Poliția Română a desfășurat o acțiune, la nivel național, în pieţe, târguri, oboare şi în zona adiacentă acestora, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse agroalimentare (carne, ouă, lapte şi altele).
Într-o săptămână, poliţiştii brăileni au constatat 7 infracțiuni, au aplicat 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei, și au fost confiscate peste 200 kg de carne, peste 3.500 kg de fructe și legume.
În perioada 12 - 18 noiembrie a.c., sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române, 154 de polițiști brăileni, dintre care 94 de ordine publică, 11 de la investigarea criminalității economice şi 49 de la rutieră au acționat în piețe, târguri și oboare, precum și în zonele adiacente acestora.
Acțiunea a fost desfășurată pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse agroalimentare (carne, produse din carne, ouă, lapte şi altele), în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă.
La activități au participat și 8 funcționari de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentelor și 2 de reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Astfel, în această perioadă, la nivelul judeţului Brăila, au fost efectuate 29 de acţiuni de control, în cadrul cărora au fost verificate 110 societăţi comerciale şi 106 persoane fizice.
În urma acțiunilor, echipele de control au constatat 7 infracţiuni, dintre care 2 de evaziune fiscală şi 5 pentru alte genuri, pentru care au întocmit dosare penale.
De asemenea. au fost aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.275 de lei, și au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 12.004 de lei.
Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare totală de 32.138 de lei, respectiv 225 kg de carne şi produse din carne, 3.936 kg de legume și fructe, precum și alte produse (cupru, alcool).
0 Comentarii