Astăzi, miercuri 23 octombrie 2019, am asistat la un spectacol- de aproximativ 60 de minute, prezentat de Grupul Nino Nino- care în cele doar câteva luni de activitate, fie şi sporadică, și-a arătat în câteva spectacole valoarea artistică.
Momentele artistice pe care, cu emoţie, le-au interpretat la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Ana Aslan din Brăila- în cadrul Cenaclului literar-artistic Casa Speranței, au fost de un sublim plin de candoare. Copiii au deja în repertoriu momente pe care le-au interpretat pe la diferite evenimente culturale reprezentând unele instituţii cultural-artistice ce au fost și astăzi prezentate la întâlnirea cu membrii cenacliști- scriitori și poeți brăileni, ajutând grupul Nino Nino să-și arate valoarea artistică într-un mic spectacol. Am văzut un dialog artistic între generaţii- între copii și scriitori, poeţi brăileni, un dialog educativ.
Scriitor Lică Barbu, coordonator Proiect: Zâmbetul unește, are ca obiectiv primordial crearea unei interfețe
cultural-artistice prin care cei mici să fie atrași către un univers activ. Pe
de altă parte, prin spectacolele prezentate, proiectul are ca obiective
secundare oferirea posibilității tinerilor din Brăila de a asimila informații
noi, de a-și dezvolta vocabularul și preocupările și de a găsi în artă o cale
de dezvoltare personală.
În această perioadă când societatea este tot mai
dependentă de tehnica modernă, am găsit oază de linişte unde copiii se pot
desfăşura în largul lor, fără telefoane,
tablete sau jocuri pe calculator, acolo unde le putem oferi copiilor cu talente
native posibilitatea de a se afirma artistic.
În plus, dar nu lipsit de importanță, proiectul Zâmbetul
uneşte vizează implementarea zâmbetului ca stare firească pentru toată
lumea, ca terapie de vindecare a tarelor societăţii, ca mod de îndreptare a
moravurilor societăţii, dar mai ales, ca mod de a le oferi copiilor şi altceva
în afară de calculator.
Aceste activităţi fiind privite ca forme de manifestare
ale aceluiaşi univers al copilăriei.
În acest moment, cuvântul spectacol pare mult spus la grupul artistic Nino
Nino.












0 Comentarii