Deslusirea enigmei si nedeslusirea sufletului

 

• – Virgil ANDRONESCU –

E aproape de miezul noptii, cainii latra ca turbati, vantul adie molcom printre frunzele plopilor dimprejurul blocului. Din cand in cand se mai aude zgomotul autoturismelor gonind ca nebune si doar de cateva ori pe noapte se apropie din ce in ce mai zgomotos suierul cate unui tren de calatori ori marfar. Ziua de astazi se apropie cu pasi grabiti de final. Intrebarea acestei zilei- grea si relativ interminabila, este: cum e posibil ca o fiinta umana sa se poata evapora instantaneu, fara vreun motiv intemeiat si fara vreun argument de sustinere, din viata altei fiinte umane?! Deslusirea enigmei a venit tarziu, pe seara, tocmai de la fiinta volatilizata si diminuata deja in eter: o ,,rocada” premeditata, gandita aproape sahistic, o schimbare de macaz ,,sentimental” survenita pe ultima suta de metri, careia i-a cazut victima sufletul deja ranit al partenerului de ,,joc”. E trecut cu un ceas dincolo de miezul noptii, somnul se apropie timid, frunzele plopilor de langa bloc imi mangaie auzul cu un nemilos susur ca de apa curgatoare. Se apropie un alt tren- probabil ca marfar, facandu-si simtita prezenta inca din departare, la fel ca zorii unei noi zile ce se profileaza la orizontul acum intunecat si indefinibil. Cainii ,,converseaza” pe limba lor, greierii canta- ca si cei de pe balconul unui bloc al orasului cel mai apropiat… Deslusirea enigmei si nedeslusirea sufletului reprezinta dilema ce imi framanta nesomnul! Inchizand ochii- zgomotul infernal al rotilor de tren sfasie haite de caini; deschizandu-i…ma latra sfasietoarea intrebare „de ce?” Asa ca las intunericul noptii sa se-aventureze enigmatic peste trenuri departandu-se, peste roti scrasnind metalic, peste caini metaforic sfasiati si peste pleoape ce inca mai spera la un sarut intru bucuria somnului.

2 august 2014