În perioada 24 februarie – 6 martie 2017, pe
Galeriile Brăila Mall, are loc cea de-a VIII-a ediție a acestui eveniment dedicat ONG-urilor din municipiul și județul Brăila.
Mărțișoare vesele, bijuterii unicat, accesorii colorate, decupaje pe
lemn și sticlă, felicitări tematice, semne de carte, magneți, bomboane,
săpunuri naturale, produse realizate din hârtie, lână, lemn, mărgeluțe,
plante uscate, mărțișoare corșetate și multe alte creații frumoase reprezintă
rezultatul efortului unor elevi și profesori voluntari, dar tinerilor cu
dizabilități din cadrul organizațiilor nonguvernamentale.
Locul este prietenos, iar ”meșteșugarii” sunt dornici
să vândă cât mai multe produse deoarece banii stransi
vor fi utilizați pentru sprijinirea unor persoane, organizatii sau familii care
sunt cu adevarat în situație specială.
Cei
interesați să poarte ori să dăruiască un mărțișor sunt așteptați la deschiderea
targului, vineri, 24 februarie 2017, începând cu ora 10.00, la Brăila
Mall.
Evenimentul
este organizat de Primăria Municipiului Brăila și Brăila Mall.
Organizațiile și
asociațiile participante sunt: Asociatia “Viitorul Sperantei”, Asociatia
Umanitara “Stefanos” impreuna cu Sirbu Victor Stefan, Asociatia pentru
dezvoltarea Liceului “GH. K. Constantinescu”, Fundaţia “Lumina”, Asociaţia “Trebuie”, Asociatia
“Familia” Braila, Asociatia “SOS Autism” Braila, Asociatia ”Botez Vlad Sergiu”,
Organizatia
Nationala «Cercetasii Romaniei» -Club Braila, Clubul Studentilor din
Universitatea «Constantin Brâncoveanu», Școala Primara « Dr. Luca »,
Şcoala Gimnazială nr 5 ”Nikos Kazantzakis”, Colegiul
Tehnic ” Edmond Nicolau”, Asociatia de Binefacere "Diaconia"-Caminul Sperantei,
Asociatia “Noi si Tu”, Atelierul Lui Catrinel, Asociatia Art-Terapie.CES.AU,
Asociația Persoanelor cu Dizabilități Fizice - Club Sportiv ”Special Friends”
Brăila.
Directia de Cultura, Invatamant, Sport si Turism
Primaria Municipiului Braila

0 Comentarii