Dacă ți-e scris să ”cazi”

 

- Valeriu Ion GAGIULESCU -

Atunci... în noaptea aceea, de 4 martie 1977, după ce am simțit toți zguduirea ca lumea, mde, nu așa ca o oarecare legănare, după ce am constatat că în apartament nu avem aproape nici un fel de pagube, am ieșit cu Nuțica și cu Monica, oarecum impacientați și îngrijorați, dar mascând fiecare emoția personală, pentru că astfel am cam fost noi învățați și obișnuiți, să nu ne dăm în spectacol și să ne controlăm sentimentele, să nu exagerăm și să nu dramatizăm. Am mers să vedem ce fac ”cei bătrâni”! Pe străzi, lumea forfotea, era mare agitație, unii se văicăreau, alții căraseră deja din case anume lucruri, toți vorbeau de-odată, nimeni nu asculta pe celălalt, cei cu mașini deja erau porniți, ce mai era o stare de confuzie și neliniște generalizată. Acasă, cei doi stăteau liniștiți și ascultau la radio.” Ce v-ați speriat așa?! Nu a fost altceva decât un cutremur!”, ” Ce, tu nu mai ții minte cum a fost, atunci în noiembrie, când a căzut blocul Carlon?” Cu toată starea de fapt prezentă, am început să râd! ” Cum să țin minte, tată? Nu aveam încă împliniți nici doi ani!”, ” Da, da, așa e! Ei, las-că e bine. Am trecut noi prin multe!” Atitudinea lor calmă ni s-a transmis pe dată și acest lucru ne-a prins bine. Am plecat mai liniștiți decât venisem așa încât, ajunși acasă ne-am culcat și am dormit ca de obicei!

Realizez acum că, de fapt, ”bătrânii”, atunci, erau cu mult mai tineri decât sunt eu acum! Tata avea 73 de ani iar mama 65! Și atunci...cum să mă mai agit eu, de-acum încolo, la 84 de ani, față de un "cutremuraș” de 5 grade pe Richter?! Sunt încă multe altele care trebuie înfruntate în viață, cât ai de trăit. Că, dacă ți-e scris să ”cazi” cu blocul.... n-ai ce-i face...aia e!

SURSA: Valeriu Ion Găgiulescu | Facebook