Identificat şi cercetat penal pentru furt



La data de 27 mai a.c., ora 16:30, o femeie, în vârstă de 59 de ani, din comuna Râmnicelu, a sesizat, prin apel 112, faptul că, în perioada 25-27 mai a.c., persoane necunoscute i-au sustras furtunurile tip picurători şi ţevile din plastic, ce erau depozitate pe un teren din extravilanul localităţii, fără a fi asigurate.
În urma cercetărilor efectuate, la data de 28 iunie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Râmnicelu l-au identificat pe un localnic de 27 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Prejudiciul, în valoare de 1.500 de lei a fost recuperat de poliţişti şi predat persoanei păgubite, iar în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
           
·                     

          Acţiuni preventive desfăşurate de poliţiştii brăileni
      
În zilele de 27 şi 28 iunie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, în municipiu şi judeţ, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Cu această ocazie, poliţiştii au verificat 11 unităţi comerciale, legitimat 206 persoane şi au verificat 143 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 53 de şoferi.
De asemenea, aceştia au constatat 66 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 22.680 de lei, dintre care 48 au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 14 la Legea 61/1990 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi patru la alte acte normative.
Ca măsură complementară, poliţiştii au retras două certificate de înmatriculare.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii