Scriitorul Turnu-Magurelean, V.I.G., omagiat pentru intreaga activitate scriitoricească

 - Valeriu Ion GAGIULESCU -


Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am ajuns să fiu omagiat pentru activitatea mea scriitoricească, în cadrul ceremoniei organizate, la SALA MANOLE din Palatul Regal și Arhiepiscopal de la Curtea de Argeș.
Faptul marchează debutul editorial din 17 mai 2007, de la Domnești, cu romanul : ”....ca floarea câmpului....”, în Sfânta Zi de Înălțare, zi în care a fost dezvelit și sfințit și Monumentul ridicat în memoria Luptătorilor Anticomuniști din Munții Făgăraș- Versantul Sudic, precum și finalul activității mele de scriitor, reprezentat de placheta : ”Versuri pulsatorii cu punctuația la cititor”, apărută în decembrie 2021, și premiată de către Mișcarea Culturală ”LITERA 13” din Brăila mea natală.
Pe lângă faptul că am fost stăpânit de emoție adâncă, văzându-mă în sala unde ajung doar cei aleși, vegheată de către icoana Mântuitorului și de portretele voievozilor Basarabi ,a Mitropoliților și a Patriarhilor României, înconjurat cu căldură sufletească de tot ce are mai prețios cultural și spiritual Argeșul și Muscelul, am mai avut cinstea ca la eveniment să fie prezent și domnul Academician GHEORGHE PĂUN, cel care a înființat CLUBUL IUBITORILOR DE CULTURĂ de la Curtea de Argeș și care m-a onorat acordându-mi MEDALIA BASARABILOR încă din 2008.
Mulțumesc din inimă domnului Profesor Doctor George Baciu, Domnului Colonel (rtg) Laurențiu Domnișoru și Domnului Istoric George Rotaru pentru DIPLOMA DE SUFLET ROMÂNESC acordată ( pe care apare fotografia mea de acum 15 ani !) cât și pentru Legitimația prin care se atestă calitatea de MEMBRU DE ONOARE al acelui Club al iubitorilor de cultură. Să le ajute Domnul să izbândească în toate cele legate de propășirea Credinței, a Tradiției și a Spiritualității pe aceste meleaguri strămoșești. AMIN !

Foto: Facebook

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii