Povestea unui copil

- Virgil ANDRONESCU -

Am cunoscut cândva un copil. L-am cunoscut din lăuntrul său. Tot cândva, ieșea în fundul curții și privea pierdut în zare. Depărtarea. Acea depărtare ca un deșert imens i se deschidea în față și în suflet. Și istorioara asta se întâmpla zilnic. Ca și lacrimile plânsului. Zilnic, cum răsărea soarele. Imediat ce se ridica lumina pe cer. Luni de zile de soare-răsare și de soare-apune. Și tot așa… începea fiecare zi. Soare și plâns. Copilul acela, naiv și îndrăgostit de-o imagine frumoasă, cel ce se născuse înaintea mea, își aștepta mama plecată… Am înțeles mai târziu ce era cu acel țânc cu capul până dincolo de nori, cu picioarele pe pământ, așteptând… Copilul s-a maturizat. Paradox? CITITI INTREG ARTICOLUL AICI: https://universulculturii.wordpress.com/2020/01/25/povestea-unui-copil/?fbclid=IwAR1QaMy-3xLEmzBd3IWY2aWziFTpPfNVyq4O22vHCZVGQPZBYu_FkdGSyuc