Mariana Nicolesco:
«Menţinem la cel
mai înalt nivel cultul şi exerciţiul tradiţiilor
care au făcut
gloria Artei Cântului»
Salutând, în
prezenţa autorităţilor brăilene, cei aproape 100 de tineri artişti participanţi
la ediţia din acest an a Cursurilor sale de Măiestrie Artistică, Mariana
Nicolesco spunea:
«Inaugurăm în acest moment ediţia 2018 a
Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, a căror semnificaţie şi
importanţă sunt exprimate de însăşi prezenţa aici a aproape 100 de tinere
talente lirice dornice să se ridice, fiecare, la nivelul cel mai înalt al
propriilor mijloace artistice.
Artă sacră prin
excelenţă, dintotdeauna cântul a adus oamenilor o stare de bucurie, de înălţare
spirituală, şi un sentiment de comuniune.
Iar muzica de
operă a unit teatrul cu arta cântului, într-un demers de exaltare a ceea ce
poate exprima, la cel mai înalt nivel, vocea umană.
Iată însă că trăim
acum o perioadă istorică mai puţin fastă a spectacolului de operă, în care
supremele valori ale acestei arte, vocea şi cântul, de care vorbeam, sunt
trecute pe un plan secundar, în favoarea scadentelor şi scandaloaselor adesea,
regii aşa-zis “originale”.
Iată de ce acţiunea
noastră, aici, are un potenţial salvator, menţinând la cel mai înalt nivel
cultul şi exerciţiul tradiţiilor care au făcut gloria artei noastre. Iată de ce
are o semnificaţie excepţională pentru noi aprecierea superlativă pe care ne-o
acordă în splendida sa carte Un alt cânt
al lui Marte. Cântul iubirii, marele muzicolog italian Paolo Isotta, carte
pe care o găsim şi în foaierul teatrului şi în librăria alăturată.
Iată de ce voi,
artiştii lirici, care vă dăruiţi eroic vocaţiei voastre, aveţi toată
admiraţia şi tot sprijinul meu.
Prezenţa de-a
lungul anilor a peste 2700 de tinere talente din 50 de ţări şi 5 continente la
manifestările Darclée are, dincolo de dimensiunea artistică excepţională,
semnificaţia recunoscută de UNESCO de factor
de pace în lume, şi suntem onoraţi şi mândri să ne bucurăm de Înaltul
Patronaj al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.
Anul 2018 este
anul celebrării Centenarului Marii Uniri, al întregirii ţării noastre, moment
de supremă împlinire a visului dintotdeauna al românilor. Şi este ocazia celebrării
a 650 de ani de atestare documentară a Brăilei, oraş străbătut de Dunăre, care e
o cale imperială a circulaţiei valorilor dinspre lume spre noi şi dinspre noi
spre lume. Valori pe care le-am prezentat aici cu brio, an de an, aşa cum vom
face şi acum onorând geniala creaţie a lui Gioachino Rossini la 150 de ani de
la trecerea sa la cele veşnice.
Brăila, dragi prieteni, e între altele, oraşul în
care s-a născut legendara soprană Hariclea Darclée, căreia îi dedicăm marea
noastră întrunire anuală în numele artei, al muzicii, al cântului, al vocii
umane.
Bine aţi venit dragi artişti din ţara noastră şi
din Republica Moldova, din Austria şi din Polonia, din Armenia, din Turcia şi din îndepărtata
şi tot mai apropiata Chină».
Legenda
foto:
În aplauzele entuziaste ale tinerilor artişti
veniţi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master
Classes, oferite de Mariana Nicolesco, şi sub privirile încântate ale
Primarului Brăilei, Domnul Viorel Marian Dragomir şi ale Doamnei Viceprimar
Doiniţa Ciocan, marea soprană primeşte din partea Directorului Muzeului Brăilei
Carol I, Profesorul Ionel Cândea,
Membru Corespondent al Academiei Române, Diploma
de Onoare şi Medalia Jubiliară
marcând cei 650 de ani de atestare documentară a Brăilei.

0 Comentarii