În ultimii 10 ani în spațiul sud estic al țării au început să apară
manifestări dedicate cărții. În acest context general, Primăria
Municipiului Brăila în parteneriat cu instituția Consiliului Județean și
Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”, organizează prima ediție a
Târgului de Carte.
Această manifestare are loc la ceas aniversar
pentru aceste locuri, Brăila sărbătorind alături de întreaga țară 100 de
ani de la Marea Unire din 1918, dar și 650 de ani de atestare documentară a municipiului.
Târgul va avea loc în perioada 3 – 7 septembrie, și se va desfășura în
aer liber, pe spațiul pietonal delimitat de Strada Mihai Eminescu,
programul de vizitare fiind între orele 10.00- 20.00.
Editurile
participante sunt: Cununi de Stele, Cartex, Istros, Nemira, Saeculum,
Proilavia, Torent Press, Tritonic, Shiva Books, Vivaldi dar și
papetăriile: Panimis, Spectrum și Temptis.
În plus, trei seri la
rând, pe 4, 5 și 6 septembrie, începând cu orele 18.30 vor avea loc
concerte susținute de Magda Duțu și Dan Music Band, Chroma Project și
Antic.
Deschiderea oficială are loc luni, 03 septembrie, la ora 11.00.

0 Comentarii