După lupte intestine și
seculare care au durat aproximativ o jumătate de an, Brăila a ajuns una dintre cele mai importante aşezări ale
sudului patriei noastre. Un oraș cu istorie tumultuoasă, cu viaţă socială
așezată și cu bunăstare economică chiar și până în urmă cu aproape 30 de ani;
după celebra basculare a regimului comunist, Brăila s-a afundat din ce în ce
mai mult în anonimatul istoriei contemporane și pentru majoritatea
locuitorilor, ce-i poartă la sân bătrâna așezare Danubiană, viața a devenit un
calvar. De-a lungul celor 27 de ani ai strâmbei democrații mulți dintre
cetățenii județului au renunțat parțial sau definitiv la baștină căutându-și
norocul prin străinătățuri. Întreg sudul patriei, de la Teleorman și până
departe…spre nordul Moldovei, a devenit notorie pentru tot românul mizeria
morală generată de timpurile din urmă conduse de cârmuitori vremelnici care au
adus țărișoara la ruină. Pentru toți aceștii satrapi ai nației române firescul
şi normalul e acest dezastru, iar poporul i-a votat și răs-votat până în zilele
noastre. Gloriosul trecut a fost lăsat în urmă, s-au cules de către unii doar
roadele a ceea ce mai rămăsese bun din munca părinților și bunicilor noștri şi
s-au hotărât mai marii zilei să meargă tot înainte trăgând după ei- într-o
viziune a binelui personal, doar lumea lor nelegiuită lăsând cu bună știință societatea
în zona preistoriei umanității. Au început distrugerea prin a crea un alt tip
de societate prin care au sclavit ori alungat peste granițe tineri talentaţi şi
inteligenţi care nu își mai găseau rostul în această societate românească de
tip schizoid. Lipsa condiţiilor prielnice afirmării în mai toate domeniile,
prin care aceştia să poată rămâne locului, pentru a pune umărul la ridicarea
economică şi socială și pentru a face viaţa mai frumoasă lor, familiilor
acestora cât și semenilor i-a alungat pe tot mapamondul. Partidele politice-
răsărite ca ciupercile după ploaie, în toți acești ani, nu au avut cu adevărat nevoie
de cetăţenii onești decît în ai folosi ca masă de manevră ușor manipulabilă la
vot și au fost doar rampă de lansare a multora dintre așa-zișii politicieni. Trecutul
nu a rămas în urmă- așa cum ni se spală creierele zi de zi, și mai abitir ca
niciodată ne bântuie golănește prin reprezentanţi ai clasei politice care
mutilează România şi obstrucţionează- prin prostie, lașitate, hoție, minciună
și alte astfel de calități, începutul unei vieți curate într-o societate
modernă şi civilizată, împiedicând prosperitatea şi îngrădind gândirea liberă
și modernă. Oare cine se aştepta la o aşa regenerare a hidrei comuniste, la o
așa de acerbă adversitate din partea politicienilor post-decembriști? Foarte
puțini compatrioți se poate să fi avut un așa de dezvoltat simț olfactiv încât
să poată simți mirosul putregaiului ce avea să ne năpădească până la sufocare!
Că, în rest…, e țara plină de nebuni și de proști care mai de care mai fuduli
și înavuțiți material. Poporul a mers la urne pentru a semna, de fiecare dată
mai neghiobește, certificatul de naştere
al noului tip de Om Nou ale cărui lătrături politruciste și ale cărui zoaie ţin
amărășteanul cu ochii zgâiți pe sticla înveninată ori pe hârtia defrișătoare de
păduri. După succesul de la urne a urmat gâlceava pentru binele poporului: câțiva nebuni au aruncat cu piatra în Guvern, iar niște
proști au sărit după ea s-o scoată…curată! Dar, incredibil, am apucat să trăiesc
marea bucurie…de fost teleormănean: unirea
politică a Teleormanului cu Brăila,
cu nobilul și principalul
scop de însănătoșire morală și prăpăstuire materială a patriei! Dar e foarte
bine și va fi și frumos! Bucurie mare e și-n restul țării! Nu vor mai pleca
oamenii peste hotare, conjunctural şi nu oportunist soarele va străluci pentru
toţi ce-i care îl vor, iar minciuna cu luminiţa de la capătul tunelului va fi
uitată! Brăila mea
și Teleormanul meu aveau nevoie urgentă de ceea ce s-a întâmplat zilele astea!
O nouă axiomă s-a deschis oamenilor, speranţele au renăscut şi totul, sper, de
acum înainte va intra în normal. Aceasta reprezintă punctul de unde trebuie să
începem, să restaurăm ca pe cel mai de preţ monument, alegând puritatea
conştiinţelor celor doi titani ai politicii actuale: prim-premierul Liviu Dragnea și prim-ministrul Mihai Tudose. Nici de cei parlamentari cu
suflare puternică şi cu experienţă nu trebuie să uităm, nu trebuie să ne
debarasăm de bărbații politici așa ca de un balastru! Tot ce e al lor trebuie
recuperat şi folosit în sens particular pentru a le face traiul mai bun. Pămpălăul
de la Cotroceni, Santa Klaus, are de acum înainte un scut, un refugiu,
împotriva oamenilor sus cocoţaţi şi pietrificaţi în trecut; numai astfel se va
revigora societatea, țara, patria, partidul și farul său călăuzitor şi un suflu
nou se va revărsa din această alcătuire de miniștri oneşti şi cu simţire
profundă! Lansarea noii Românii a fost una vizibilă, una încărcată de optimism
şi concepte noi cu privire la colaborarea cu instituţiile statului de drept,
instituţiile administrației publice şi cu cele private, într-un nou şi îndrazneț
program de guvernare. Nevoile comunităţii sunt numeroase, sunt acute şi rămân-
în atenția triunghiului Dragnea-Tudose-Iohannis, cele mai importante! Vocea
caldă, pornită din suflete de pesediști, va fi una a nevoilor stringente şi se
va face auzită în toate cele patru zări. Vocea răguşită, vocea răstită şi
înţepenită în limbaj grobian va fi înlocuită de blândeţea cuvintelor exprimate de
liderul maxim. Îndrăzneala din Îndrăznește să crezi…va lua locul tupeului efervescent.
