În 2024, Florin Saiu îi lua un interviu lui Narine Abgarian, interviu pe care îl numea ,,dialog-inimă” și în care era vorba despre ,,cărțile-balsam” (,,Din cer au căzut trei mere”, ,,Simon” și ,,Maniunea”) care apăruseră până la acea oră în traducere în limba română.
Născută în orășelul Berd, la granița dintre Armenia și Azerbaidjan, Narine ia contact în mod direct cu impactul devastator al războiului asupra vieții oamenilor simpli (a se vedea transformarea orașului natal ca urmare a izbucnirii primului război din Karabah), de aici și dorința ei permanentă de pace.
Cu o sinceritate emoționantă, mărturisea că a debutat târziu, simțindu-se adesea „ca un elefant într-un magazin de porțelanuri”. Nostalgia scrisului său este de o profunzime aparte, ea însăși recunoscând anumite legături invizibile cu filmul „Nostalgia” al celebrului Andrei Tarkovski.
Împinsă de mamă să se mute în Rusia, Narine nu și-a uitat niciodată țara natală, dovadă tematica romanelor pe care le scrie, în mod paradoxal, în limba rusă. În martie 2022, ca semn de distanțare față de războiul Rusiei cu Ucraina, a părăsit Moscova și s-a stabilit în Germania, unde trăiește și scrie în prezent.
De reținut:
Cele mai apreciate cărți citite de Narine Abgarian sunt ,,Un veac de singurătate” (Gabriel García Márquez), ,,Zgomotul și furia” (William Faulkner) și ,,Timpul nopții” (Petrușevskaia).
Este fan declarat al noului val românesc din cinematografie: ,,Moartea domnului Lăzărescu”, ,,Aurora”, ,,4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, ,,Poziția copilului” și ,,Bravo”.
,,Simon”, cartea lunii septembrie la Clubul de lectură ,,Amor Fati”, este și cartea pe care scriitoarea o simte cea mai apropiată de omul Narine Abgarian.


0 Comentarii