În cursul zilei de ieri, în urma cercetărilor efectuate,
poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat pe un
brăilean, în vârstă de 64 de ani, bănuit că ar fi comis infracţiunile de
violare de domiciliu şi tentativă la viol.
În fapt, în noaptea de 03 octombrie a.c., bărbatul ar fi intrat
fără drept în curtea unei brăilence, în vârstă de 74 de ani, şi ar fi încercat
să întreţină raporturi sexuale cu aceasta.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru
săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă la viol şi a
fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, urmând ca în cursul acestei
zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere
de arestare preventivă.
Bărbatul a fost
încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Brăila.
·
Acţiuni
pentru siguranţa rutieră
În ziua de
24 octombrie, poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat
pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de
contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii
accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 57 de contravenţii,
pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 27.000 de lei, şi au
ridicat în vederea suspendării 11 permise de conducere şi au fost retrase 2
certificate de înmatriculare.
0 Comentarii