Când armele vorbesc, muzele tac!

 - Toni MARTIAN -

Când e război viața capătă o altă intensitate, dată de proximitatea morții. Se moare, se suferă, se plânge dar în alt mod decât în cel firesc, în vremuri de pace.

Când într- o familie are loc un deces, se răscolesc adâncurile noastre, iar ceea ce prețuiai până atunci parcă își pierde valoarea.

În familia cea mare, în lume au loc decese. Orizontul obișnuit al vieții, cel în care visam, iubeam, cream s-a întunecat.

Când armele vorbesc, muzele tac. Armele ajung să vorbească atunci când oamenii au încetat să-și vorbească, să afle fiecare de nevoia celuilalt și să-i vină în întâmpinare. Armele au început să tragă când n-am mai căutat liniștea în care să-l auzim pe celălalt, ce-l doare. I-am socotit strigătul drept ură, iar pe noi înșine prea buni ca să fim urâți.

I-am socotit iubirile sale, iubiri de om învechit. Am socotit ca pe un străin pe fratele nostru, de noi înșine fiind de fapt străini.

Armele bubuie pentru că nu avem în suflet pace; nu am luptat să ne învingem pe noi. Nu ne-am văzut neputința ca să fie nevoie de vreun Dumnezeu. Și atunci vine moartea să pună capăt la ce e mort în noi.

SURSA: Toni Martian | Facebook