Anti-teatrul lui Eugen Ionesco- în teatrul absurdului: ,,Vicontele”

 - Virgil ANDRONESCU - 

În seara zilei de 22 septembrie 2025, pe scena Sălii Mari a Teatrului Maria Filotti din Brăila s-a jucat piesa ,,Vicontele” de Eugen Ionesco. Piesa a început cu un fel de „teatru mut”, scene în care personajele - excepțional întruchipate de actorii Teatrului „Luceafărul” din Chișinău: Cătălin Lungu, Radu Canțîr, Pavel Ermanov, Ion Liulică, Maria Anton, Diana Vieru și Eugen Nicov - au purces la drum cu Vicontele într-un ritm când cu încetinitorul, când pe repede înainte, cu discursuri și mimică în buclă. Această alternanță, ca o respirație cosmică, sugera chiar ritmul vieții ființelor umane: oscilând între încetiniri ce apasă și accelerări care sfâșie, fără a putea evada din circularitatea existenței. 

 

 

Derutați, spectatorii nu au știut încotro și ce turnură va lua spectacolul; minute în șir s-a sugerat „învârtirea în jurul cozii”. În fapt, personajele se învârteau în jurul problemelor vieții, ale umanității, ale planetei însăși, fără ca oamenii (i)responsabili în a le soluționa să se prefacă măcar că acestea există, neluând nicio decizie, nevenind cu nicio soluție care să le rezolve. Am văzut imaginea unei lumi paralizate, a unei conștiințe care refuză să se confrunte cu nimicul ce o pândește. 

În decorul minimalist și aparent dezechilibrat - totodată menținându-se într-un echilibru general și rece - se putea citi imaginea absurdului: ordinea rece care maschează haosul interior, echilibrul fragil al unei existențe mereu amenințate de prăbușire.

Piesa a decurs aproape (lipsind doar personajul pompierului) exact după textul lui Ionesco: buclă în buclă în buclă..., când cu încetinitorul, când cu o super rapiditate. Repetiția devine aici ontologie scenică: omul prins în cercul etern al neputinței, incapabil să rupă lanțul, să iasă din cercul tautologic al ființei și al destinului. Cercuri concentrice în care omul gândește și acționează în cercuri concentrice, unde concentrice precum cele ale aruncării în apă a unei pietre, pietre-probleme ale acestei lumi.

În tot acest carusel de idei ilogice (într-un anume sens) și logice (într-un alt sens), acestea - teze și antiteze contrare - se ciocnesc când banal, când apocaliptic, la un loc dând naștere absurdului de tip ionescian. Absurdul nu este doar o formă artistică, ci însăși expresia tragicului ontologic: imposibilitatea omului de a-și justifica existența, tensiunea permanentă dintre sens și lipsa lui.

Eugen Ionesco s-a dovedit a fi un vizionar: Pământul care dă naștere unor oameni de tip nou – băieți, fete, femei cu barbă, bărbați-mame și femei-tați, hermafrodiți și iubirea dintre ei, între ei, în timp ce umanitatea se confruntă cu cataclisme produse de natură și, sau produse de oameni, cu războaie și denaturări ale ființei umane și ale umanității în totalitatea și esența ei. Această viziune este ontologică: nu doar despre forme sociale sau biologice, ci despre destrămarea însăși a esenței umane, despre pierderea identității în fața haosului cosmic și istoric.

Excelenții actori, sub bagheta regizorală a lui Slava Sambriș, au jucat trup și suflet; prin talent și dăruire au încântat spectatorii care au umplut sala. Un spectacol la superlativ, doar că în unele momente au tratat tragedia absurdului cu prea mult umor exhibiționist - altfel „sala” nu ar fi putut fi ținută în mâini („ca la teatru”), în frenezia și vârtejul evenimentelor, uneori sugerate și alteori concrete. Dar poate că și acest râs excesiv ascunde strigătul mut al ființei, singura modalitate de a suporta presiunea neantului.

Anti-teatrul lui Eugen Ionesco, piesa „Vicontele”, nu este nici pe departe o comedie. Sub această pojghiță stă- într-un echilibru fragil, tragedia umanității și dramele omenești, toate formând placa tectonică a sorții și a destinului uman. Acolo, în adâncul acestei plăci, se află neliniștea fundamentală a omului: nevoia de sens, ciocnirea cu absurdul, presimțirea nimicului. Legături de cauzalitate: Nimicnicia omului în Nimicul umanității integrată Omenirii, Universului său exterior și interior.

FOTO, Virgil Andronescu: https://www.facebook.com/profile.php?id=61550745420390