''După ce au început bombardamentele și atrocitățile, au apărut și cazurile speciale, persoane cu probleme foarte mari, de la copii, până la bătrâni. Înainte să iasă la iveală informații despre masacrul din Bucha, noi am aflat ce se întâmpla acolo direct de la supraviețuitori. În retrospectivă, ar fi fost bine să ne putem ocupa atunci și de partea psihologică, să îi ajutăm să treacă peste șocul emoțional. Noi am fost afectați profund de această interacțiune; nu de puține ori am simțit nevoia să mă descarc, să mă ascund într-un colț și să plâng. Am colegi cărora le-au ieșit fire albe de păr la 20 de ani. A fost foarte dificil, dacă un aveam un caracter foarte puternic, clacam.” Aceasta este mărturia unei activiste prezentă la granița cu Ucraina încă de pe 26 februarie, Inge Mihalik, de la Asociația România ECO - Filiala Maramureș.
În contextul atacului neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei, societatea civilă din România s-a organizat exemplar, iar activiștii și angajații din structurile statului care au venit în sprijinul refugiaților continuă să își arate solidaritatea față de vecini prin acțiuni umanitare și integrarea acestora în comunitate. Pentru ei, Fundația Progress a gândit proiectul Acomodare emoțională pentru lucrătorii organizațiilor din societatea civilă. Astfel, pe 19 ianuarie a avut loc un prim workshop cu specialiști în psihiatrie, cu scopul de a dezvolta abilitățile de relaționare cu refugiații, fie ei adulți, sau copii. Sesiunile de formare sunt susținute de experți în tratarea traumei – dr. Claudia Năsăudean, medic primar în Psihiatrie Pediatrică și dr. Cristian Vasile Erdei, medic specialist în psihiatrie.
Mai
multe informații despre proiect găsiți în comunicatul de presă din attach. Vă
suntem recunoscători că ne ajutați să ajungem la ce care și-au dedicat ultimul an cauzei refugiațilori
și, în același timp, să le facem auzite poveștile.
Ruxandra Popa,
|
|

0 Comentarii