Pentru orice turist care vizitează pentru prima dată oraşul Măcin şi împrejurimile sale şi ajunge în faţa unor munţi de dimensiunile unor dealuri experienţa este frapantă, iar dorinţa de a afla mai multe despre zona respectivă creşte vertiginos.

Sursa hartă – Andrei Raftopol
Resursele turistice naturale nu lipsesc din zona oraşului Măcin, dimpotrivă fac ca acest loc să fie unul care stârneşte interesul turiştilor de la an la an.
Un exemplu în acest sens este Parcul Național Munții Măcinului, care, de la an la an, stârneşte un inters din ce în ce mai mare trecătorilor şi contribuie la o mai bună cunoaştere de către români şi străini a zonei dobrogene.
Parcul Naţional Munţii Măcinului a fost declarat Rezervație a Biosferei în anul 1998, fiind singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice stepei se întâlnesc alături de păduri submediteraneene și balcanice. În Parcul Naţional Munţii Măcinului se întâlnesc peste 3.400 de specii de floră și faună, dar și suprafețe importante de vegetație stepică.
Parcul Naţional Munţii Măcinului este parte integrantă a Reţelei Natura 2000, fiind singurul parc naţional din Europa constituit pentru protecţia şi promovarea biodiversităţii din bioregiunea stepică.
Unicitatea peisagistică este dată de formațiunile megalitice granitice și contrastul dintre peisajul de stepă de pe creste și vegetația forestieră de la baza munților. CITITI INTREG ARTICOLUL AICI: https://turism-macin.ro/ro/resurse-turistice/naturale/muntii-macinului/