Picături de legendă brăileană. Dintr-o istorie ilustrată.

- Virgil ANDRONESCU -



În această seară de joi, 10 noiembrie 2016, la Biblioteca Județeană Panait Istrati din Brăila s-a desfășurat lansarea albumului foto-documentar Monumente istorice ale oraşului Brăila – o istorie ilustrată şi mapa turistică numită Picături de legendă brăileană. Cartea Monumente istorice ale oraşului Brăila – o istorie ilustrată reprezintă cel de al doilea volum al albumului Aleiul Cuza şi alte monumente – o istorie ilustrată. Cele două volume purtând semnătura profesorului Ioan Munteanu, acestea aparținând proiectului Oraşul ca moştenire pentru viitor, clădiri de patrimoniu şi interes turistic, Consiliul Judeţean Brăila finanțându-l prin Programul pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes judeţean – cultură, sport pentru anul 2016, fiind implementat de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România – Filiala Brăila.



Proiectul realizează promovarea patrimoniului arhitectural și a imaginii orașului Brăila, consolidarea identității culturale brăilene prin produse editoriale de calitate, promovarea turismului cultural în centrul istoric al orașului, atragerea atenției asupra necesității protejării și conservării acestui patrimoniu arhitectonic unic. Corina Ciuraru- manager de proiect: Cele două volume reprezintă un proiect de suflet care ne dorim să trezească interesul pentru istoria şi memoria culturală locală, nu numai brăilenilor, dar şi tuturor celor care sunt interesaţi de Brăila. Finanţarea binevenită a Consiliului Judeţean Brăila, prin aceste două albume, se întoarce astfel către brăileni, ca un omagiu adus frumuseţii acestui oraş şi locuitorilor lui.
Francisk Iulian Chiriac - președintele Consiliului Județean Brăila, Marian Viorel Dragomir - primarul Brăilei, Ana Hărăpescu - director Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Brăila, Marian Ion - arhitect șef al municipiului Brăila, Costel Drăgan - arhitect șef al județului Brăila,  Constantin Toader - profesor și Dragoș Adrian Neagu - directorul Bibliotecii Județene Panait Istrati au fost cei care au prezentat evenimentul editorial.






 

Lansarea s-a ținut în Sala de Lectură a Bibliotecii Județene și a fost moderat de Corina Ciuraru, șef serviciu în cadrul Bibliotecii. Acest eveniment a fost unul impresionant și s-a remarcat în mod deosebit prin numeroasa participare a unui publicului elevat, prin participarea- în calitate de prezentatori ai materialului editorial, a reprezentanților de vârf a celor mai importante instituții administrative și culturale din Brăila, dar mai ales prin calitatea expunerilor pe marginea volumului lansat!

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii