Depistat de poliţişti şi încarcerat pentru înşelăciuni prin metoda „Accidentul”



În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii domiciliare, pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi, la două persoane bănuite de comiterea a patru infracţiuni de înşelăciune prin metoda accidentul.
Atât cele două persoane, o brăileancă şi un gălăţean, cu vârste de 51, respectiv 32 de ani, cât şi un brăilean, în vârstă de 27 de ani, deţinut al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi, au fost aduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila pentru audieri.
În fapt, în perioada 15 iunie – 5 iulie a.c., persoanele bănuite ar fi înşelat patru brăileni, comunicându-le acestora, telefonic, faptul că rude apropiate ar fi provocat un accident rutier şi că este necesar să le dea diferite sume de bani pentru a-i ajuta să scape de răspunderea penală, creându-le acestora un prejudiciu în valoare totală de 14.900 de lei şi 480 de lire.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune şi tăinuire.
Gălăţeanul a fost reţinut de către poliţişti, pe bază de ordonanţă, pe o perioadă de 24 ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În cursul acestei zile a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

·                     


Identificaţi şi arestaţi pentru tâlhărie

La data de 5 iulie a.c., ora 19:20, o brăileancă de 68 de ani a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe o bancă de pe Calea Galaţi, doi bărbaţi necunoscuţi i-au sustras, prin smulgere, un cercel.
În urma verificărilor efecutate, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale i-au identificat, pe strada Carantina, din municipiu, pe doi tineri, ambii în vârstă de 21 de ani, din Brăila, bănuiţi de comiterea faptei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tâlhărie, iar cei doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pe o perioadă de 24 ore, şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Cei doi bănuiţi au fost prezentaţi, ieri, instanţei de judecată, care a dispus faţă de aceştia măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.

·                     

Cercetaţi penal şi reţinuţi de poliţişti pentru spălarea banilor şi înşelăciune

La data de 6 iulie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în aplicare două mandate de aducere, a unor brăileni, cu vârste de 30, respectiv 32 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de spălare a banilor, înşelăciune şi tentativă la infracţiunea de înşelăciune.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada august 2014 – martie 2015, prin postarea pe Internet a unor anunţuri fictive de vânzare a unor maşini, persoanele bănuite ar fi înşelat mai mulţi cetăţeni francezi, cauzându-le acestora un prejudiciu în valoare totală peste 55.000 de euro.
          Aceştia intrau în posesia banilor prin intermediul altor persoane, cărora le solicitau să-şi deschidă conturi bancare în Cehia, folosindu-se de diferite pretexte.   
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cei doi bănuiţi au fost reținuţi de poliţişti, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor, complicitate la înşelăciune şi înşelăciune, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În cursul acestei zile vor fi prezentaţi instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

·                     

Cercetat penal pentru conducerea sub influnţa băuturilor alcoolice

La data de 6 iulie a.c., ora 19:20, poliţiştii rutieri l-au depistat în trafic, pe Bulevardul Dorobanţilor, pe un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o îmbibaţie alcoolică de 0,59 mg/l în aerul expirat, şi a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii i-au întocmit acestuia dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. 
                                            
·                     

Accident rutier pe de DE 584

La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 17:00, un brăilean, în vârstă de 53 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe prima bandă a DE 584, dinspre localitatea Vărsătura către Albina, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a virat stânga, intrând în coliziune cu un alt vehicul, conduns regulamentar de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Unirea, pe cea de-a doua bandă, în acelaşi sens de mers.
 În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a tuturor ocupanţilor celor două autoturisme implicate, fiind vorba despre şapte persoane, cu vârste cuprinse între 13 şi 53 de ani. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

·                     

Acţiuni preventive desfăşurate de poliţiştii brăileni
      
În ziua de 6 iulie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, Poliţiei Oraşului Făurei şi cei din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, în municipiu şi judeţ, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Cu această ocazie, poliţiştii au verificat 9 societăţi comerciale, legitimat 58 de persoane şi au verificat 43 de autovehicule.
De asemenea, aceştia au constatat 63 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 17.500 lei, dintre care 48 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 8 la Legea 61/1990 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 5 la Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, şi 2 la alte acte normative.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii