RAZII ŞI ACŢIUNI PREVENTIVE DE AMPLOARE, DESFĂŞURATE DE POLIŢIŞTII BRĂILENI
Poliţiştii
brăileni acţionează, în fiecare weekend, în municipiu şi judeţ, pentru
prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum
şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
În zilele de
22 şi 23 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor
orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de
jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din
mediul rural, în zona pieţelor şi a unităţilor cu profil discotecă, club,
cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi
siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a
principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe timpul
activităţilor, au fost verificate 115 societăţi comerciale, legitimate 615 persoane, dintre care 23 au fost controlate corporal, şi
oprite în trafic 148 de
autovehicule, finnd testaţi cu aparatul etilotest 25 de şoferi.
De
asemenea, aceştia au constatat două infracţiuni şi 166 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în
valoare totală de 59.350 de lei.
Dintre amenzile
aplicate 87 au fost pentru
încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice, 39 conform
Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de
convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 15 la Legea 12/1990 privind
protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 15 la Legea
145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din
sectorul agricol, şi 10 la alte acte
normative.
Ca măsuri
complementare, poliţiştii au reţinut 4
permise de conducere, au retras 3
certificate de înmatriculare şi au confiscat canitatea de 13.120 kg de porumb şi 963
kg de struguri.
Exemple: * La data de 22
septembrie a.c, în jurul orei 10:00, poliţiştii l-au depistat, într-o piaţă din
municipiu, pe un bărbat, din judeţul Vrancea, în timp ce oferea spre vânzare
cantitatea de 963 kg de struguri fără a deţine documente legale de provenienţă.
Acesta a fost sancţionat
contravenţional cu amendă, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 12/1990,
iar marfa a fost ridicată în vederea confiscării.
**
Vineri, 22
septembrie a.c., în jurul orei 20:00, poliţiştii l-au oprit în trafic, pe raza
comunei Movila Miresii, pe un localnic, în vârstă de 35 de ani, care conducea
autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării
acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o îmbibaţie alcoolică de 0,30 mg/l în aerul expirat, pe numele
său poliţiştii întocmind dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub
influenţa alcoolului.
***
Ieri, la ora 6:10,
poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în trafic, pe Şoseaua
de Centură, pe un bărbat, din comuna Movila Miresii, în timp ce transporta
porumb cu un ansamblu de vehicule, format dintr-un autotractor şi semiremorcă.
În urma
verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că pentru cantitatea de 13.120
kg de porumb acesta nu deţinea documente de provenienţă.
Bărbatul
a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului, unde a fost sancţionat contravenţional
cu amendă, în valoare de 3.000 de lei, conform O.U.G. 12/2006 privind
stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a
produselor procesate din cereale, iar marfa, în valoare de 13.120 lei, pentru
care nu s-au putut prezenta documente, a fost confiscată şi predată unei
societăţi de profil, în vederea valorificării.



Comentarii
Trimiteți un comentariu