UNIUNEA ARTIŞTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA – FILIALA BRAILA, CONSILIUL JUDETEAN BRAILA - CENTRUL DE CREATIE:
VERNISAJ:
DUMINICĂ, 30 OCTOMBRIE 2016, ORA 12:00
Prezintă dr. Roxana Păsculescu, critic de artă.
EXPOZIȚIA VA FI DESCHISĂ ÎN PERIOADA
30 OCTOMBRIE – 16 NOIEMBRIE 2016
LA GALERIA DE ARTĂ BRĂILA DIN PIATA TRAIAN NR.2
VĂ AŞTEPTĂM! Dr. Roxana Păsculescu, critic de artă: Ioana Crăciun Dobrescu și Cornelia Gherlan expun împreună pictură la Galeriile de artă Brăila. Asocierea lucrărilor celor două artiste pe simeză nu este deloc întâmplătoare. Mai multe elemente comune se regăsesc în stilurile celor două expozante iar pentru clara parcurgere a expoziției este important de remarcat energia cromatică bogată eliberată în tușe de cele mai multe ori vizibile, așternute în forme coerente compozițional.
Reflectarea realității obiective, în operele prezentate este neconvingătoare, chiar atunci când pare că pe pânză se regăsesc fragmente recognoscibile din natură. Puternic, natura este filtrată și recompusă după traiectorii complexe în care direcția și calitatea expresivă a ductului se îmbogățește în planul suprafețelor cu calități cromatice vibratile.
Și dacă asupra posibilei lecturi asociative, am avut deja câteva aserțiuni care mărturisesc această alăturare de stiluri în dubla personală intitulată ”Confluențe”, semnalăm acum și diferențele de așezare plastică a celor două artiste. La Ioana Crăciun Dobrescu remarcăm o rupere provocatoare de tonuri, o dorită împrăștiere de substanță picturală din care ies lizibile câteodată anumite componente figurative. La Cornelia Gherlan însă, căutarea abstractă are adeseori rezultate mai pronunțate, îndepărtarea de natură fiind uneori mai evidentă. Ca urmare a definirii abstractului apar suprafețele picturale mai liniștite. Realizate din tușe vizibile, dar într-un discurs coerent, suprafețele calme asigură echilibrul mult dorit de artistă.
”Confluențe” este expoziția celor două artiste, de poziționare a lor, sub toate aspectele, în arta contemporană.

0 Comentarii