- – Gabriela POPA –
Dacă în foarte multe localități rurale primarul satului este ales din rândul medicilor veterinari, există comune în România administrate de primari care vin din mediul privat. Un astfel de exemplu de PRIMAR LA SAT care vine din rândul fermierilor este în comuna Salcia Tudor din județul Brăila.
În anul 2012 a fost ales pentru prima dată primar al acestei comune, tânărul fermier Florin Moroiu. Îl cunoașteți cu toții pentru că cine nu a auzit de Brânza de Gulianca și de faimosul ei festival care avea loc în fiecare an, din 2015 încoace, în luna mai? Sau cine nu a auzit de evenimentul la fel de cunoscut – Bâlciul Tradițional de la Cuza Vodă care avea loc în luna septembrie de Sfânta Maria? Două mari evenimente culturale care au dus faima comunei brăilene Salcia Tudor și au pus-o pe agenda culturală a județului Brăila.
Și primar și fermier de succes
Deși în urmă cu opt ani a fost la prima experiență politică, Florin Moroiu spune că ceea ce l-a propulsat în fruntea primăriei este tocmai faptul că de mai bine de 20 ani, este fermier. “Pe vremuri, gospodarul satului era ales primar. Poate că ar trebui ca munca de la primărie să fie un fel de voluntariat, să nu mai fii plătit pentru ea, așa cum se întâmplă în Italia, de exemplu. Iar în paralel să te poți ocupa și de afacere. Cel care vrea să devina primar are interesul să ajute comunitatea în care trăiește. Să aplice ce a învățat din propriile afaceri, dar, de data aceasta, pentru comuna sa. Dacă îi dai la o parte pe oamenii care s-au remarcat în sat, pe cine să mai pui în fruntea primăriei? Cine vine la primărie cu gândul să fure, ăla e omul care nu are nimic acasă. Dar, cineva care pleacă dintr-un domeniu privat, vine cu gândul să facă treabă. Și la societățile cu capital de stat se angajează acum manageri care au experiență în privat, tocmai pentru a le aduce pe linia de plutire. Oare nu se contrazice statul singur dacă «managerul» unei comune nu poate fi și manager în privat? În plus, nu diferă munca din privat cu cea de la primărie. Doar că la primărie este în folosul tuturor. Iar dacă pe oamenii de la primărie îi înțelegi și îi ajuți să-și facă treaba la fel cum faci cu angajații tăi, atunci nu poate să lasă rău”, a declarat primarul brailean într-un interviu pentru revista Profitul Agricol.
Primar de opt ani, fermier de peste 15 ani… citeste intreg articolul aici: https://www.sate-romanesti.ro/primar-la-sat-model-de-buna-practica-primarul-fermier-florin-moroiu-al-comunei-salcia-tudor-din-judetul-braila/?fbclid=IwAR1OUQ1SVHpjc0kxZzZSXRKG6p8YjCqhk0DD5PcVcj968GLT6lll8VRIT54

0 Comentarii