Prima zi din ”ZILE ȘI NOPȚI DE TEATRU LA BRĂILA, 2016”. REDESCHIDEREA OFICIALĂ A TEATRULUI DUPĂ CONSOLIDARE SI MODERNIZARE , REVENIREA LUI RADU AFRIM LA BRĂILA CU O INEDITA PREMIERĂ, CONFERINȚĂ marca GEORGE MIHĂIȚĂ, CARICATURĂ ȘI UMOR CU COSTEL PĂTRĂȘCAN
Cea de-a X a ediție a Festivalului ”ZILE ȘI NOPȚI DE TEATRU LA BRĂILA” (19-25 septembrie) se află sub puterea unei sintagme și metafore simbolice.
Teatrul, acest minunat "mecanism de
producere și împărtășire a poveștilor Omului către semenii săi", mai ales
în aceste timpuri complicate și ...fluide are o răspundere majoră, cea de a
îmbina povestea cu contextele istorice, politice și culturale , încercând o
dublare a entertainement-ului cu reflecția și gândirea. Aceasta editie este
definita printr-o selecție riguroasă a
spectacolelor, subsumate acestei
incitante teme, spectacole care, în marea lor majoritate sunt realizate
de regizori tineri, până în 30 de ani.
Teatre cunoscute și recunoscute, autori contemporani celebri și
exemplari, regizori și actori legați prin legământul vârstei sau al profesiunii
lor de credință, stiluri teatrale diverse dar , cumva, complementare,
realizand un program care se adresează, spectatorilor !
O ediție care mai subliniază un mare eveniment, al întregului teatru românesc, redeschiderea
oficială, după 2 ani și jumătate al acestui somptuos teatru, ”MARIA
FILOTTI”. O emblemă a Brăilei si o importantă fereastră a Teatrului Românesc
către alte școli și voci teatrale europene!
Un moment unic, o întâlnire eveniment cu
regizori aflați în prim planul fenomenului teatral național, precum: Radu
Afrim, Cristi Juncu, Erwin Șimșensohn, Sânziana Stoican, Vladimir Anton, Ștefan
Lupu, Slava Sambiși, Adrian Iclenzan, Radu Iacoban, Andrei și Andreea Grosu,
Andrei Măjeri, Dragoș Alexandru Mușoiu, dar și cu actori de excepție: Marius
Manole, Cecilia Bârbora, Medeea Marinescu, Ada Galeș, Emilia Dobrin, Florin
Piersic Jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Florentina Năstase, Ionuț Vișan
ș.a.
Programul zilei :
ZIUA 1 – LUNI, 19 SEPTEMBRIE 2016
SALA AVANTGARDE (Spațiu Cafenea) – ORA 17.00
Conferință a actorului GEORGE MIHĂIȚĂ,
Directorul ”Teatrului de Comedie” din București, pe tema: ”ADOLESCENȚII DE AZI,
ÎNCOTRO?”
SALA AVANTGARDE (Spațiu Cafenea) – ORA 17.33
Vernisajul Expoziției de Caricatură a
artistului COSTEL PĂTRĂȘCAN
HOLUL MONUMENTAL – ORA 17.45
Inaugurarea oficială a clădirii restaurate a
teatrului și Deschiderea celei de a X a ediții a Festivalului ”Zile și Nopți de
Teatru la Brăila”.
SALA MARE – ORA 18.00
PREMIERĂ
TEATRUL ”MARIA FILOTTI” BRĂILA
SUNTRACK
(În căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu
soare)
REGIA și SCENARIUL: RADU AFRIM
SCENOGRAFIA: IRINA MOSCU
VIDEO: MIHAI MATEI
ASISTENT SCENOGRAFIE: ELENA GHEORGHE
Distribuția: ALIN FLOREA, NARCISA NOVAC,
CORINA GEORGIANA BORȘ, VALENTIN TERENTE, IRINA ANGHEL, MIHAI JALBĂ, ANDREI
MORARU, FLORIN STAN, DORIAN CIUTACU, ALEXANDRA GROSU, ANDREEA TEODORA COLȚ,
NIGERI CARAMANLÎ, NADEJDA ISAC
”Un regizor în criză (Alin Florea) și
scenarista lui (Narcisa Novac) merg într-un oraș din sud ( Brăila), să facă un
spectacol despre muzica locului. Toți cei cu care intră în contact îi trimit în
trecut. Însă ei sunt interesați de oferta prezentului și evadează în satele de
la Dunăre . Filmează ce mai e de filmat, încearcă să aducă pe scenă din oamenii
care cântă din pasiune. Într-o noapte, pe când regizorul caută licurici în
Insula Mare a Brăilei, dă peste un grup de adolescenți care petrec la Dunăre.
Suntrack e un amestec de energie solară a
adolescenților ( jucați de ei înșiși , n-aș folosi cuvîntul 'amatori ) , muzica
live ( lipovenească, turcească, tătărească , hip hop, etc) , video ( manele,
muzică de stradă, electro etc) și story-ul simplu al unei întâlniri”.RADU AFRIM
– Regizor
HOLUL MONUMENTAL – ORA 20.45
Moment artistic – SURPRIZĂ oferită de COSTEL
PĂTRĂȘCAN
0 Comentarii