Despre aceste deziderate a vorbit şi Liviu Dragnea prin glasul blând al lui
Mihai Tudose, unul dintre politicienii de frunte ai Brăilei, în intervenţia domniei sale după
însăilarea cabinetului. Televiziunile sistemului au făcut posibilă
vizibilitatea tovarășului ( prim- ) ministru, interfața liderului noii
revoluții naţionale din PSD, Parlament, Guvern, etc. Realizându-se această relansare
şi devenind mai vizibilă, astfel mai interesantă, acesta apreciind cu
sinceritate obiectivele ce şi le-au trasat Partidul-România și Poporul,
semnalizând că aceste manevre sunt necesare şi obligatorii în societatea
actuală. Brăila
e municipiul de care m-am îndrăgostit! Dar nici cu Teleormanul nu-mi e rușine! Trebuie ca acest viitor frumos să pornească de
la dorinţele tovarășilor şi să ajungă în prag de 2018 la recuperări și
realizări maxime prin unirea prezentului luminos cu trecutul luminat, precum
două păsări într-un zbor. Partidul și cârmaciul sunt portanţa de care avem
nevoie pentru ca generaţiile viitoare să poată trăi demne într-un Teleorman
demn și-o Brăilă demnă, într-o ţară demnă și care se vrea primită cu braţele
deschise în lumea civilizată așa precum Santa Klaus ori Liviu Dragnea pe la
Înalta Poartă a lui Trump. Poate că sunt pasional, pe alocuri par a fi naiv,
dar cred cu tărie în această deschidere de noi şi sincere idealuri! Ce ne-am
face dacă am rămâne în lumea propusă şi construită de lașii liberali, de
aproape decedații țărăniști și cum ne-am mai uita în ochii copiilor şi
nepoţilor noştrii dacă ne-am lăsa sufletele şi minţile în mâinile unor
neisprăviți? Ce viitor ar mai avea aceste județe dacă nimeni nu ar mai mişca
măcar un deget, dacă am lăsa latente gândurile…, ideile strălucite şi
idealurile de mai bine clocite de aleși? Cred cu sinceritate că am rămâne
amorţiţi, aşa cum unii ne tot îndeamnă să credem, în neputinţa noastră de a
schimba această lume de la marginea lumii! Pesediștii cu vastă experienţă
proletar-milițienească şi-au înhămat spiritele, ca pe un Pegas, la împlinirea
bunăstării românilor şi crezul acestora într-o viaţă mai bună a brăilenilor și
teleormănenilor a început să prindă viaţă, să învingă armatele puse contra
civilizaţiei şi civismului, traiului decent şi libertăţii de a gândi cu
creierul nostru. Politica pesedistă deja
cântă, Maestrul-dirijor deja a bătut măsura cu trandafiri-i fermecați, cântecul
internaționalei…și Oda bucuriei deja se face auzită în cele patru zări! Ritmul
ideilor e unul armonios, sunetul idealurilor redau ecouri plăcute, tăria
cuvintelor aşternute în Programul de guvernare zguduie mitocănia şi lasă loc
bunului simţ. Cabinetul Dragnea-Tudose ( Teleorman-Brăila ) a început să
lucreze, dincolo de orice reţinere inerentă oricărui nou început, a solidarizat persoane şi personalităţi
ale Brăilei şi nu numai, a deschis un orizont până nu demult nici măcar
imaginat de popor. Pilonii acesteia sunt bine inrădăcinaţi în principii moderne
şi sănătoase, în principiile moralei creştine şi a credinţei că Trebuie să
crezi! La această mult-aşteptată şi bine-venită naştere a unei Noi Ere, că la
Vremuri Noi Tot Noi, au luat parte cu bucurie în suflet şi cu largă deschidere telectuală
personalităţi marcante cum ar fi votanții tradiționali, demni tovarăși din
cadrul altora…, cum ar fi…cei care perpetuu derulează activităţi importante,
proiecte în curs de implementare, toate în slujba cetăţenilor Teleormăneni și Brăileni
şi cu ei împreună pentru dezvoltarea simţului social-democrației. Brăila avea nevoie de un
Om al Brăilei, născut, crescut şi – mai ales!, educat pe meleagurile pitoreşti
ale lui Fănuş Neagu şi Panait Istrati. Aceşti bravi și nemaipomeniți…şi-au
atins minunatul ţel! Acum, nu rămâne decât să avem grijă să creştem cât mai
frmos şi mai armonios acest nou copil al viitorului super-democratic, să ajutăm
ca el să crescă mare întocmai ca Făt-Frmos din poveste, pentru ca în scurt timp
să ne poată răsplăti însutit. Primul
bărbat al Brăilei va aduce această comoară, cât o povară, în timpurile ce va să
vină, precum lumina soarelui răsărit deasupra Brăilei contemporane şi
viiotare!
Cine dorește să știe mai multe despre tovarășul Tudose să se intereseze... Durere mare în sufletul reapectabilei doamne care l-a avut în clasa ca elev... Jalnică mândrie a brăilenilor și teleormănenilor!
Cine dorește să știe mai multe despre tovarășul Tudose să se intereseze... Durere mare în sufletul reapectabilei doamne care l-a avut în clasa ca elev... Jalnică mândrie a brăilenilor și teleormănenilor!

0 Comentarii