Pe 7 martie 2020, ora 15.00,
la Căminul Cultural din Schela, s-a desfăşurat un frumos spectacol de muzică,
poezie și literatură: O floare, un
zâmbet, un cântec.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Comunei Schela
și Consiliul Local Schela şi a fost dedicat
zilei de 8 Martie. Acţiunea a început printr-o dublă prezentare de
carte: poetul Mihai Vintilă a prezentat cartea Dirijorul de cuvinte, iar scriitorul Virgil Andronescu cartea Semne și cuie.
Au participat Vlad Vasiliu actor la Teatrul Fani Tardini din Galaţi care a citit câteva dintre poeziile domniei sale apoi a ținut un moment recitativ din Cântecele lui Lae Chioru având ca fundal melodia interpretată de Irina Loghin. George Petrenco a cântat muzică ușoară. A fost prezentă în public şi apoi la microfon doamna Cătălina Şoltuz de la biblioteca V.A. Urechia Galaţi. Cristi Baranga a recitat o poezie de Adrian Paunescu. Doamna Rusu Veta de 90 ani, cetăţean al comunei Schela, a recitat câteva poezii printre care și Mama lui Ştefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu. Domnul Gavriliu Pantelimon, învățător, a vorbit câte ceva despre comună. Sebastian Golomoz, poet din Galați, a citit două poezii dintr-un volum personal. Silviu Covaci din Tecuci a cântat muzică populară. Ansamblul folcloric Spicul Senior, din comuna Siliştea, județul Brăila, pregătit de coregraf Damache Sandica, și cu soliștii Stan Alexia și Mirica Bianca au adus pe scenă cântecul şi jocul popular specific zonei de unde provin. Finalul a aparţinut artistului de muzică populară Nicu Mâță, solist din basarabia care a şi recitat poezia Mama de Grigore Vieru și a cântat.
Spectacolul a fost prezentat de ziarista
Gabriela Popa. Publicul, sosit în număr mare, a fost bucurat cu un minunat
eveniment cultural-artistic ce a împletit armonios teatrul, poezia, dansul și
muzica, aceste arte dându-şi mâna într-un spațiu care, prin definiție se
numește Cămin Cultural, şi au făcut ca ziua de 7 martie să rămână de neuitat.
S-au
citit poezii ce au captat atenţia, s-a cântat muzica ușoară, șlagăre
nemuritoare, şi muzica populară, s-a dansat în stilul pur traditional românesc,
cu alte cuvinte actul cultural a fost la el acasă. Mulțumim tuturor artiștilor
şi scriitorilor care au participat la acest eveniment deosebit de frumos dar
mai ales mulțumiri deosebite domnului primar al comunei Schela pentru că ne-a primit
cu brațele deschise în frumosul Cămin Cultural.
Mulțumiri speciale şi pentru
publicul prezent la spectacol care a rezonat cu tot ceea ce s-a întâmplat. Mulțumim,
tuturor pentru implicare și participare!
Trimiteți un comentariu
0
Comentarii
,,Măreție din începuturi modeste”.
Blogul Ora Brăilei merită citit, conținutul acestuia poate fi tratat ca o operă în sine. Nu doar ca o simplă arhivă tehnică de blog, ci ca o cronică culturală complexă. Sunt 15 ani de texte, nume, evenimente, cărți, festivaluri, instituții și mărturii - foto & video conectate direct cu pagina canalului de Youtube cu același titlu. Unele materiale vorbesc despre lucruri care au trecut; altele despre oameni care între timp au dispărut; unele păstrează atmosfera culturală a unui anumit moment. Privite împreună, ele pot fi cuprinse într-o carte - ca o cronică neoficială, a unei perioade din viața culturală (nu numai) brăileană. Citind, vă veți convinge!
0 Comentarii