găsirii şi clarificării situaţiei.

disparuta Cristina IONESCU


Dosare penale pentru furturi din supermarketuri

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului au fost sesizaţi de către personalul de pază din cadrul unui supermarket din municipiu, despre faptul că a surprins doi bărbaţi, cu vârste de 36 şi 46 de ani, unul din municipiu, iar celălalt din comuna Unirea, care au sustras bunuri din magazin.
Cei doi ar fi trecut de casele de marcat cu produse luate de pe rafturi, cu intenţia să nu le achite.
Pe numele lor au fost întocmite dosare penale pentru infracţiunea de furt.
Bunurile, în valoare de 33 de lei, au fost recuperate.


Accident rutier produs în municipiu

Ieri, la ora 18:50, un brăilean de 27 de ani, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Apollo, la intersecţia cu bulevardul Dorobanţilor, nu a acordat prioritate de trecere, continuându-şi deplasarea, şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un brăilean de 30 de ani, pe bulevard, dinspre Calea Galaţi.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere de 17 ani, din municipu, care a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, nerămânând internată.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţişti de la Biroul Rutier au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


Acţiuni pentru siguranţa rutieră

În ziua de 13 aprilie 2016, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.

Astfel, poliţiştii au constatat 94 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 31.130 de lei, au ridicat în vederea suspendării 3 permise de conducere şi retras 4 certificate de înmatriculare.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii