Poliţiştii brăileni acţionează, în fiecare weekend, în municipiu şi judeţ,
pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă,
precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
În zilele de 30
iunie şi 1 iulie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei
Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală
arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi
în localităţile din mediul rural, în zona unităţilor cu profil discotecă, club,
cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi
siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a
principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe timpul
activităţilor, au fost verificate 47 de societăţi
comerciale, ocazie cu care au fost instruiţi 21 de angajaţi, legitimate 233 de
persoane şi oprite în trafic peste 151 de autovehicule, fiind testaţi cu
aparatul etilotest 60 de şoferi.
De
asemenea, au fost constatate 62 de contravenţii, pentru care au fost
aplicate sancţiuni în valoare totală de 16.500 de lei.
Dintre amenzile
aplicate, 36 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice, 17 conform Legii
61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire
socială, a ordinii şi liniştii publice, 4 conform Legii 12/1990 privind
protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi 5 la
alte acte normative.
Ca măsuri
complementare, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere, au retras trei
certificate de înmatriculare.

0 Comentarii