Poliţiştii brăileni acţionează, în fiecare weekend, în municipiu şi judeţ,
pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă,
precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
În zilele de 23
şi 24 iunie a.c., poliţişti din cadrul
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat
atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona unităţilor
cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat
corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor
ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe timpul
activităţilor, au fost verificate 83 de astfel de
societăţi comerciale, legitimate 578 de persoane, dintre care 62 controlate
corporal sumar, şi oprite în trafic peste 350 de autovehicule, fiind testaţi cu
aparatul etilotest 44 de şoferi.
De
asemenea, au fost constatate 8 infracţiuni şi 179 de contravenţii,
pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 54.000 de
lei.
Dintre amenzile
aplicate, 137 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice, 26 conform Legii
61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire
socială, a ordinii şi liniştii publice, 8 conform Legii 12/1990 privind
protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 4 la Legea
145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din
sectorul agricol, şi 3 la alte acte normative.
Ca măsuri
complementare, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 17 permise de conducere, au retras 3
certificate de înmatriculare şi au ridicat în vederea confiscării 965 de kg de
legume şi fructe, 26 de sticle de băuturi alcoolice şi alte produse alimentare,
bunuri în valoare totală de peste 10.000 de lei.
Exemple: *La data de 23 iunie a.c., poliţiştii l-au depistat în trafic pe
un brăilean, în vârstă de 49 de ani, în timp ce transporta cu autoturismul, pe
DN 22B, cantitatea de 267 kg de fructe şi legume, fără a deţine documente de
provenienţă.
** Tot pe DN 22B,
poliţiştii au depistat-o şi pe o brăileancă de 39 de ani, în timp ce transporta
cu autoturismul cantitatea de 22 kg de struguri, fără a avea documente de
provenienţă pentru acestea.
*** De asemenea,
poliţiştii l-au depistat şi pe un brăilean de 37 de ani, în timp ce transporta
cu autoturismul, pe DE 87, cantitatea de 650 kg de fructe şi legume fără a avea
pentru acestea documente de provenienţă.
În toate cele
trei cazuri, conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă,
iar marfa în cauză a fost ridicată în vederea confiscării, conform Legii
12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale
ilicite.
**** La data de 24
iunie a.c., în jurul orei 22:00, poliţiştii l-au depistat, în incinta unui cafe-bar
din oraşul Însurăţei, pe un localnic de 18 ani, care avea asupra sa un baston
telescopic din metal, în lungime de 62 de cm.
În cauză a fost
întocmit dosar penal pentru portul fără drept de obiecte periculoase.
***** La ora 22:30, poliţiştii l-au depistat în
trafic pe un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din oraşul Însurăţei, în timp
ce conducea autoturismul, pe raza
localităţii de domiciliu, sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testarii
acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibaţie alcoolică de 0,22 mg/l
în aerul expirat.
Pe numele său a
fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa
alcoolului.

0 Comentarii