La data
de 25 iunie, în jurul orei 12:30, un brăilean, în vârstă de 26 de ani, în
calitate de deţinător temporar al unui câine, rasa American Stafforshire, a
scos câinele pe stradă, moment în care, la intersecţia străzii Mihai Eminescu
cu strada Goleşti, acesta a intrat în altercaţie cu un grup de câini comunitari.
Numitul Tudor Virgil Alexandru a scăpat câinele
din lesă iar acesta a muşcat unul din câinii comunitari, omorându-l.
Câinele
este proprietatea unei brăilence, fiind înregistrat la Poliţia Municipiului din
anul 2013.
Tânărul
a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 500 lei, pentru
neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin soldat cu uciderea unui animal
domestic, în conformitate cu prevederile O.U.G. 55/2002, privind regimul de
deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi.
·
Accidente
rutiere în municipiu
La data
de 27 iunie, în jurul orei 05:30, un brăilean, în vârstă de 21 de ani, în timp
ce conducea autoturismul pe strada Împăratul Traian, dinspre Calea Călăraşilor,
nu a adaptat viteza la carosabilul alcătuit din piatră cubică şi a pierdut
controlul volanului, plonjând în fluviul Dunărea.
Conducătorul
auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o
îmbibaţie alcoolică de 0,90 mg/l, şi i-au fost recoltate probe biologice de
sânge.
Poliţiştii
au întocmit pe numele acestuia dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub
influenţa alcoolului.
·
În
cursul zilei de ieri, la ora 13:00, un brăilean, în vârstă de 63 de ani, în
timp ce conducea autoturismul pe strada General Eremia Grigorescu, dinspre strada
Ştefan cel Mare către strada Roşiorilor, la intersecţia cu strada Griviţei a
virat stânga, fără să acorde prioritate de trecere autoturismului condus
regulamentar din sens opus, de către un brăilean, în vârstă de 47 de ani, pe
care l-a lovit, proiectându-l pe scuarul despărţitor al sensurilor de mers.
În urma
accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr, în vârstă de 21 de
ani, pasager în cel de-al doilea vehicul, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, nefiind
necesară internarea.
Conducătorii
auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar în
cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare
corporală din culpă.
·
Acţiuni pentru
siguranţa rutieră
Ieri, poliţişti
din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din
municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni
rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 36 de contravenţii, pentru care au
aplicat sancţiuni în valoare totală de aproape 13.450 de lei şi au ridicat în
vederea suspendării două permise de conducere.
0 Comentarii